Şi-amintea de toate, când le primise, dată dracului ce ţinere de minte putea să aibă!
— Asta a fost cu. . zicea.
Ştia cum le cheamă pe fiecare, de zeci de ori i le zisese, da dracu le putea ţine minte.
— Ăsta mi l-a adus Lulu înainte să ne căsătorim, în fiecare zi îmi trimitea comisionarul cu flori.. Coşuri de flori şi parfumuri.. De la fereastră vedeam chipiul roşu al comisionarului. Şi Ivonei îi trimitea cartoane de prăjituri sau 68
fructe glasate şi caroline de la Capşa. Pe Ivona, şi taică-su, şi Lulu, amândoi au răsfăţat-o..
— Asta mi-a dat-o după ce-am făcut un raclaj. Ce îngrijorat era bietul Lulu când a venit să mă ia! O săptămână m-a obligat să nu mă ridic din pat. . Era primul raclaj pe care îl făceam cu el, de aceea era şi atât de îngrijorat, dar eu aveam o doctoriţă bună şi mai făcusem destule, doar fusesem, nu?, atâta timp căsătorită. . Dar de ce trebuia să ştie el? De ce trebuie să le ştie bărbatul pe toate, spune şi tu, n-am dreptate, Vica?
— Bărbatu să te ştie numa de la brâu în jos, zicea ea.
Şi ce mai râdea madam Ioaniu! Râdea şi se uita la sticluţe.
— Bani aruncaţi, se strâmba ea când o vedea cum se uita la sticle. Bani aruncaţi, la ce să vă fi luat astea? Mai bine un loc de casă, ăştia e bani aruncaţi pe fereastră..
— Ei, da, pământul părea valoarea cea mai sigură în România! Şi pământul, ai văzut că n-a mai valorat nimic. . Las’ c-a fost mai bine-aşa! Îi plăcea lui bietul Lulu să mă răsfeţe..
Şi p-ormă baba îşi strângea sticlele. Lua maldăru de sticluţe şi le vâra pe la toaletă, pân sertare, parc-ar fi fost aur, aşa le păstra! Că la ce le-o mai fi ţinut? De ce trecea vremea, d-aia nu mai era-ntreagă la minte, d-aia se făcea mai cărpănoasă! Şi până nu le punea pe toate la un loc, nu se-ntorcea în fotoliu.
— Bietul Lulu era om în toată firea când ne-am căsătorit şi era cavaler.
Era militar de carieră, foarte corect şi foarte sever, dar cu mine se schimba totalmente. Teribil ce îi plăcea să mă răsfeţe şi îmi făcea toate capriţiile!. .
Seară de seară ieşeam la Continental, şi la Mon Jardin, şi la balurile de la Cercul Militar. . Ne făcuserăm şi un grup de prieteni. . Avea o inimă de aur, numai că trebuia să ai tact, era coleric şi se înfuria repede. .
He-he, îndrăcită ai mai fost tu la viaţa ta, îi zicea ea în gând. Îndrăcită şi materialistă, şi pentru tine, şi ai ştiut mereu cum să cazi în picioare! Ce noroc are unele-n viaţă, îşi zicea în gând.
A ţâşnit în spatele ei ceva, se-ntoarce repede, şi inima mai să-i sară din piept:
— Ptiu, drace, zice, ptiu, drace, zââât d-aici!. .
Un motan jigărit şi c-o blană năpârlită, ca vai de el, coboară dintre crengile părului. Ce păr mai era şi ăsta, ce pere mari, zemoase făcea! Acu s-a chircit, s-a uscat, vara trecută l-a năpădit şi omizile. Cum să nu se usuce toate, dacă
69
n-are cine să mai puie mâna să facă ceva în curte? Nu mai e-n curte nicio floare, nicio tufă de trandafiri de când a plecat Tudor, băiatu, de când s-a prăpădit madam Ioaniu.. Ba şi mai dinainte, de când se ramolise. Cât a fost în putere, ea se-ngrijea de casă, ea se-ngrijea de flori şi de chioşcu din curte.
