Mai nimic, o cană mare de ceai cu pâine muiată, şi la cumnată-sa nişte pâine şi nişte brânză – ce ţine astea? Ea, dacă pleacă fără să-mbuce nimic, pe inima goală, e neom toată ziua. Noroc că azi e sâmbătă, aşa că poate o opri-o Ivona la masă. Mâine e duminică, aşa că poate să aibă musafiri, poate să fi şi gătit.
Mai totdeauna Ivona face de sâmbătă pe duminică mâncare gătită. Aşa că o să mănânce acolo, dac-o opri-o. Altfel, de când a plecat Tudor, băiatu, frigideru lor e gol toată ziua; ditamai Zilu gol, la ce l-o mai ţine?
— Noi doi, madam Delcă, n-avem nevoie de multă mâncare.. face Ivona.
La vârsta noastră, mâncarea, dulciurile, mai ales, şi carnea sunt adevărată
otravă..
— Aşa o fi, răspunde ea în doi peri. Aşa o fi cum spuneţi. .
Da-n gându ei: dă-mi mie carne în fiecare zi, dă-mi şi dulciuri, că nu-mi mai trebe nimic. Ei aşa e, şi ea, şi omu ei, lor le-a plăcut în viaţă să mănânce şi să trăiască bine. Ce-o mai ducea omu ei la-nceput, când se luase şi era tineri însurăţei, ce-o mai ducea unde auzea că-i un birt mai bun: ce potroace, ce tuslamale, ce ciulamale de ciuperci, toate alea le încerca. Era şi el curios, venit de copil de la ţară. Ei îi plăcea mai ales în octombrie, la Sfântu Dumitru, să stea sub umbrar, şi cu o ulcică, două de turburel, şi mititei, şi fudulii de berbec, şi-un pic de ghiudem, şi pastramă de capră, momiţe, numai ei doi, la 58
o masă, pântre răzoarele viei... La urmă, se-aprindea felinarele cu gaz şi-ncepea lăutarii, şi omu ei se fudulea să vie să-i cânte şi lui la ureche. La urmă, se dregea c-o ciorbă de burtă, era cu chef şi pleca acasă cu birjă; de câteva ori, a fost aşa, la cules de vii, da ţine minte şi-acu, parc-a fost ieri.. A mai îmbătrânit ei acu, da tot aşa le place: să prăjească o tigaie de carne şi de cârnaţi şi să-ntingă cu pâinea-n sos. . Şi c-un castron mare de murături, şi cu-o ţuică. . Omul care nu mănâncă e lingav şi e nervos, de el se lipeşte bolile şi toate relele pământului.. Şi ce zice Ivona, astea e numa vorbe.. Vorbe de femeie care nu-i place gospodăria, o ţine-ntruna cu fructele şi cu regimu, da cine poate să trăiască din aşa ceva? Dac-ar fi să ia fructe şi carne, nici două
zile n-ar ţine-o banii! Două suflete, şase sute cinzeci de lei, şi lumina, şi chiria, şi televizoru.. Aşa că astea e numa vorbe, fiindcă dacă vine Leana la curăţenie sau la spălat, o vezi pe Ivona că pleacă repede-repede cu sufertaşu la Gospodina! Încă ş-atunci vine numa cu trei-patru porţii!
Da măcar când zice Ivona o vorbă, ştii că aia e vorbă; dac-a zis că-i dă
cinzeci de lei la două luni, o dată n-a lipsit să-i deie. Mai e o săptămână şi iar se face două luni de când i-a dat, şi dacă o vedea-o, poate-i dă de azi pe două
luni care vine. Poate-i dă, că de ce să nu-i dea? Că bani are căcălău, şi ori azi, ori peste-o săptămână, tot trebuie să-i dea.
— Treceam p-aci, în drum de la cumnată-mea, şi ce mi-am zis? Ia să văz ce mai faceţi. . Ia să văz ce mai face doamna Ivona, ce mai face domnu Niki. . aşa are să-i spuie.
