Împinge poarta, poarta totdeauna-i deschisă. O poartă înaltă, de fier forjat, vara era un chioşc în spatele curţii, un chioşc acoperit de iederă şi mâna-maicii-domnului.. Şi toată casa acoperită de iederă şi de glicină şi mâna-maicii-domnului. Pe vremuri avea şi nişte flori ca nişte zorele, da mari, cât roata carului, madam Ioaniu le pripăşise şi tot ea ştia cum le zice. Mirosea vara şi lămâiţa, şi mâna-maicii-domnului, şi teiu, şi trandafirii, din stradă
mirosea de te picnea somnu şi te lua durerea de cap. . Parcă nu mai erai pe lumea asta.. Şi toată curtea plină de trandafiri galbeni, mari, şi gardu, şi poarta acoperite de trandafiri roşii, mici, agăţători. Madam Ioaniu avea grijă
de flori, ţinuse pe vremuri şi grădinar, mai era şi soldatu care avea grijă de toate. Din iunie înflorea trandafirii pe rând, toate soiurile, şi-i avea înfloriţi până toamna târziu, în noiembrie. Madam Ioaniu îi îngrijea, parc-o vede cum ieşea cu foarfeca şi cu un paner să taie trandafiri şi să-i dea când pleca: vezi că nici flori nu tăia cum se nimerea, le tăia numa p-alea care vedea că tot o să
se ofilească.
— Eeii, da mai stai locului şi dumneata.. Stai, te odihneşte, că de diz-de-dimineaţă numa-n picioare, îi zicea ea lu madam Ioaniu.
Parcă ea toată viaţa n-a stat tot aşa, la tejghea, tot numa-n picioare?.. Da ştie ea ce trebuie să le zici lor, ca să se bucure şi să dea din coadă. Ştie ea ce trebuie să vorbeşti şi ce nu în lume, d-aia, pe unde se duce, toţi o iubeşte, toţi o apreciază.
Şi madam Ioaniu odată începea. Odată îşi dădea drumu:
— He-he, câtă energie am avut eu, Vica, în viaţa mea! Mi-au ajuns mie totdeauna patru-cinci ore de somn pe noapte. . Mi-a plăcut să călătoresc, să
dansez, mi-a plăcut la nebunie să merg la spectacole. Cu Lulu mă duceam la toate balurile de la Cercul Militar, dansam toată noaptea şi dimineaţa, când mă întorceam cu trăsura acasă, mă simţeam proaspătă, ca o floare. Crezi poate că mă grăbeam să mă culc imediat, cum făceau alte cucoane?
Niciodată – m-auzi tu? Niciodată! Totdeauna puneam soldatul să aprindă
focul la baie, făceam un duş, chemam femeia, stabileam ce-avea de gătit în ziua aceea, vedeam ce mai este de făcut prin casă.. Pe urmă, ieşeam din nou în oraş cu trăsura, făceam comenzi pentru o săptămână, mergeam la 62
Dinischiotu, la Dragomir Niculescu, după-amiază, din nou vizite sau un spectacol. De câteva ori, mi s-a părut că viaţa mea s-a terminat, am avut necazuri mari, dar am avut şi bucurii şi-am avut parte şi de ce mi-a plăcut..
Mi-au plăcut mie florile şi parfumurile..
Uite-aşa-i povestea madam Ioaniu: şedea în fotoliul mare, peste husa terfelită, peste perne, peste covor, şi vorbea, şi vorbea. Dacă începea să
vorbească, apoi greu s-o mai opreşti. Unele i le mai povestise şi altă dată, da o lăsa să i le spuie iar, atâta doar că îi ghiorăia maţele de foame. Da ce poţi să
faci într-o casă străină?
Şi-acu îi e foame. Îi vine leşin, nu alta, de-abia o ţine picioarele când trece pe dalele strâmbe din curte, până la intrarea din spate. P-aici, pân spate, intra când sta ele sus, la cucurigu, şi urca scările pân-la mansardă. Urca şi madam Ioaniu, şi nu zicea nimic, ce să mai fi zis? Nu mai avea ce să zică
decât mersi, că altele era la puşcărie, şi altele, ditamai prinţesele, şedea pân beciuri şi pân şoproane. Baremi ele rămăsese în casa lor, chit că-i înghesuise la cucurigu şi jos băgase chiriaşi peste tot.
Până la urmă, tot a scăpat ele de chiriaşi, da degeaba a scăpat: dac-a plecat Tudor, băiatu, casa lor, după ce moare ei, Ivona şi cu bărba-su, o s-o ia Statu.
Chiar Ivona i-a zis asta odată, când i-a spus prima dată c-a rămas Tudor. Da madam Ioaniu nu i-a zis multă vreme nimic. Că dacă era interesu ei, n-aveai cum s-o tragi de limbă, n-aveai ce să scoţi de la ea nimic; atunci tăcea ca mormântu.
Sună. Sună apăsat, se opreşte şi pe urmă sună iar. Apasă pe butonul îngălbenit al soneriei şi aude sunetul lung cum se întinde până la camerele de sus; cum trece pe deasupra scării înalte de lemn, cu şină de fier pusă în marginea treptelor. Stă un timp şi pe urmă sună din nou. Parcă s-aude un foşnet înăuntru, parcă se aude paşi. Casa veche, mobila veche, toate trozneşte. Trozneşte şi parchetu, chiar fără să te mişti, chiar fără să-l calce nimeni. .
Tot nu-i vine să crează că a putut avea atâta ghinion... Stă, şi pe urmă sună, şi iar stă, şi mai face doi-trei paşi şi întinde gâtul spre poartă.
