Primul care a vorbit a fost Fonte, care l-a prezentat pe Arrow auditoriului şi, după aceea, a ţinut un discurs fără
nicio legătură cu delictul pe care îl cercetam. Pentru el, delincvenţii constituiau o rasă degenerată fizic şi moral.
După părerea lui, delincvenţii ori sufereau de o puternică
debilitate intelectuală, ori erau produsul decăderii sociale.
Clima, băutura sau predominanţa originii semite, precum şi capacitatea inferioară a circumferinţei craniene la hoţi şi ucigaşi, în comparaţie cu oamenii normali, erau determinante pentru dezvoltarea unei minţi criminale.
Arrow îl privea, nevenindu-i să creadă o asemenea acumulare de nerozii care nu aveau nimic de-a face cu motivul acelei reuniuni. Dar Fonte continuă:
— Domnilor, tendinţa spre dolihocefalie este proprie criminalilor, ale căror proporţii ale feţei sunt mai mari şi mai exagerate. Aceştia au fruntea îngustă şi cutată; arcadele sprâncenelor sunt proeminente, cu cavităţi oculare foarte mari. Şi mandibulele sunt proeminente şi puternice, şi au urechi depărtate de craniu şi lungi, în formă de toartă. Şi ce să mai spunem despre privirea asasinului? El o are neclintită, rece şi fixă; dar piezişă, neliniştită şi rătăcitoare este cea a hoţului. Din punct de vedere anatomic, criminalul
— 231 —
este, în general, mare şi greoi şi, prin înălţime, iese în evidenţă faţă de media persoanelor onorabile. Şi în încheiere, adăugă: De aceea, toţi delincvenţii seamănă între ei, fie că
sunt francezi, italieni sau germani.
Eu îl observam pe Arrow care stătea liniştit, privind în jos şi amuzându-se făcând un desen.
— Ce faceţi? l-am întrebat cu voce joasă.
Arrow îmi oferi desenul. L-am privit şi aproape că mi-a venit să râd. Desenase un individ cu toate caracteristicile descrise de Fonte. Monstrul acela, dacă exista în realitate, avea să fie uşor de arestat: nu exista altul la fel. I-am înapoiat desenul prietenului meu, care l-a împăturit şi l-a vârât în buzunar.
Fonte îşi încheie discursul şi îi dădu cuvântul lui Arrow, care se ridică şi începu să spună:
— Bine, după interesantele cuvinte ale inspectorului-şef Fonte, aş dori să trec de la general la particular. În definitiv, cu ce ne confruntăm? Bineînţeles că puteţi să mă întrerupeţi şi să-mi puneţi întrebările pe care le consideraţi pertinente.
Cum v-am spus, ne confruntăm cu ceea ce numim un asasin în serie.
— Un ce? întrebă unul dintre poliţiştii care se aflau pe al treilea rând de scaune.
— Un asasin care ucide de trei sau de mai multe ori şi la un interval de timp între fiecare crimă.
— Nu pot fi mai mulţi asasini? întrebă altul dintre cei adunaţi acolo.
— Nu, fu răspunsul scurt al lui Arrow, care nu se simţi obligat să şi-l dezvolte.
— Vorbim despre un asasin plătit? a fost cea de-a treia întrebare.
— Nu, domnilor, vorbim despre un asasin care se ascunde sub o mantie de normalitate sau, dacă preferaţi, sub o mască
de seriozitate şi echilibru. Oricare dintre noi ar putea fi asasinul, acesta e cel mai bun atu al său: aparenţa de chibzuinţă şi de înţelepciune.
Am putut vedea oarecare neplăcere pe chipul lui Fonte.
Discursul acela nu avea nicio legătură cu expunerea sa.
— 232 —
— Dar este vorba de un om bolnav, afirmă el.
— Este adevărat că majoritatea acestor asasini au antecedente psihiatrice, dar ei ştiu foarte bine ce fac, am adăugat la rândul meu, cu dorinţa de a contracara afirmaţia inspectorului-şef.
— Ei pot comite crimele mânaţi de o mulţime de impulsuri, să zicem, psihologice. Dar eu cred că există două motive fundamentale:
dorinţa
arzătoare
de
putere
şi
comportamentul sexual compulsiv, spuse Arrow făcând o pauză.
Toţi aşteptau ca Arrow să se explice.
— Când asasinează, o fac dintr-o dorinţă de putere sau de răzbunare, iar cauzele trebuie să le căutăm în faptul că au în mod frecvent sentimente de inadaptabilitate şi inutilitate, poate pentru că în copilărie au fost umiliţi sau au fost, la rândul lor, victime ale abuzurilor de tot felul. De aceea, am ajuns la concluzia că aceste motivaţii îi deosebesc de asasinii plătiţi sau de alt tip de asasini ale căror acţiuni sunt motivate de câştigurile materiale.
— Atunci, ar trebui să-l căutăm pe asasinul nostru în straturile sociale cele mai defavorizate sau printre oamenii cu o viaţă dezordonată, precum pictori, artişti, oameni de teatru, insistă Fonte.
— Asta ar fi o greşeală. Aţi fi uimit să aflaţi cât de multe persoane din înalta societate din ţara mea au suferit de mici copii acest tip de umilinţe. Nu, să nu căutăm pe cineva sărac sau defavorizat de soartă. Să căutăm pe cineva extrem de brutal, incapabil să simtă ceva din suferinţa vreunui semen al său. Un psihopat care obţine plăcere, să zicem, sexuală şi care are un anumit comportament desfrânat, bucurându-se să tortureze, să umilească şi să ucidă. Care poate chiar să-şi mutileze lent victima, să o ucidă într-un interval mare de timp, prelungindu-i suferinţa pentru că, aşa cum am mai spus, acest fapt îi oferă plăcere şi un sentiment de infinită
putere.