Se bucură Ivona când o vede, o iubeşte Ivona şi o apreciază, şi i se urăşte şi ei singură acasă, mai ales de când nu mai merge nici la servici. Putoarea de bărba-su, când îl cauţi, o întinde la Matracucă. Se bucură Ivona şi poate-i dă
de azi cinzeci de leii ăia – ce e cinzeci de lei la banii lor? Ce e cinzeci de lei la o casă mare? E fată bună Ivona, are un suflet ca pâinea caldă, atâta că n-a avut în viaţă noroc. Atâta că-i cam zurlie. N-a avut noroc să-i semene mă-sii, mă-sa era un om întreg, mă-sa îşi ştia interesu. Avea interes? Bine. N-avea interes? Nu-şi pierdea vremea.
N-a avut noroc biata Ivona să-i semene mă-sii, să aibă lipici la bărbaţi, să-l aibă pe vino-încoace.. Să-i învârtă pe degete pe bărbaţi, uite-aşa să-i învârtă.. E-he, cum l-a-nvârtit madam Ioaniu pe bărba-su dintâi de era ditamai Profesoru şi ce oameni mari n-a cunoscut! Cu ăi mai mari avocaţi şi miniştri se trăgea de şirete şi-a ajuns până-n anturaju reginei.. Da la nimica nu i-a folosit, că-n casă madam Ioaniu comanda: ea tăia, ea spânzura.. Ea era 59
generalu. Şi el numa-n patru labe umbla, nu ştia cum s-o mai îmbuneze, avusese ea un drăguţ până să se mărite, da asta nu ştia bietu bărba-su! La ei era casa deschisă, care voia să vie venea, venea şi drăguţu ei, toate i le-a cam spus madam Cristide. Da ş-asta, ce, poţi să pui bază pe ce zice una ca ea, n-o vezi cum umblă împopoţonată ca o brezaie? O fi avut madam Ioaniu drăguţ
înainte să se mărite, o fi avut, da p-ormă s-a măritat şi s-a lăsat. S-a dat ea pe brazdă! Nu era ea, madam Ioaniu, de neam aşa, nu era ea dintr-alea! Era femeie cu cap, socotită, şi ea i-a zis să-şi puie pe cec ăi şapte mii, ăia:
— Din ce, din nece, i-a zis, tu, Vica, să-ţi pui bani deoparte. Cât de puţini, dar să ştii că ai şi tu o rezervă, să nu ajungi să stai cu mâna întinsă la bătrâneţe. Că-s rude, că-s prieteni, tu să n-ajungi la mâna lor, ţine minte..
Aşa că, vezi, măcar cu asta, şi tot a făcut madam Ioaniu la viaţa ei o faptă
bună.
Trei case mai are de mers acu, după ce-a dat colţu la bulevard, şi-a zărit gardu de fier forjat, cu felinarile negre de-o parte şi de alta a porţii. Sunt treizeci de ani de când nu mai aprinde felinarile şi nu se mai îngrijeşte nimeni de ele. Mai era două, la uşa din faţă, p-alea le-a scos chiriaşii. Le-a băgat lor chiriaşi când era Ioaniu la zdup, d-ajunsese Ivona şi madam Ioaniu şi Tudor ăla micu într-o chichineaţă de la mansardă. Şi pramatia de Niki tocmai atunci îşi găsise să plece la o Matracucă. O vreme madam Ioaniu a zis c-o să puie la loc felinarile când o să scape de chiriaşi; p-ormă a mai îmbătrânit şi ea, p-ormă a plecat şi Tudor, băiatu. Ditamai căsoiu pustiu, numa Ivona şi cu bărba-su, acu la ce să le mai puie? S-a cojit şi casa p-afară, cin’ să mai stea iar s-o tencuiască? Poate se vede aşa şi unde e blocu nou d-alături. Loc viran a fost alături, la 4 aprilie aici a căzut bomba, chiar lângă
casa lu madam Ioaniu: le-a spart geamurile, le-a făcut stricăciuni, da casa a scăpat, a scăpat şi ei. Norocu lor că n-a fost în adăpost, că peste adăpost a căzut bomba. O sută de morţi, ba mai mulţi, câţi a fost, da madam Ioaniu, norocoasă, a scăpat. O scosese dân Bucureşti Ioaniu, şi pe ea, şi pe Ivona, şi pe pramatia de Niki. Ştia el, Ioaniu, c-o să vie avioanele, că doar era colonel, era general, el ştie ce mai era, şi tocmai acolo lucra, cu telefonu şi cu telegrafu. D-aia l-a şi-nhăţat comuniştii şi l-a vârât la zdup, nu le convenea lor ce văzuse el. Că văzuse destule şi ştia prea multe.