Ea tăia, ea spânzura, unu nu-ndrăznea să-i zică nici dă-te mai încolo. Ştia ei ce ştia, şi zurlia de Ivona, şi putoarea de bărba-su, ştia ei că şi casa, şi covoarele, şi argintăria, şi bijuteriile ce mai rămăsese, toate era pe numele babii; toate-ale ei şi mai primea şi pensie de pe urma lu bărba-su. A murit el la zdup, a murit el la Sighet, a murit el la Jilava, la Piteşti, el ştie unde-a murit, da pân-la urmă tot i-a dat pentru el pensie babii. Că făcuse şi războiu ălălant, şi uite-aşa avea pumni întregi de decoraţii! Că fusese rănit la Predeal şi-l ţinuse ascuns chiar baba! Chiar madam Ioaniu, Mironescu o chema p-atunci, îl ţinuse ascuns luni şi luni, şi chiar bărba-su, Profesoru, chiar el îl ascunsese, că era ei amândoi prietini. Şi p-ormă-l luase nemţii pe bărba-su dintâi să-l ducă în lagăr, da pe Ioaniu nu. Ioaniu se-mbrăcase civil şi trecuse-n Moldova, el ştia cum de trecuse. Şi luptase la Mărăşti, şi iar îl rănise, şi p-ormă-l umpluse ăia, şi regele, şi regina, şi Averescu, de decoraţii. Când a fost război a doua oară, s-avea rău cu Antonescu, şi ăsta a fost norocu lui: că nu l-a mai trimis în Rusiia. N-a avut el noroc pân-la capăt, că tot a murit la zdup, da baba poţi să zici c-a avut. Baba a răbdat ea ce-a răbdat, a strâns ea din dinţi, a ţinut ea pensiune, a bătut ea oraşu cu lecţii de franceză, de germană, da a rămas cu de toate: şi cu casa casă, şi cu cristale, şi cu covoare, şi pân-la urmă tot a luat ea pensie de pe urma lu bărba-su. Pân-la urmă, tot i-a tocat banii!
D-aia, după ce a tăcut mâlc, ani de zile, numa aşa o auzeai:
— Alo! făcea baba. Alo! Aici Sofia general Ioaniu.
— Ete, să mă pupi în cur, zicea şi ea.
Şi baba, vicleană, de toate alea vorbea, da foarte greu povestea cum a fost şi ce-a fost şi unde-a murit bărba-su. Vezi că ajunsese comuniştii să le bage spaima în oase! Da odată tot a scăpat-o gura de pensiune.
— E-hei, ce subţire am fost eu în tinereţe, mai ţii minte, Vica?
Fusese, ce-i drept e drept că fusese; subţire, şi înaltă, şi cu ţâţele mari. N-a avut noroc boccia de Ivona să-i semene şi nici la bărbaţi n-a avut lipici toată
viaţa.
— Uite-aşa eram de subţire-n talie, zicea baba. Uite-aşa aveam un mijlocel.. După ce-am născut, m-am strâns cât am putut să îndur. Aşa m-a 70
învăţat moaşa, şi bine m-a învăţat; nimeni nu credea că am copil, eram subţire ca o domnişoară.. Pe urmă, m-am mai împlinit, iar după patruzeci de ani am început să fiu chiar grijulie să nu mă îngraş: mai un măr, mai fără
pâine. Altfel, ştii şi tu cum arătam până a murit Lulu. Când au venit necazurile însă, nu am mai avut deloc timp de mine. .
— La ce să fi rămas slabă? îi cânta ea în strună. Că tot grasu-i frumos! Şi omu slab, de el se lipeşte bolile, şi toate relele pământului.. Toţi care e slabi, nu-i vezi? E nervoşi şi fără putere..
