Majoritatea pomilor din întinsul parc Kemeyama erau pini înalţi și înfrunziţi doar spre vârf, care nu-și schimbau culoarea o dată cu anotimpurile. Parcul părea tulburător din cauza nenumăraţilor copaci golași, ale căror trunchiuri se întretăiau neregulat. De jur împrejurul 92
parcului, se întindea o cărare lată, plină de pante inegale și cînd aveai impresia că o să urci, de-abia atunci coborai. Ici-colo se zăreau trunchiuri de copaci, arbuști și pini micuţi. Lângă stâncile albe ce ieşeau din pământ, îngropate pe jumătate, înfloreau azalee purpurii. Sub cerul înnourat aveai impresia că acestea adăpostesc vreun gând rău. Am urcat pe o colină mică și ne-am aşezat să ne tragem sufletul sub un umbrar. Pe o pantă, sub ochii noștri, era un leagăn pe care se balansau doi tineri. Din locul în care ne aflam vedeam întregul parc desfășurându-se spre răsărit, iar înspre vest se zărea printre copaci şi râul Hozu. Scârţâitul continuu al leagănului ajungea până la noi aducând cu scrâșnitul dinților.
Tânăra lui Kashiwagi desfăcu pacheţelul pe care-l adusese. Avusese dreptate când spusese că nu trebuie să luăm masa în oraș. Pachețelul conţinea tartine suficiente pentru patru persoane, precum și biscuiţi de import, care se procurau greu şi chiar o sticlă de whisky Suntory, care se putea cumpăra pe vremea aceea doar la bursa neagră, deoarece stocul existent era pus deoparte pentru trupele de ocupaţie. Se părea că orașul Kyoto era centrul bursei negre din zona Osaka-Kyoto-Kobe.
Eu nu prea beam băuturi alcoolice, dar când fata ne-a oferit, lui Kashiwagi şi mie, păhărelele, mi-am împreunat mâinile respectuos și l-am acceptat pe al meu. Fetele au băut ceai din butelcuţă. Încă tot nu-mi era limpede cum a reușit Kashiwagi să se împrietenească atât de bine cu fata. Nu înțelegeam cum de se împrietenise fata aceasta mofturoasă cu un student cu picioarele strâmbe și fără o leţcaie.
După ce băuse citeva păhărele de whisky, Kashiwagi începu să
vorbească; răspundea parcă întrebărilor ce mă frămîntau.
— Îţi amintești că ne-am certat mai devreme, în tren, nu? Ştii de ce?
Pentru că familia fetei insistă ca ea să se mărite cu un om care nu-i place câtuşi de puţin. Parc-ar fi debilă mintal şi n-ar pricepe situaţia, gata-gata să
le cedeze în orice clipă. Așa că eu o consolez și o ameninț că mă dau peste cap să împiedic acest mariaj.
N-ar fi trebuit să spună astfel de lucruri în prezenţa fetei, dar lui Kashiwagi nu-i păsa, de parcă n-ar fi fost și ea acolo. Fata nu se schimbă la față câtuşi de puţin; purta la gâtul ei mlădios un şirag de mărgele albastre fine. Trăsăturile îi ieşeau bine în evidenţă în contrast cu cerul înnourat, estompate însă de părul ei negru, abundent. Avea ochii adânci, și îţi lăsau impresia de proaspăt, de simplu. Ca de obicei, gura ei inexpresivă era ușor 93
întredeschisă. Printre buzele subţiri, se zăreau dinţii ascuţiţi, proaspeţi, uscați și albi. Erau ca dinţii unui animal mic.
— Ah, mă doare, mă doare! strigă dintr-o dată Kashiwagi, aplecându-se și cuprinzându-și picioarele cu mâinile. Am dat fuga speriat și am încercat să fac ceva pentru el dar m-a împins la o parte şi s-a strâmbat în bătaie de joc. Mi-am retras mîna.
— Ah, mă doare! gemu el cât se poate de convingător. Aruncai în clipa aceea o privire tinerei de lângă el. Se schimbă la față. Ochii își pierduseră
liniștea și gura îi tremura puternic. Doar nasul rece, arcuit părea nemișcat de ceea ce se întâmpla și contrasta puternic cu restul; armonia și echilibrul chipului ei dispărură complet.