N-o fi fost plecată Ivona şi n-o intra tocmai în clipa asta?
63
Madam Ioaniu
Şi-a întins pe trepte ziarul pe care-l are la ea şi a pus peste el pungile goale de plastic. Şi ea s-a aşezat deasupra. N-are cum s-o tragă de dedesubt, cât o fi de rece piatra la vremea asta, n-are cum s-o tragă. Da simte că nu mai poate dacă nu stă oleacă jos, o doare şi picioarele, o înjunghie şi-i vine şi-un leşin de la lingurea, e nămiaza mare, a tot colindat şi mai nimica n-a băgat în gură.
Poate totuşi c-apare Ivona, călăreaţa dracului! Călăreaţă a mai făcut-o mă-sa.. Ce femeie ş-asta, să nu-i placă să şază la casa ei, să-şi vază ca altele de gospodărie! D-aia şi-a luat şi fii-su lumea în cap şi-a ajuns tocma-n Germania, tocma-n America, pe unde-a ajuns el ştie. D-aia şi bărba-su, toată
ziua la Matracucă, de bine nu pleacă niciunu d-acasă, e ştiut că dacă pleacă
bărbatu, tot femeia-i de vină. Să stea, la ce să stea? S-o vază pe Ivona, cu dinţii ei de cal şi cu nasu lung, slabă şi repezită şi toată ziua cu ţigarea-n gură
şi cu prietinile la telefon, păi să nu-ţi vie să-ţi iei câmpii?
Stă pe ziar, pe pungile goale de plastic, şi molfăie o bucată de pâine uscată
de la cumnată-sa; că dinţii şi i-a scos şi i-a pus în ţoaşcă. Cinci sute de lei i-a luat hoţu de tehnician, şi-o strânge de i-a făcut gura toată o rană, dar-ar dracu-n ei de hoţi, că a umplut Bucureştiu, un’ te duci, fiecare stă cu mâna-ntinsă.. De un’ să dai, dân şase sute cinzeci de lei, două suflete, şi lumina, şi chiria, şi televizoru?
Stă ea, stă, da mult n-o să mai stea, s-o prinză noaptea pe drumuri, pe la uşile altora. Mai are şi omu ei dreptate, ăilalţi, o dată nu vezi pe unu că le calcă pragu. Ce e ei, ciumaţi, de nu vine unu? Să-i vezi că vine ba cumnată-sa, ba Gelu, ba Niculaie cu matracucile lui, bietu Ilie, Dumnezeu să-l ierte, numa el ce mai venea cât a trăit. Da şi el tot pe fugă.. Să vie, să şază cu toţii la televizor, să-mbuce ceva, că totdeauna are ceva în casă. Când pleacă, să-i vâre şi ei dooşcinci în buzunar:
— Na şi ţie, Vico, dooşcinci de lei, că ţi-or prinde bine. .
Cât avea prăvălie, nu mai scăpa de ei, şi care venea pleca încărcat: le-ntindea masa să mănânce, scotea ce-avea mai bun.. Care venea, tot cu liota după el. Şi-acu nu vezi unu să-şi mai aducă aminte. Aşa-i pe lumea asta, cât ai să dai, eşti bun, cât nu, nu faci o ceapă degerată.. Poate totuşi c-apare Ivona, poate-o fi p-aci, la colţ, la alimentară.. Numa de nu s-o fi dus la vrunu din 64
ceaiurile ei de cucoane, s-adună aşa cucoane, ciopor, le-a văzut ea la Ivona, s-adună când nu le e bărbaţii acasă, când la una, când la alta, şi o săptămână
înainte pregătesc toate bunătăţile lumii, să le dea gata pe ălelante. P-ormă
bagă-n ele la dulciuri şi la cafele, şi dă-i, şi toacă, o clipă nu le tace gura.
Muieri nemuncite, bolboroseşte ea încet, că bine v-a făcut comuniştii! Mi-a luat ei prăvălia, da vouă v-a luat mai mult! Ş-uite la ele, care-a dus-o bine-nainte, ş-acuma tot bine-o duce.. Şi când a fost s-o ducă rău, las’ că tot a avut ele ce vinde, covoare, şi cristale, şi bijuterii, şi de rămas, tot le-a mai rămas, cum i-a rămas şi lu madam Ioaniu, care şi-acu geme la ei casa de cristale şi de covoare.
C-a fost madam Ioaniu ca pisica, cum o arunci, ea cade tot în picioare, şi doi bărbaţi cu cununie a ţinut, şi p-amândoi i-a dus la groapă! Dată dracului a fost, s-o vezi şi la obzeci de ani ce se sulemenea, şi-şi da sprâncenele cu creionu, şi pleca la film cu fii-sa, la Sala Palatului, amândouă: le lua gineri-su bilete o dată pe săptămână, şi el o-ntindea la Matracucă. Îndrăcită a fost, diz-de-dimineaţă se scula, îşi făcea cafeaua şi p-ormă inspecta bucătăria; stabilea ce-avea să gătească, câte porţii, ce-i trebuie, toate le socotea; mergea de colo-colo, greoaie şi pieptoasă şi cu ţigarea-n colţu gurii; de la ea, vezi, se-nvăţase şi fii-sa să fumeze, de la ea se-nvăţase şi cărpănoasă. Era madam Ioaniu dată dracului de strânsă la pungă, de sta să numere câţi cartofi să fiarbă la salata orientală, doi de fiecare, zicea, şi uite-aşa umbla pân bucătărie, cu ţigarea-n colţu gurii, ca generalu. Şi dacă se trezea la masă