Şi uite-acu le-a trântit blocu ăsta în spate! Bloc nou, cu bani, ce de bani o avea ăia de s-a mutat aciia! Granguri mari trebe să fie, boieri noi, mari comunişti, alde Daniel, alde Zahareştii. Boieri noi, boierii vechi – care-a 60
murit, care s-a scăpătat, care-a fugit în străinătate, care mai fuge şi-acuma..
Casele lor a îmbătrânit şi ele, e şi ele pe ducă.
Uite şi la casa lu madam Ioaniu, cojită toată p-afară. S-a dus şi biata madam Ioaniu, s-a dus şi sor-sa, Patroana, s-a dus şi bărbaţii lor, acu vezi că
s-a-nvechit şi casa. O avea madam Ioaniu de la bărba-su dintâi, de la Mironescu, a murit repede-repede ăsta, da a lăsat-o cu casă, şi cu argintărie, şi cu cristale, şi cu de toate. Şi Ioaniu era prietenu lui ăl mai bun, şi când a fost să-şi dea sufletu, l-a rugat: ia-o! Şi ăla, care o iubea fără speranţă de mult, a luat-o.
Chiar madam Ioaniu i-a spus astea, d-a-fir-a-păr, şi nu o dată. Numa madam Cristide zice că nu-i aşa, că e altfel: că Mironeasca, adică madam Ioaniu, a trăit dinainte cu Ioaniu, c-o ştia tot Bucureştiu. De la mă-sa lu Cristide, de la soacră-sa, ar şti astea, că la noi toate se ştie şi nimic nu se uită.
Da gura lumii cin’ s-o astupe? Şi când o vezi pe madam Cristide, vopsită ca o paparudă, cum să pui bază pe vorbele la o stricată? Un lucru e drept, că nu prea vorbea madam Ioaniu de bărba-su dintâi, rar, cine ştie când, cine ştie cum... O dată numa a scăpat-o gura:
— N-am avut plăcere cu el, Vica, înţelegi?
Sta ele şi bea cafea amândouă, şi atunci a scăpat-o gura.
— Înţeleg, cum să nu înţeleg, i-a zis şi ea. Nici mie nu mi-a fost drag să mă
coţăiesc cu omu meu, când îl vedeam că pune mâna pe mine, îmi venea să-mi iau câmpii. N-a ştiut cum să mă ia, el ştia ce-a făcut, da când m-a lăsat în pace am zis bodaproste...
Vorbea ele-ntre ele ca femeile, ce mai râdea, ce mai vorbea prostii. . Venea madam Ioaniu pâş-pâş, cu ibricu de cafea fumegând şi cu cafelile, venea şi cu sticla, să se mai ţuicuiască. Era bună ţuica şi lu madam Ioaniu i-a plăcut să
bea şi să mănânce. Şi-aşa a scăpat-o gura şi de bărba-su.
— N-am avut plăcere cu el în pat, Vica, îi zisese de bărba-su dintâi. Era şi diferenţă mare de ani între noi, avea douăzeci de ani mai mult ca mine. Era manierat şi atent, dar ce-am mai plâns la început.. După un timp, mă
obişnuisem.. Atâta doar că nu prea ieşeam în lume. Dar aveam salonul deschis şi câţiva prieteni fideli. . Dacă aş fi rămas cu Ştefan toată viaţa, n-aş fi ştiut ce înseamnă plăcerea, sunt şi femei care au o asemenea soartă. Sau poate, cine ştie, aş fi călcat şi eu pe de lături, cum fac atâtea. .
Dacă vorbea aşa, poa’ să fi şi călcat... Vezi, c-o ducea mintea la rele. Da de ştiut, cin’ s-o ştie? Că de-ale ei tăcea ca mormântu.. Bietu bărba-su, îl văzuse-61
n poze, cu el seamănă Ivona, cap tăiat: slab şi-nalt, şi cu nasul lung, nu prea vorbea de el madam Ioaniu. I-o fi fost urât de el sau n-o mai fi ţinut minte după şaizeci de ani, câţi trecuse.. Că ea numa d-ălălant vorbea, numa de Ioaniu vorbea. Vorbea de-ţi împuia capul.