— Oh, îmi pare rău! spuse ea. Îmi pare rău! Te fac bine! Te fac eu bine imediat!
Era pentru prima oară cînd o auzeam vorbind astfel, fără pic de jenă, piţigăiat, de parcă era singură cu el. Își înălță gâtul ei lung și grațios şi privi o clipă în gol. Apoi îngenunche imediat pe o piatră şi-i îmbrăţișă picioarele. Își lipi obrazul de picioare şi începu să le sărute.
Am fost îngrozit, cum de fapt mai fusesem o dată. M-am întors spre fata care era cu mine. Ea privea în altă parte şi fredona o melodie.
Avusesem impresia în clipa aceea că soarele străpunsese norii, dar n-a fost decât o iluzie. Cu toate acestea întregul aspect al parcului își pierduse armonia. Simţeam trosnituri ușoare deschizându-se pe întreaga suprafaţă a tabloului în care ne aflam - acel tablou străveziu ce conţinea pădurea de pini, reflectarea strălucitoare a râului, colinele din zare, suprafața albă a stâncilor, azaleele răspîndite ici-colo.
Bineînţeles că minunea așteptată se produsese și Kashiwagi nu mai gemea. Își ridică privirea şi-mi aruncă un rânjet batjocoritor.
— Mă simt bine, spuse el. M-ai vindecat.
Ciudat, nu? Când începe să mă doară și tu mă mângîi, îmi trece imediat, de fiecare dată.
Luă părul fetei în ambele mâini şi-i ridică faţa. Ea-l privi ca un câine credincios şi-i zîmbi.
În clipa aceea lumina palidă, albicioasă făcu acest chip frumos să arate exact ca al bătrânei de șaizeci de ani de care-mi vorbise Kashiwagi.
94
Miracolul producându-se, Kashiwagi era foarte bine dispus. Era atât de bine dispus, încât aveai impresia că nu e-n toate minţile. Râse zgomotos, o ridică pe fată pe genunchi şi se porni s-o sărute. Râsul lui se auzi ca un ecou printre ramurile pinilor de la poale.
— Tu de ce n-o iubești pe fata aceea? îmi spuse, văzându-mă că stau liniștit. Doar știi că am adus-o special pentru tine. Sau ţi-e ruşine deoarece crezi că o să râdă de tine dacă te bâlbâi. Dă-i drumu! Bâlbâie-te, bâlbâie-te liniştit! E foarte posibil să se îndrăgostească de un bâlbâit.
— Eşti bâlbâit? întrebă fata, de parcă acum realiza lucrul acesta pentru prima oară. Ei bine, astăzi sunt reprezentate toate metehnele!
Cuvintele ei m-au izbit și simţeam că nu mai pot sta locului. Dar ciudat, ura pe care o simțisem se transformase brusc în dorinţă și mă cuprinse un soi de ameţeală.
— De ce nu ne despărțim? spuse Kashiwagi privind în jos la cuplul de tineri ce stăteau în leagăn. Ne ducem partenerele în locuri mai retrase și ne întâlnim tot aici peste două ore.
L-am lăsat pe Kashiwagi și pe prietena lui și, însoţit de fată, am coborit colina și apoi am urcat iar o pantă lină spre est.
— A ajuns s-o facă pe fată să se creadă o sfântă. Acesta este șiretlicul de care uzează mereu.
— De unde știi? am întrebat-o eu, bâlbâindu-mă îngrozitor.
— Am avut și eu de-a face cu Kashiwagi.
— S-a terminat totul între voi, nu? Şi totuşi iei lucrurile atât de ușor.
— Da, așa e. Dar n-ai încotro cu un tip slut ca el.
De data aceasta cuvintele ei, în loc să mă înfurie, mi-au dat curaj și am reușit s-o întreb fără să mă bâlbâi:
— Ai fost şi tu îndrăgostită de picioarele lui caraghioase, nu?
— Termină! N-am chef să vorbesc de picioarele alea de broască ale lui.
Oricum, are ochi frumoși.
lar mi-am pierdut încrederea în mine. Orice-ar crede Kashiwagi, fata aceasta iubea la el ceva ce el însuşi observase că este frumos; și eu care pretindeam că știu totul despre mine am ajuns la concluzia că nu pot să am nimic bun.
