— Bineînţeles. M-am uitat la ceas şi am spus: Domnul Liberto Manent ne aşteaptă în biroul său de la ziarul La Vanguardia peste o jumătate de oră. În ceea ce priveşte a doua, am primit răspuns din partea domnului Sitwell; ne va primi mâine.
— Bine, atunci cred că nu trebuie să mai zăbovim; niciodată nu mi-a plăcut să întârzii la o întrevedere.
Tocmai ieşeam, când inspectorul Fonte intră în biroul lui Arrow fără să anunţe şi fără să bată la uşă. Primul lucru pe care îl făcu fu acela de a rămâne cu gura căscată privind tablele.
— Doriţi ceva? întrebă Arrow.
— Poate că ar trebui să ne întrunim şi dumneavoastră să
ne orientaţi în legătură cu interesantele dumneavoastră
investigaţii, spuse Fonte cu o oarecare făţărnicie în glas.
— Azi după-amiază la ora cinci, inspectore Fonte. V-aş fi recunoscător dacă i-aţi strânge pe toţi oamenii care participă
la acest caz.
— Pe toţi agenţii?
— Asta am spus. Iar acum, vă rog să ne scuzaţi, trebuie să
ne continuăm cercetările.
— Bine, atunci ne vedem la ora cinci, spuse Fonte care, fără îndoială, aştepta vreo informaţie în legătură cu viitoarea reuniune.
Ne-am luat la revedere şi am ieşit din birou.
— Închideţi când plecaţi, îi zise Arrow pe un ton amabil.
— 217 —
44. Un ziar modern
Liberto Manent ne-a primit foarte cordial şi în spirit jurnalistic. A ieşit să ne întâmpine de cum am sosit la sediul ziarului. Manent era un om binevoitor şi deschis.
— Sunt încântat să vă cunosc şi, desigur, şi pe dumneavoastră, spuse el, întinzându-ne mâna. Dacă îmi permiteţi, vă voi arăta sediul ziarului.
Pe când ne conducea prin diferitele departamente, prezentându-ne la toată lumea şi spunând: „Este Steven Arrow, renumitul detectiv, şi asistentul său, doctorul Sherrinford”, ne dădea unele explicaţii despre ziar.
— După cum vedeţi, este vorba de un ziar modern. Acesta este cel de-al treilea sediu al nostru. Ne-am mutat aici, pe Rambla de los Estudios, în septembrie 1892. După cum aţi putut observa, dispunem de lumină electrică în toate sectoarele şi, bineînţeles, de telefon. Lumina electrică
iradiază puţină căldură şi nu consumă oxigen, fapt prin care am ameliorat condiţiile de lucru ale tuturor redactorilor şi angajaţilor noştri. Adevărul este că localul din strada Barberà devenise prea mic şi demodat. Vă aflaţi în sediul celui mai modern ziar din Europa.
Spuse această ultimă frază foarte mândru, de parcă el ar fi fost, şi nu domnii Godó, adevăratul proprietar al ziarului.
Arrow era încântat de amfitrionul nostru şi îi punea o mulţime de întrebări, interesându-se, cum obişnuia el, de tot ce era nou şi modern.
— Aţi văzut parterul?
— Nu, dar bănuiesc că ardeţi de nerăbdare să ni-l arătaţi, spuse Arrow cu amabilitate.
Şi aşa a fost. L-am urmat pe Manent până la parter, ascultându-i explicaţiile, după ce am vizitat compartimentele redacţiei, administraţia, tipografia cu maşinile sale, prezentându-ne pe toţi angajaţii pe care îi întâlneam în drumul nostru.
Parterul era splendid, un spaţiu rezervat expoziţiilor de
— 218 —
artă. Spaţiul era încărcat de o ornamentaţie modernistă
realizată de renumitul scenograf Soler y Rovirosa94, pe care Manent ne-a explicat-o cu lux de amănunte. În colţurile tavanului încasetat, cum a binevoit să ne atragă el atenţia, apăreau încastrate portretele a patru maeştri ai jurnalismului: Larra95, Piferrer96, Mañé y Flaquer97 şi Álvarez Lorenzana98.
— Acest salon nu are scopuri lucrative. Ideea este aceea de a presta un serviciu cultural oraşului, fără să-l coste nicio centimă nici pe vizitator, şi nici pe artistul care îşi expune lucrările. În plus, este vorba de un loc de întâlnire pentru toţi cetăţenii şi artiştii, aşa cum au făcut unele dintre cele mai importante ziare din lume. Nu expunem doar tablouri, ci şi incunabule, tot felul de documente care prezintă interes artistic actual, fotografii ale personajelor importante pe care, din motive tehnice, nu le putem reproduce în ziar. Vitrinele noastre sunt deschise tuturor acelor evenimente susceptibile de a fi expuse curiozităţii vizitatorilor noştri. Ştiţi că le dăruim abonaţilor noştri chiar şi audiţii telefonice de muzică
de operă?
— Desigur, aveţi dreptate; aş îndrăzni să afirm că nici măcar ziarul Times nu vă poate eclipsa, spuse Arrow.
Comentariul acela îl încântă pe amfitrionul nostru şi mi-am putut da seama că prin asta se simţi recompensat.
Apoi am mers în biroul său, cu intenţia de a intra direct în subiect.
— Am urmărit cu adevărată pasiune, prin pana domnului 94 Francesc Soler i Rovirosa (1836-1900), cel mai important pictor scenograf spaniol, de origine catalană, de la sfârşitul secolului al XIX-lea (n.tr.).
95 Mariano José de Larra (1809-1837), scriitor, jurnalist şi om politic spaniol (n.tr.).
96 Pablo Piferrer i Fàbregas (1818-1848), jurnalist, poet şi prozator spaniol de origine catalană (n.tr.).
97 Joan Mañé i Flaquer (1823-1901), jurnalist, eseist şi critic de teatru spaniol de origine catalană (n.tr.).
