I-a lăsat ş-un covor persian tocit, unu mare, de l-a pus în sală. Şi cămăşi vechi de-a lu Daniel i-a lăsat, era gras Daniel, da tot nu era namilă ca omu ei, le-a înnădit ea, le-a cârpit, a mai tras omu ei de ele, da mult n-a ţinut. Vezi că
tot era putrede; nu s-a-ndurat madam Daniel să-i dea ce-avea mai bun, acu e-n Israel amândoi, şi ea, şi bărba-su.
Stă pe scaun gheboşată, cu mâinile încrucişate peste ţoaşca de piele şi se uită pe geam. Şi deodată recunoaşte casele pe lângă care trece tramvaiul.
Sare iute de pe scaun, bâjbâie cu mâna împrejur, înşfacă ţoaşca de piele şi-o ia repejor spre uşă. Merge repede, dar cu grijă, să nu alunece, să nu-şi rupă, Doamne fereşte, vreun picior; pe podeaua asta de cauciuc mergi printr-un noroi subţire. S-a stricat şi vremile, s-a stricat şi oamenii, s-a stricat toate şi nici măcar iarna nu mai e iarnă.
— Mai stai oleacă, îl roagă pe vatman.
Se ţine strâns cu mâna de bară şi pune primul picior cu teamă jos. Dacă
nebunu ăsta de vatman porneşte acu?
Vatmanul scuipă-ntr-o parte, a pus mâna pe manetă, atâta doar că n-o trage.
— Ce n-oi sta acasă? o întreabă.
Poate a auzit, poate n-a auzit, dar nu-i răspunde; tocmai îşi pune şi al doilea picior jos, cu grijă, şi se ţine strâns cu mâna de bară.
— Ce n-oi sta acasă, ha? Te caută p-acasă moartea, şi tu umbli brambura pân oraş, zice vatmanul.
56
E-un puştan negricios, nici n-a-ntors măcar capul. I se vede ceafa acoperită de un păr negru şi creţ: un păr prea lung, ca de zlătar, unsuros şi creţ, i-ajunge până la umeri. Are pe el o cămaşă bălţată şi-o jantilică.
— . .ţiganu dracului, dar-ar boala-n tine de ţigan! îi strigă şi ea.
Prea târziu, ăla a trântit uşile şi-a dat drumu la tramvai.
— Dar-ar dracu-n voi toţi, c-aţi umplut lumea, bodogăne ea.
Tramvaiul a dat de mult colţul străzii, ea stă pe marginea trotuarului şi bodogăne.
Între trotuare, strada parcă s-a lăţit, maşinile trec una după alta, una după
alta, cum să te strecori printre ele? Parcă s-a lăţit strada, ea porneşte cu paşi temători, trec maşinile una după alta, şi şoferii râd prin geam cu ochii după
fete.
— Dacă şi-astea d-acu mai e fete. . bodogăne ea. Dacă mai găseşti în ziua de azi v-o fată-ntre ele. . bodogăne cu ochii la pojghiţa netopită de gheaţă de lângă şina tramvaiului.
Un pas, încă unul, înaintează cu ochii la pojghiţa de gheaţă. Şi, deodată, simte în tot corpul ceva. Ceva care o furnică, o gâdilă. Ca o gâdilătură simte în corp spaima de camionul care a dat pe neaşteptate colţul şi se apropie.
Atât de tare simte în trupul ei greoi şi bătrân spaima de maşină, încât i se pare că-i strânsă în haine. Din adânc ştie cum ar fugi, s-ar târî până la celălalt mal, depărtat, al trotuarului. De aproape, foarte de-aproape aude asurzitor motorul – asurzitor, ca bătaia inimii ei în piept. Camionul s-a oprit scrâşnind din frâne, şi şoferul coboară fluierând. Nici nu se uită la ea, trece fluierând mai departe.
— Dar-ar dracu.. zice ea.
Sângele îngroşat, obosit, încă i se zbate în tâmple, în creştet. Şi, cu picioarele tremurând, păşeşte încet mai departe, cu ochii la pojghiţa de gheaţă de lângă şină. Îl aude pe şofer cum trece înapoi fluierând, cum urcă
apăsat scara camionului, cum trânteşte uşa. Şi, ca şi când şi-ar fi adus aminte brusc de ceva, ea se opreşte. Stă în loc pe trotuar, gheboşată şi se uită lung.
Şoferul e la volan, îl zăreşte bine prin geamul camionului.
— Eee-tee. . zice ea.
În rigolă a mai rămas gheaţă spartă şi, vârâte în ea, bucăţi de ziar care ies ude ici şi colo. Da-n rest e curat pe jos, cartier boieresc, poate să meargă
liniştită până la Ivona. Îşi scoate din buzunar o mână încârligată, înfăşurată
57
într-o mănuşă de lână destrămată la vârf, şi-o reazemă de perete. Picioarele încă îi tremură.
— Eeee-te, zice, mă miram de unde-l ştiu. Mă miram de unde-l ştiu aşa bine.. Ginerli lu Reli, ăl de face serviciu la Pipera.. Da ce-o fi căutând p-aciia?..
— Şi-uite-aşa, era să nu mă mai vedeţi, ca pân urechile acului am scăpat de nebunu ăla. .
— Vai, madam Delcă, vaaai, da fii şi dumneata mai cu grijă!. . De la o vârstă
încolo, suntem datori să ne purtăm singuri de grijă, vorba lui Muti. Ce mult ţinea Muti la dumneata, madam Delcă..
Şi Ivona o să se caute prin poşetă după batistă şi-o să înceapă să plângă.
Las’ că şi are de ce: mă-sa i-a ţinut casa. Nu i-a plăcut gospodăria lu Ivona şi nici n-a fost pricepută; ea cu dusul la servici, ea cu cafelile şi cu ţigarea. N-a avut noroc să semene cu mă-sa, aia pe ce punea mâna-i ieşea, îndrăcită şi descurcăreaţă femeie..
Merge gheboşată cu ochii în jos, îi tremură picioarele şi, dacă nu bagă
repede-repede-n gură ceva, o să-i vină leşin – ce-a mâncat de az-dimineaţă?
