— O fi bolnav. Cel pe care într-adevăr l-am văzut a fost asistentul investigatorului tău englez. Ne-a zăpăcit cu întrebările.
— Şi ce voia?
— Informaţii despre noi; despre toţi prietenii tăi.
— Pentru ce?
— Presupun că fac investigaţii. E un tip ciudat. Lui Ramón Casas i-a fost foarte simpatic; s-a interesat mult de pictura lui şi asta i-a plăcut bătrânului.
Pablo părea absorbit de gânduri, ca şi cum mintea i-ar fi fost în altă parte.
— Mă auzi, Pablo?… Ce era în caiet?
— Ele, Manolo. Erau ele; le-am desenat.
— Pe Marta şi pe Negresă?
— Şi pe franţuzoaică, şi pe Benigna, şi pe Carmen. Le-am desenat pe toate cinci. Caietul era plin de desene, de schiţe şi
— 208 —
crochiuri ale tuturor, înţelegi acum de ce-mi fac griji? Şi dacă
asasinul o fi pus mâna pe caietul ăla? De ce îl vrea?
— Doar nu crezi că vreunul dintre noi…?
— Nu, nu cred. Spun doar că îl poate avea asasinul.
— Cum? Nimeni n-are acces în studioul tău, cu excepţia câtorva prieteni şi a fetelor care lucrează în atelier.
— Ştiu, ştiu…
— Le-ai întrebat pe fete?
— Da, şi n-a intrat niciun necunoscut. Cel puţin, nu l-a văzut nimeni.
— Nu ştiu ce să zic, dar este evident că cineva a făcut-o.
— În caiet mai era ceva.
— Mai era ceva?
— Era el.
— Cine? Vrei să spui că l-ai desenat pe monstrul care le-a ucis pe prietenele noastre?
— Da, asta am făcut.
— Şi ai spus la poliţie?
— Lui Fonte? Nu mi-a dat prilejul; pur şi simplu, m-a închis.
— Dar lui Arrow?
— Da, i-am relatat cele trei întâlniri ale mele cu asasinul şi i-am făcut un desen al cuţitului.
— L-ai văzut de trei ori pe asasin?
— Da, dar atunci nu ştiam. După aceea, am început să
pun lucrurile cap la cap.
— Bine, să sperăm că Arrow le va pune şi pe cele care lipsesc şi, spre binele tău, va rezolva cazul ăsta cât mai curând cu putinţă.
— Şi spre binele fetelor.
— Ce vrei să spui?
— Că am senzaţia că fetele sunt în primejdie. Umblă după
ele, sunt convins, dar nu ştiu de ce. Dar aş muri dacă, din vina mea, i s-ar întâmpla ceva lui Carmen.
— Asta nu se va întâmpla. Şi în plus, de ce zici că este din vina ta? Tu nu eşti vinovat de nimic. E vorba de un nebun însetat de sânge, asta-i tot.
— Un monstru care, dintr-un motiv ciudat, mă urăşte
— 209 —
