"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » "Pictorul umbrelor" de Esteban Martín

Add to favorite "Pictorul umbrelor" de Esteban Martín

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

98 Juan Álvarez de Lorenzana y Guerrero, viconte de Barrantes (1818-1883), jurnalist şi om politic spaniol (n.tr.).

— 219 —

Doyle, în colaborare cu doctorul Sherrinford, toate cazurile pe care le-aţi încredinţat tiparului.

— Mă rog, să spunem că de multe ori există în ele un exces de literatură care le face să nu corespundă în totalitate cu realitatea. Dar, în general, aşa s-au întâmplat lucrurile.

— Dintre toate cazurile dumneavoastră, cel pe care îl prefer este Aventura rubinului albastru. Ştiu că nu este un caz de crimă, dar e vorba într-adevăr despre o întâmplare de o originalitate neobişnuită şi pe care o rezolvaţi cu o luciditate impresionantă. Ca să nu mai vorbim de faptul că

este unul dintre cazurile şi povestirile dumneavoastră cele mai amuzante.

Dacă memoria nu mă înşela, era vorba despre o poveste petrecută în ziua de marţi, 21 decembrie 1887. După ce i-am relatat întâmplarea aceea doctorului Doyle, aceasta a fost publicată în Strand Magazine în numărul din ianuarie 1892.

Doyle a strâns mai multe astfel de cazuri într-o carte intitulată Aventurile lui Sherlock Holmes, şi a predat-o tipografiei lui George Newnes în acelaşi an. Îmi amintesc acest caz pentru că iubita mea soţie Constance a murit la sfârşitul aceleiaşi luni, la puţin timp după rezolvarea misterului. Trecuseră de-abia treisprezece luni de când ne căsătoriserăm.

— Mi s-a părut genial numărul de indicii pe care, plecând de la observarea unei pălării, aţi fost în stare să le deduceţi despre proprietarul acesteia.

— Mă rog, după cum probabil că vă amintiţi şi cum bine aţi spus, a fost o simplă observaţie şi o deducţie, adăugă

Arrow reducându-şi cu modestie meritul.

— Compasiunea dumneavoastră pentru sărmanul hoţ a fost lăudabilă.

— Dacă l-aş fi trimis la puşcărie, ar fi putrezit în închisoare tot restul vieţii sale. În profesia mea, încerc să fac distincţie între un delincvent ocazional şi altul recidivist.

— Ceea ce nu v-a împiedicat să vă creaţi probleme cu unii dintre colegii dumneavoastră, de exemplu, la Congresul de Criminologie de la Geneva.

Manent a reuşit să mă impresioneze. Era într-adevăr un

— 220 —

admirator înflăcărat nu numai al aventurilor prietenului meu, ci şi al avatarurilor sale profesionale. Congresul acela, care a avut loc în anul 1896, s-a încheiat cu un scandal atunci când Arrow a anulat câteva idei care, la momentul acela al secolului nostru, i se păreau inadmisibile, în special, ideile şi teoriile lui Lombroso99. Subiectul a apărut în presă, iar prietenul meu ieşise foarte şifonat, pentru că îşi apărase poziţia inovatoare.

— Mă rog, toate acestea au fost puse din nou în discuţie în anul următor la Asociaţia Internaţională a Criminaliştilor, al cărei fondator am fost, după cum ştiţi, împreună cu Liszt100, Prins101 şi Van Hamel102. Polemica a dus la reforma regimului juridic, datorită studiului meu privind distincţia între delincvenţi ocazionali şi recidivişti, pedepse şi circumstanţe. Arrow făcu o pauză şi adăugă pe un ton care denota o mare indulgenţă: în prezent, nu mai putem trimite un om la spânzurătoare pentru că a furat o bucată de pâine.

Uneori, este necesar şi licit din punct de vedere moral să

trecem de partea tuturor celor asemenea lui Jean Valjean103.

Manent prinse din zbor referinţa literară. Am observat la el o înnoită admiraţie faţă de Arrow, ca şi cum ar fi descoperit aspecte pe care nici măcar nu le bănuise până în momentul acela.

— Ştiţi ceva? Nu-mi imaginam că sunteţi aşa. Personajul dumneavoastră vă prezintă în chip nedrept. Dumneavoastră

nu sunteţi o persoană atotputernică şi nici orgolioasă, cu 99 Cesare Lombroso (1835-1909), medic şi criminolog italian, reprezentant al pozitivismului criminologic (n.tr.).

100 Franz von Liszt (1851-1919), jurist şi om politic german de origine austriacă, profesor de Drept Penal şi de Drept Internaţional Public, în diferite universităţi germane (n.tr.).

101 Adolphe Prins (1845-1919), jurist belgian şi profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bruxelles (n.tr.).

102 Gerard Anton van Hamel (1842-1917), jurist şi parlamentar olandez, fost profesor la Universitatea din Amsterdam (n.tr.).

103 Personajul principal al romanului Mizerabilii al lui Victor Hugo, condamnat la ani grei de temniţă pentru furtul câtorva pâini dintr-o brutărie (n.tr.).

— 221 —

glas repezit, ferm şi strident, cum se spune în cărţi. Am impresia că, uneori, v-ar plăcea să vă înşelaţi. Înfăţişarea şi firea dumneavoastră nu corespund cu ale personajului dumneavoastră. Există în dumneavoastră o voinţă de fier, ăsta-i un lucru cert, şi o metodă de lucru care sunt într-adevăr cele despre care ni se spune, dar, pe de altă parte, dumneavoastră prindeţi monştri nu din arzătoarea dorinţă

animalică de a vâna, ci pentru că acesta vă este destinul.

Într-o oarecare privinţă, sunteţi ca Ahile, hărăzit marilor fapte de vitejie, dar cu nostalgia de a fi fost un om obişnuit.

Dumneavoastră v-aţi hotărât destinul, acela de a vă pune calităţile în slujba eliberării noastre de toţi acei monştri care ne ameninţă. Şi nu puteţi să fugiţi de el.

— Nu luaţi în seamă tot ce citiţi, nici măcar tot ce vedeţi; câteodată, ceea ce vedem nu este adevărat.

Cu fraza aceea, Arrow încercă să încheie conversaţia; trecuse deja prea mult timp de când tot vorbea despre el şi asta era ceva ce îl stânjenea. Pe de altă parte, mi-am dat seama că ultimele cuvinte ale lui Manent pătrunseseră în sufletul lui Arrow, potrivindu-se unui portret pe care eu, datorită timpului pe care îl petrecusem cu maestrul şi prietenul meu, îl cunoşteam deja. Dar nu a încetat să mă

impresioneze capacitatea de deducţie a acelui jurnalist versat care a fost în stare să traseze un profil atât de potrivit personalităţii şi motivaţiilor lui Steven.

— Cu ce vă pot fi de folos? întrebă Manent, dându-şi seama că sosise momentul de a se referi la motivul vizitei noastre.

— Dumneavoastră şi ziarul la care lucraţi aţi urmărit cazul fetelor asasinate şi aş dori să-mi furnizaţi material pentru cercetările mele.

— Vă referiţi la fotografii?

— Şi la orice informaţie pe care o socotiţi relevantă pentru acest caz. După cum se pare, n-aveţi nişte relaţii foarte cordiale cu inspectorul Fonte.

— Nu e o chestiune personală. Cred doar că un militar din războiul Cubei nu este persoana cea mai indicată nici pentru a conduce poliţia, nici pentru a investiga acest caz şi nici

Are sens