— Să ştii, a scăpat-o gura pe babă, să ştii că am început să mă îngraş când ţineam pensiune.. Mai gustam mâncarea să văd cum a ieşit, mai ajustam porţiile, pentru că ce plăcere mai puteam eu găsi în viaţă atunci? Să ţii tu minte de la mine, Vica, să ţii tu minte că nu-i bine să trăieşti în viaţă fără
bucurie. . Altfel eşti tot timpul morocănos şi prostdispus, şi-ţi otrăveşti şi sufletul tău, şi-i otrăveşti şi pe ceilalţi. E bine să-ţi faci şi tu plăcerile în viaţă, că nu pierde nimeni nimic.. Aşa nu mi-am mai pus eu stavilă la mâncare când ţineam pensiune. Pentru că unii oameni mănâncă de nervi, alţii mănâncă de plictiseală, dar cel mai greu se abţin cei care mănâncă din plăcere. Şi ultima plăcere care mai rămâne omului în viaţă este mâncarea.
Aia a fost singura dată când i-a pomenit madam Ioaniu de pensiune. Da-n rest, nimic; nici că Antonescu l-a trecut în rezervă pe bărba-su, nici cum l-a chemat comuniştii pe urmă şi cum a făcut dincolo, la Apus, tot războiu. C-a fost până-n Cehoslovacia. Ce-a mai prins ea de la Ivona, altele i le-a spus Zahareasca, şi-aia le ştia de la bărba-su, care a fost mare director. Şi dup-o vreme n-a mai fost Zaharescu aşa mare director, că l-a săpat unii. Sau i-a venit şi lui rându să-l schimbe, c-asta e la comunişti lege: să se tot schimbe de colo-colo, după cum se schimbă şi ce zice ei. Da nu le duce ea grija lor, la care-a fost mari: că şi dacă îi dă jos, p-ormă tot bine-o duce. N-are ea grija lor; are grijă de bietu omu ei, că-i şi el bătrân, face-acu şaptej-nouă, şi de când a rămas în pensie, n-a mai pus un leu doparte. A rămas tot în ăi şapte mii, Doamne fereşte de-o nenorocire. Aşa că n-are ea grija lor, că tot bine o duce ei şi acuma. Tot bine-o duce şi-acu Zahareasca, măcar că se vaită, s-o auzi ce e la gura ei, ai crede că cine ştie ce i-a făcut ei regimu. . Da la ea-n casă geme de lucruri aduse din străinătăţuri, şi fii-sa a mare s-a dus în Anglia şi a rămas acolo. Unii zice c-a rămas să spioneze, alţii zice c-a rămas c-aci avea de toate, alţii zice că a rămas că nu mai avea ta-su situaţia care-a avut..
71
Eete, să dea dracu-n ei toţi! C-aşa e unii, de cade mereu în picioare. Nu-i plânge ea pe ei, nu le duce ea lor de grijă; îşi duce de grijă ei şi la omu ei, că
trăieşte două suflete din şase sute cinzeci de lei, şi chiria, şi lumina, şi televizoru. Şi-a-nţepenit aciia de frig, de când o aşteaptă pe zmintita asta. Stă
aci pentru cinzeci de lei, sta-i-ar cinzeci de leii-n gât, că vede negru-naintea ochilor de foame. Că la unii necazurile parcă nici nu le-ar avea, aşa nu le pune la suflet şi trece pân ele ca gâsca pân apă. Aşa şi Zahareasca. Aşa şi curva aia de madam Daniel. Aşa şi zbanghia de Ivona: că alta, să-l vază pe bărba-su toată ziua la Matracucă, s-ar topi ca lumânarea!
Da ea, ce-am avut şi ce-am pierdut, vezi că ce naşte din pisică şoarici mănâncă. Doar e fii-sa lu mă-sa, şi madam Ioaniu-a avut doi bărbaţi şi p-amândoi i-a dus la groapă, da ea tot şi-a văzut d-ale ei: şi de sulemenit, şi de pocăr, şi să nu piarză un film la Sala Palatului.
