"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » "Pictorul umbrelor" de Esteban Martín

Add to favorite "Pictorul umbrelor" de Esteban Martín

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Tânărul Pablo îi dedicase şi o serie de portrete în creion şi cărbune, de o frumuseţe şi o tehnică minunate.

— Când sunt cu el, trăiesc în altă lume. Am încercat să-l părăsesc, dar nu pot. M-a găsit şi acum nu pot, repetă ea. El nu caută, găseşte. Şi ştiţi de ce? Ochii lui, domnule detectiv, nu sunt de pe lumea asta! Într-o zi, o să vadă lucrurile ca nimeni altul şi va fi un mare pictor.

— I-a dispărut un caiet care conţinea desene ale dumneavoastră şi ale colegelor dumneavoastră. Şi mă tem că, dacă nu reuşesc să-l împiedic pe asasin, caietul va apărea odată cu următorul cadavru.

— Aveţi aici răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Mai ştie cineva că va fi un geniu şi nu este dispus să o permită.

Vrea să facă din el un asasin, ca să nu-şi împlinească

destinul.

— Aveţi mare încredere în el.

— Ştiu ce sunt; o târfă. O târfă îndrăgostită. O târfă

incultă şi care nu ştie absolut nimic. Dar, într-adevăr, am mare încredere în el.

— Nu sunteţi o târfă.

— De ce? Eşti ceea ce faci, iar eu fac meseria de târfă.

Arrow nu încercă să-i combată argumentul, îi spuse pur şi simplu:

— Aţi mâncat azi?

— Nu.

— Permiteţi-mi să vă invit. Sherrinford va rămâne cu copilul. Şi fără să aştepte un răspuns din partea noastră, dar luându-l de bun, mă întrebă: Vă deranjează, Sherrinford?

— El a mâncat şi acum doarme. Accept invitaţia, dar n-am mult timp la dispoziţie; trebuie să muncesc, protestă

Carmen.

— Vom mai vorbi despre asta mai târziu, spuse Arrow, ridicându-se în picioare.

— 263 —

— Şi ce fac dacă plânge? am întrebat eu perplex, căci nimeni nu se mai bizuise pe mine pentru aşa ceva.

— Luaţi-l în braţe; îi place mult să fie luat în braţe, spuse călcătoreasa.

Următoarea conversaţie mi-a povestit-o maestrul meu multă vreme mai târziu, lângă focul din şemineu, într-o noapte de iarnă.

Carmen l-a dus într-o bodegă aglomerată de pe strada de la Leona, la jumătatea distanţei între Plaza Real şi strada Avinyó. Se serveau mâncăruri la un preţ bun, în special tall de bacallà108, şi acolo veneau zilnic actorii de la teatrul Romea109. Au găsit o masă în fundul sălii, înconjurată de butoaie de vin; era singura masă liberă, deoarece, la ora aceea, clienţii invadaseră localul. Un muzicant cam trist, într-un costum de haine ponosit şi purtând o bonetă care se desfăcea în fâşii, cânta la contrabas, fără niciun chef şi nicio iluzie.

— De ce vreţi să ne ajutaţi? Ce caută un bărbat civilizat ca dumneavoastră în acest oraş sălbatic?

— Nu-l apreciaţi prea mult.

— Nu este oraşul meu; îl suport, la fel ca sutele de nenorociţi care sunt la cheremul orăşenilor. Este un oraş

violent. Toţi se ucid, împuşcându-se unii pe alţii sau aruncând cu bombe.

— Să nu credeţi; nu-i mare diferenţă faţă de vechea Londră. Şi noi am suferit toate astea. Dumneavoastră sunteţi puţin în întârziere, asta-i tot. Am fost chemat ca să vânez un monstru, de asta am venit. Ce îmi spuneţi despre dumneavoastră? Nu sunteţi de pe aici, de ce nu vă întoarceţi acasă?

— Şi unde-i casa mea? Părinţii mei au venit să-şi caute de lucra. Ce bine ar fi dacă aş putea să vă arăt satul unde m-am 108 În catalană în original, file de cod (n.tr.).

109 Sală de spectacole teatrale jucate în limba catalană, inaugurată în anul 1863 şi căreia i-a fost dat numele de Romea ca omagiu adus unui mare actor din secolul al XIX-lea, Julián Romea Yangüas (n.tr.).

— 264 —

născut; nu-i un loc foarte frumos şi întotdeauna m-am gândit că este prea mic. Acum, nu mai sunt atât de sigură.

Când am venit aici, am crezut că mi se vor deschide o mulţime de posibilităţi. Ştiţi şi dumneavoastră, un oraş mare, bla, bla, bla. Şi acum, vedeţi şi dumneavoastră ce-am devenit.

— Sunteţi o fată bună, asta ştiu; ar trebui să vă întoarceţi în sat cu copilul.

— Aveţi copii?

— Nu.

— Copiii sunt o binecuvântare; cel puţin, asta spunea mereu tatăl meu şi, ştiţi? Văzându-l pe copilaşul meu, ştiu că-i adevărat. Poate că o să mă întorc, când voi strânge destui bani. Vreau să mă îndepărtez de toată această

scârnăvie, să-l pun la adăpost pe micuţul meu.

— Şi ce-mi puteţi spune despre tatăl copilului?

— Nu se poate ocupa de el. Ne este mai bine aşa. De ce nu v-aţi însurat?

Are sens