36
Berceni
— E raiu pe pământ aicea la voi.. zice lăsându-se să cadă pe scaunul din bucătărie.
Căldura i-a înfierbântat faţa şi i-a înmuiat încheieturile, de nici nu-i mai vine să se mişte. Se uită la ceştile de ceai, nespălate, puse-n chiuvetă, la masa acoperită de muşama, plină de firimituri, şi la bucata de brânză, cu coaja îngălbenită, de pe farfurie.
— Da mă-ta unde-i?
— La servici – săptămâna asta lucrează de dimineaţă.. Nu ştii? răspunde alene Gelu.
Stă, rezemat într-o rână, de uşă. E înalt şi slab, trăsăturile feţei, neaşezate încă, par umflate de fierberea dinăuntru pe care se străduieşte s-o ascundă.
Se uită ţintă la ea şi un zâmbet îi întinde buzele groase. Pantalonii de casă, fără curea, îi atârnă pe trupul îngust; deasupra, bluza verde, decolorată.
— Dacă ştiam, nu mai băteam drumu pân-aici de pomană..
Dar se scoală, îşi scoate basca, se-apleacă după ţoaşcă şi aşază pe masă
borcănelul cu murături, sticluţa, usturoiul şi ceapa. Îi e necaz c-a venit până
aici şi n-a găsit-o, dacă te laşi pe ei, nu vine unu, da nici aşa, numa ea, numa ea, d-atâţia ani, pe la uşile altora! Mai are şi omu ei dreptate. . Ee, să fi trăit mămica, alta i-ar fi fost viaţa! Terminase patru clase şi vroia s-o dea la liceu, îi făcuse şi uniformă, cu beretă, parc-o vede ş-acu, în iulie a fost asta şi-n august s-a decretat mobilizarea.. Tăticu a plecat pe front, p-ormă a murit mămica, coşcogea femeia zăcea şi aiura, îi crăpase buzele, săraca, de ce fierbinţeli avea. . Şi ea, ce să ştie ea, copil de unşpe ani? Ea se juca pe maidan, nu se îndura să vie acasă..
La urmă, a văzut pe dracu, că avea grijă de fraţi, că sta la coadă la pâine, ce pâine neagră, necoaptă, cu tărâţe era, şi cin’ să stea la cozi? Vica – ea era a mai mare. Ea avea unşpe ani. Sta cu cartela în mână, sta de i se ura, şi-acu ţine minte bonurile: Sau 880 gr. pâine. Sau 440 gr. pâine. Sau 300 gr. pâine.
Predarea se va face numai la prezentarea cartelei de faţă. Contravenţiunile sevor pedepsi cu închisoarea până la 6 luni sau amendă până la lei 3000 sau şiuna, şi alta.
37
Eei, fusese ea a doua-n clasă, ca apa citea! Sta şi citea cartela de pâine, d-o ţine minte ş-acu, ca pe Tatăl nostru o învăţase..
— Ce ştii tu ce-nseamnă să rămâi fără mamă de la unşpe ani... Că noi am fost necăjiţi de când a murit mămica.. molfăie ea un colţ de pâine.
Şi-acum, după atâţia ani, se simte tot orfană şi neajutorată.
— D-aia s-o iubeşti pe mama ta. .
Pune cu grijă pe raft ceştile spălate şi, cum e cu spatele la băiat, taie un colţ de brânză şi îl vâră în gură. Acoperă restul c-un plastic şi scoate farfuria pe geam, afară. Uite ce bine stă astea pe geam, numa cumnată-sa, când o aude, se plânge:
— Dacă trăia bietu Ilie, anul ăsta luam frigider.
— Mai dă-l morţii de frigider, îi zice ea. Bani aruncaţi! Dai în fiecare zi un clocot la mâncare şi s-o vezi cum ţine. .
— D-aia s-o iubeşti şi s-o respecţi pe mama ta, că numa pe ea o mai ai. . S-o iubeşti şi să vă purtaţi de grijă unu la altu, zice tare.
S-auză, să bage la cap băiatu.
Gelu stă mai departe în uşă, îşi lasă greutatea pe celălalt picior şi cască. Se gândeşte cum să-şi facă drum şi să plece, dacă deschide gura şi se-ntinde la vorbă cu ea, a terminat-o pe toată ziua. Şi-aşa a tot lâncezit azi de când s-a trezit. Cărţile, planşeta, toate îi sunt risipite prin dormitor, şi-acuma..
