— 196 —
din spusele marinarului.
— Da, a dat multe indicii. Primul este acela că asasinul se crede un artist. „Acelaşi sânge curge prin venele noastre, acelaşi foc”, a spus el.
— Credeţi că e vorba despre un pictor?
— Nu neapărat. Dar este cineva care se consideră într-adevăr un artist; un artist al răului, desigur. Observaţi că a adăugat că a venit din infern ca să-i arate măruntaiele lumii, şi ce altceva face decât să ne arate măruntaiele victimelor sale? În asta constă arta lui macabră.
— Şi al doilea indiciu?
— Aici, trebuie să întrerup judecata până voi avea mai multe date. Am nevoie să ştiu ce anume pictează băiatul ăsta şi, mai ales, nu avem decât versiunea marinarului. Se opri şi afirmă din nou: Trebuie să ştiu ce pictează băiatul.
— De ce?
— V-am spus, din cauza afirmaţiei marinarului când i-a zis: „Ştii că lumea nu-i altceva decât o scârnăvie?”
— Nu vă înţeleg.
— Închipuiţi-vă că băiatul pictează teme neplăcute, dar cu inima întoarsă către cei lipsiţi de apărare, denunţând mizeria lucie cu o preocupare umanistă pentru lumea celor obidiţi. Şi ce-i spune marinarul? Zice aşa: „Ce ştii tu? Dormi, după ce ai desenat nişte chestii pe care le crezi minunate despre persoane anonime care ţi se par interesante. Aşa trăieşti tu, un filfizon de căcat nutrind visuri care nu valorează nici cât un căcat”. Asta i-a spus: „Caietele tale sunt un gunoi; sunt aici ca să te fac să vezi altă lume”, a adăugat el.
— De unde se deduce că marinarul nostru cunoaşte bine opera tânărului.
— A treia chestiune, şi nu mai puţin interesantă, este faptul că asasinul nostru are obscura pretenţie de a-i schimba stilul băiatului. A devenit un teoretician al artei.
— Acum, chiar că nu vă mai înţeleg.
— Este ca şi cum ar vrea ca băiatul să picteze în acelaşi fel în care el ucide.
— Tot nu vă înţeleg.
— Spintecând realitatea, dar fără urmă de omenie.
— 197 —
— Dumneavoastră credeţi că gândeşte atât de mult? Să
fim serioşi, Arrow! Asta nu-i altceva decât o boutade92 de-a dumneavoastră.
— E posibil. Dar chestiunea ar fi: s-ar putea ajunge la o artă dezumanizată? O artă care să nu aibă milă faţă de fiinţa umană?
— Şi dumneavoastră ce credeţi?
— L-am observat pe băiat şi cred că poate face lucruri măreţe. Lucruri care nu s-au mai văzut vreodată. Dar cred, de asemenea, că ochii lui vor vedea până în străfundul omenescului. Este posibil ca marinarul să ştie că a pierdut această luptă şi de aceea vrea să-l distrugă.
Nu am înţeles foarte bine ultimele consideraţii ale colegului şi prietenului meu, dar am presupus că, pe măsură ce vor avansa investigaţiile, Arrow va arunca o lumină nouă asupra acestora.
— Care este primul pas? am întrebat.
— Ca puştiul să fie pus în libertate; e nevinovat.
— Şi după aceea?
— Informaţii despre acest caz şi un loc unde să lucrăm.
Trebuie să vă rog să cercetaţi lista pe care ne-a pus-o băiatul la dispoziţie; asta va fi sarcina dumneavoastră.
— Bine. Nu vă va fi uşor să-l convingeţi pe Fonte să-l pună
în libertate.
— De asta mă voi ocupa eu. Începe jocul, Sherrinford, şi trebuie să ne punem în mişcare.
— Spuneţi-mi, de unde aţi ştiut toate acele amănunte despre inspectorul-şef?
— Prin observaţie şi deducţie, dragul meu prieten.
— Trebuie să vă atrag atenţia că unele dintre deducţiile dumneavoastră le descoperisem şi eu.
— Ca de exemplu?
— Că nu-i place La Vanguardia. Asta a fost uşor. Când am intrat, am văzut exemplarul de azi mototolit în coşul de hârtii.
92 În franceză în original, butadă, vorbă de spirit (n.tr.).
— 198 —
— Şi?
