cu unu-n plus, musai cineva rămânea cu farfuria goală. Dată dracului a fost, şi de ce îmbătrânea, d-aia se făcea mai cărpănoasă, altfel, în vremile bune, când pleca seara, tot îi mai strecura în ţoaşcă ceva: mai o cutie de pate, mai o conservă, mai nişte prăjituri uscate, mai o bucată de caşcaval. Odată, ţine minte, i-a dat trei ouă, unu i s-a şi spart până acasă. Da ea nu sta la tocmeală
sau să facă pe capra râioasă, tot cu nasu pe sus cum face cumnată-sa – la ce să fi umblat cu nasu pe sus şi să nu le fi luat? Cine pierdea? Nu pierdea tot ea? La ce bun atuncea?
— Ia-le, Vica, îi zicea madam Ioaniu, că ţi-or prinde bine..
— Dă-le-ncoa, făcea ea, dă-le-ncoa, io sunt lada de gunoi..
Şi ce mai râdea baba! Râdea, şi-i trăgea la cafele, şi-i mai trăgea şi cu paharu, şi-i plăcea şi să mănânce, s-o vezi ce mai hăpăia la masă.. De ce-mbătrânea, d-aia se făcea mai lacomă.
65
Se scoală de pe piatra rece, a amorţit, o înjunghie picioarele mai rău ca az-dimineaţă. Şi-o şi trece, de-abia se mai ţine, de ce-mbătrâneşte omu, şi băşica udului i se slăbeşte. D-aia nici nu-i vine să plece, poate vine Nebuna şi-i dă drumu-n casă. Mai face câţiva paşi, mai se uită la poartă, poate apare Ivona, dar-ar dracu-n ea de călăreaţă. Vezi că d-aia a umblat mă-sa atât până
să puie şaua pe Niki, să şi-l facă ginere. A umblat ea mult ca să nu rămâie cu zbanghia de Ivona piatră-n casă, păi n-o ştie ea dinainte să se mărite? Cum era atunci, aşa e ş-acuma: slabă-slabă, şi cu nasu lung, şi cu dinţii de cal, să
dai şi să fugi. Câţi crezi că s-a gândit s-o ia de nevastă?
D-aia nici mă-sa de mică n-a suferit-o. He-he, era vicleană baba, era vicleană madam Ioaniu, şi cât a fost în putere şi cu mintea-ntreagă nu scoteai de la ea nimic. Era vicleană ca vulpea şi tăcea ca mormântu. Da odată
tot a scăpat-o gura.
Sta ele-amândouă, ea turuia la maşină, baba era cocoţată-n fotoliu, ca ţiganu-mpărat, şi dă-i, şi dă-i cu poveştile. De ce-mbătrânea, o clipă nu-i mai tăcea gura. Şi tot cu bărba-su de-al doilea, cu Ioaniu. Ani de zile tăcuse mâlc şi nici numele nu i-l pomenise, da acu, de când lua pensie de pe urma lui, şi la telefon tot aşa răspundea:
— Alo! făcea baba! Alo! Aici Sofia general Ioaniu..
— Ete, să mă pupi în cur, făcea şi ea.
Da baba de colo, vicleană:
— Ce zici? Ce-ai zis tu, Vica?
— Ei, nimic, ce să zic, nu zisei nimic. Drăcui şi io suveica asta.
— Ei, dacă n-ai spus nimic..
Şi baba dă-i cu poveştile înainte: cum fusese Ioaniu preferatu lu Averescu, şi cum l-a rănit la Predeal şi la Mărăşti şi el mai ştie pe unde, şi ce decoraţii avea, şi cum se-ntâlnise ei şi era ea jigărită şi amărâtă şi-mbrăcată-n negru după bărba-su. Şi cum el iar se amorezase de ea, că fusese el şi mai-nainte, da nu-ndrăznise să-i spuie. Asta lu mutu s-o spuie că nu-ndrăznise!
Îndrăznise ei mai mulţi, înşirase ea, baba, destui la viaţa ei, că fără foc e ştiut că nu iese fum, şi altfel la ce-ar mai vorbi-o nebuna de Cristidoaia, care şi ea de la soacră-sa ştie? Da nu-i plăcea lu madam Ioaniu să povestească pân câte pule trecuse. Ea tot cu ale ei îi da-nainte, cum îi cumpăra Ioaniu coşuri de flori, şi parfumuri, şi pudre franţuzeşti, şi blănuri, şi toalete de la Paris, şi ce gelos era când o ducea la baluri, la Cercu Militar. . Şi Lulu-n sus, Lulu-n jos, că
66
pe el Gheorghe-l chema, numa baba îl alinta Lulu. Lulu-n sus, Lulu-n jos, că
sucită, că învârtită. .
— Aşa, zicea baba, au fost anii cei mai fericiţi din viaţa mea! Totdeauna am avut plăcere să mă distrez, dar nu ştiu cum s-a făcut, în tinereţe n-am prea avut parte. . Am avut-o pe Ivona de cum m-am măritat, eram şi eu tot copil, iar de născut, am născut atât de greu, încât am rămas speriată pe toată
viaţa. . Cât a mai vrut pe urmă Ştefan să mai am un copil, dar a stăruit degeaba! De convins n-a reuşit să mă convingă.. Treizeci de ore m-am chinuit cu Ivona, nu mai ştiam când e noapte şi când e zi. În patul meu am născut, îmi făcuse moaşa nişte hăţuri să mă opintesc în ele, trăgeam de hăţuri şi urlam.. Şi toată casa umbla numai în vârful picioarelor! Eram prea tânără, m-am speriat şi n-am mai vrut să aud de copii toată viaţa. .