Uită-te şi la băiatu ăsta, îşi zice ea, întinde pătura de călcat pe masă şi pune fieru-n priză: a găsit nişte rufe necălcate, lăsate în baie, când o veni cumnată-sa o să zică bodaproste de ele. Uită-te şi la băiatu ăsta, parcă mereu îi plouă şi-i ninge. Ta-su, Ilie, Dumnezeu să-l ierte, avea altă fire, între fraţi el era ăl mai mic, când a murit mămica abia mergea pe picioare. De crescut, numa ea l-a crescut, ca o mamă i-a fost, şi ce s-a mai certat cu tăticu, cu ăla bătrânu să-l dea la şcoală..
— N-am bani, bre, n-am, dacă n-am, ce vrei să fac? zicea ăla bătrânu.
Oltean apucător, venise cu cobiliţa de la el, de la Cărbuneşti, el ştia de unde venise. Cu cobiliţa, cu coşuri cu zarzavat, şi peşte, şi găini, şi oţet, şi cărbuni, şi miei întregi şi jupuiţi, înveliţi în pânză, sau numai ciozvârte de miel, atârnate de capetele cobiliţei. De toate vânduse tăticu, până strânsese ban peste ban şi-şi făcuse case de pământ în Pantilimon, şi la urmă luase şi dota mămichii. Şi-aşa-şi deschisese el prăvălie. Vindea p-ormă aţică, şi gaz, şi calupuri de săpun, îi mergea bine, se-nvăţase să umble în haine nemţeşti şi-avea şi lanţ gros de aur la ceas şi mustaţa în furculiţă. Îi mersese bine, da-n 38
august toată noaptea bătuse clopotele şi decretase mobilizarea. Şi când s-a-ntors, s-alesese prafu de toate. . Da tăticu, oltean cu dooşpatru de măsele, că
şi la obzeci de ani uite-aşa spărgea alunele-n dinţi, c-avea toţi dinţii-n gură, tăticu a luat-o iar de la-nceput. A luat-o cu negustoria la sate. Dacă murise mămica, tăticu, cum s-a-ntors de pe front, toată ziua pleca cu negustoria la sate. La urmă, a dat de Mârlancă, s-a mutat la ea şi i-a făcut şi ăleia un rând de copii.
— Dacă vreţi, veniţi şi voi, a zis tăticu, când s-a mutat la Mârlancă.
Da ei au rămas tot în casa veche din Pantilimon, lângă biserica Capra, unde-i înmormântată mămica. .
Scoate puţin fierul din priză, prea s-a-nfierbântat. Deschide uşa de la cămară, nu-s decât nişte biscuiţi uscaţi, ia unul, îl vâră în paharul cu apă, îl moaie şi-l molfăie-n gură.
— Eu mă duc, mătuşă, am de lucru de nu-mi văd capu..
Se duce târâindu-şi alene papucii, se trânteşte într-un scaun şi-şi sprijină
falca în palmă. Îşi plimbă degetele pe obraz: să se radă azi, să nu se radă.. A ameţit de vorbăria bătrânei şi tot poveştile alea vechi ale ei; când crezi c-ai scăpat, o ia iar de la capăt. De la o vreme, parcă vorbeşte din ce în ce mai mult, şi tot atâta de mult mănâncă.
Dar nici el, astăzi, nu-şi găseşte locul. Răsfoieşte hârtia cu calcule, scrie pe margine câte ceva, cască, se ridică şi se uită pe geam. Nu-i nimic de văzut, aceeaşi stradă, mărginită într-o parte de blocuri, şi-n faţă, chiar în dreptul ferestrei lui, locul viran, împrejmuit cu sârmă ghimpată. O hardughie găurită
de tinichea, un adăpost de când era aici capătul tramvaiului. Prin zidurile subţiri ale blocului se-aude un radio pus tare şi vocile unora care se ceartă.
Îşi ridică mâneca bluzei şi-şi stoarce maşinal de pe braţ, cu două degete doar, coşurile. Sunt zile, cum e cea de azi, când nu e bun de nimic şi lâncezeşte. Cerul alburiu, noroaiele din faţa blocului, teama unei vieţi întregi care-l aşteaptă, în faţa căreia se simte neajutorat şi plin de înverşunare, nervii maică-sii, stânjeneala în faţa fetelor şi lipsa de bani – toate îl fac să
stea aşa, ghemuit şi încruntat, şi să-şi stoarcă pe rând coşurile de pe mână.