— Eee, mai dă-i încolo de copii! Că mie mi-a părut bine la tinereţe că n-am putut să fac... Mi-a părut bine că n-am avut pe cap beleaua asta. Ce nevoie aveam io de copii? N-aveam io fraţii care să-i am de grije? N-aveam nepoţii?
Da baba n-o asculta. Dacă începea să spuie, nu mai auzea nimic, şi-i tot da-nainte cu poveştile ei. Aşa a fost şi când a scăpat-o gura:
— Îmi plăcea să ies în lume, şi-mi plăcea să primesc, îmi plăcea la nebunie să dansez. . Dar bietul Ştefan avea o fire închisă, el nu era deloc dansator, avea orele lui de lucru şi bibliotecă... Şi ştii ce făceam? Dimineţile, uneori, îmi puneam patefonul, încuiam uşa la cameră, dansam singură, mă priveam în oglindă.. Mă gândeam ce-ar fi fost să fi avut alt soţ, cu care să mă potrivesc, mă rog, ştii cum se gândesc uneori femeile tinere după ce se mărită. . Dar tristă nu eram, aveam o fire veselă-veselă, toată ziua râdeam, asta i-a plăcut mai târziu şi lui Lulu, numai clopoţelul tău se aude în casă, avea obiceiul să-mi spună. Pe Ivona mi-era teamă şi s-o ating cu mâna. Am fost atât de slăbită
la naştere, că n-am alăptat-o, şi ea, biata de ea, s-a îmbolnăvit.. Era un copil cuminte, dar bolnăvicios, şi aşa a rămas toată copilăria...
Nu o plăcuse ea pe fii-sa, prea semăna cu bărba-su. Şi ăla, cumsecade, cum o fi fost, da slab şi cam bătrâior, şi cu nasu lung; nu o plăcuse ea pe fii-sa şi toată viaţa trebuise s-o ducă în cârcă. Da a dracului ce era, baba, vicleană şi rafinată, nici dă-te mai încolo nu-i zicea fii-sii; acu, c-o ajunsese bătrâneţile şi ştia care-i interesu ei, tăcea mâlc. Numa ei, care-i spunea tot, numa ei i-a povestit că nu i-a plăcut de fii-sa.
— Venea bona şi mi-o aducea, ce să vezi la un copil mic? Un pachet de dantele albe, şi înăuntru.. Nu ştiam nici s-o înfăş, nici s-o desfăş, era o 67
complicaţie întreagă, şi nici până la sfârşit tot n-am învăţat. . Îţi spun drept, mi-era şi frică să mă ating de ea, să nu cumva să-i frâng ceva; avea un cap chel, şi lunguieţ, şi diform, şi plângea mai tot timpul, iar pe obraz uite-aşa avea pete-pete.. Bietul Ştefan era atât de fericit, că totdeauna a văzut-o frumoasă.. E interesantă Ivona, e plăcută, e inteligentă, dar frumoasă
niciodată n-a fost.. Ivona, de mică, avea o fire matură şi-un fel de a fi ca de om mare.. Poate din cauza aceasta, când mă gândesc la ea, parcă niciodată
n-a fost mică.. Sigur, o iubeam, cum să n-o iubesc? Instinctul de mamă, cum...
şi animalele îşi iubesc puii.. Dar Ivona era un copil prea cuminte şi puţin ciudat. . Şi, fără să bag de seamă, m-am trezit cu ea mare..
Asta-i.. Că nu-i ardea ei să vază de fii-sa cum nu-mi arde mie să fiu vlădică.
Mulţi gărgăuni avusese în capu ei, cum are toate femeile nemuncite. Că-ntreagă la minte nici acu nu era, altfel la ce-ar fi ţinut toate cutiile şi toate sticlele alea?.. Cât era ea de cărpănoasă, da la ce să-i folosească toate sticlele şi toate jagardelile alea, de nu se-ndura să le arunce?
— Florile mi-au plăcut mie, Vica, spunea madam Ioaniu. Mi-a plăcut să am casa plină de flori... Florile mi-au plăcut, dar şi mai mult decât ele, parfumurile..
Şi-odată o vedeai că se ridică din fotoliu şi se duce pâş-pâş, cu ghebu în spate; de ce-mbătrânea, d-aia se gheboşa mai tare. Odată o vedeai că se duce şi vine cu maldăru de sticle în braţe. Ea ştia de pe un-le scotea, de pân toaletă, de pân sertare, sticle şi sticloanţe, unele cât degetu de la mână, altele cât o garafă de apă, sticle cu capace de aur, cu fir de argint, cu etichete sclipicioase. Şi ce dopuri avea! Şi ce sticlă brumată, albastră, verzuie, nu se-ndura baba nici la obzeci de ani să le arunce... Venea baba pâş-pâş, greoaie, şi pieptoasă, şi cocârjată, de ce-mbătrânea, de-aia se cocârja şi i se lungise şi nasu. I se făcuse nasu coroiat. Şi-aşeza pe masă sticluţele şi se uita la ele.
— Asta a fost când. . începea.
