Eeeee. . Că de învăţată, slavă Domnului, era învăţată baba! Maldăre de cărţi citise la viaţa ei şi pe toate le ţinea minte. Învăţată, şi materialistă, şi pentru ea, şi pe ce punea mâna-i ieşea. Mai zurlie fusese sor-sa, Margo, la ea trebe să se fi aruncat şi Ivona. Că la vremea aia, care era cucoane mari, una n-avea servici, le ţinea bărbaţii acasă. Numa călăreaţa de Margo Gebleasca, ea, când o căutai, la Paris, cu modele, cu tipare, cu dracu, Doamne iartă-mă, s-o pieptene. De două ori pe an se ducea la Paris după modele, asta era gărgăunii ei, şi se ducea cu bărba-su, frumos bărbat, da mare zăpăcit! Şi la Bucureşti sta ei la şosea, pe Bonaparte, acolo avea casa lor, numa că era amândoi nişte apucaţi, nişte mână spartă. D-aia nici n-a ţinut casă bună.
Mare petrecăreţ şi Geblescu, pleca la petreceri în oraş, noapte de noapte, joc de cărţi, muieri, el ştia ce făcea, la urmă trebe să se fi încurcat cu vreuna şi dus a fost.. Că nu a mai pomenit niciodată de el madam Ioaniu. A venit războiu, după război a venit comuniştii, l-or fi luat, o fi făcut puşcărie, o fi scăpat, n-o fi scăpat, o mai fi trăind? El ştie..
Cam p-atunci a-nceput ea să vie la madam Ioaniu. Nu mai avea ele bani, nu mai avea de niciunele, se vârâse ca-n gaură de şarpe, la ele lucra mai mult pe datorie, ce să se procopsească? Avea ea ş-alte cliente p-atunci, Zahareasca, aia de era bărba-su mare director, p-ormă madam Daniel. Se ducea şi la astea să le lucreze. Da mai venea şi la madam Ioaniu, c-o ştia de când fusese ucenică la casa de mode a sor-sii, la Margo Geblescu.
Sor-sa, Margo, nu mai era cu bărba-su, nu mai ţinea nici casă de mode la bulevardu Pache, nu mai sta nici la Bonaparte. Mai avea numa un capăt de vie la Otopeni şi acolo se retrăsese. Era o vilă veche acolo unde sta.
— Du-te, Vica, i-a zis într-o zi madam Ioaniu, du-te până la sora mea la Otopeni să iei o damigeană cu vin. .
Şi când a ajuns, a sunat la uşă; a sunat ea, a sunat, i s-a părut cam ciudat: la ce nu răspundea Gebleasca? Vorbise sor-sa cu ea la telefon în faţa ei şi ştia c-o să vie cu damigenile.
— Cine e? a auzit-o tocmai când se gândea s-o dea naibii şi să plece.
— Eu, Vica, i-a zis.
Da-n gândul ei: dar-ar dracu-n tine că mă ţii aici, la poartă. .
— Imediat, imediat, a făcut Margo.
Şi-a mai trecut aşa, poate o jumate de oră, până să vie să îi deschidă. I-a dat vinu, tot, a plecat. Pe drum s-a tot gândit ea: la ce o fi ţinut-o zmintita de Margo atâta la uşă?
83
Când colo, ce să vezi? După ce-a plecat Tudor, băiatu, i-a povestit ei madam Ioaniu totu. Ea ori madam Cristide? Că Margo, după ce s-a lăsat de bărba-su, şi-a găsit pe unu, de-l ţinea ascuns acolo, la Otopeni, la vie.
Frumoasă femeie fusese Margo şi-ncă se mai ţinea bine, mărunţică, nu aşa naltă ca sor-sa, da femeie bine şi elegantă, şi la pantof purta treiştrei. Uite-aşa avea nişte picioruşe.. Şi l-a ţinut p-ăla ascuns, ea ştie cât, poate ani de zile. Sta el ascuns toată ziua, nu-l scotea decât când pleca Riri la şcoală; c-avusese Margo şi copil cu bărba-su. Şi pe ăla nu-l scotea decât când pleca fata la şcoală, şi noaptea îl lăsa să iasă şi să stropească în vie cu furtunu. Şi-aşa a stat ăla acolo ascuns, vorba ceea, nici nu tuşea, nici nu băşea, numa noaptea se plimba pân vie şi pân grădină.
Da de aflat tot l-a aflat şi tot a pus mâna pe el comuniştii. Chiar nevastă-sa a fost aia care s-a dus şi l-a spus, că avusese el şi nevastă, şi ea l-a spus, de necaz că el sta ascuns la Margo Gebleasca. Şi aşa a înfundat el puşcăria. Şi la proces i-a dat şi lu madam Margo cinci ani, pentru tăinuire. Pe toţi i-a făcut, şi încă zice c-a scăpat ieftin! A ieşit numa după ce i-a făcut, şi la puţină vreme după ce-a ieşit, a murit. Iar fii-sa, Riri, a luat-o madam Ioaniu la ea ş-o vreme a stat şi ea în mansardă, la-nghesuială. Şi-a dat-o afară dân şcoală, şi era muncitoare, da p-ormă, a făcut ce-a făcut, trebe că s-a măritat, şi-acu cică e-n Franţa şi-are copii mari. I-a arătat madam Ioaniu poze.
Da numa după ce-a plecat nepotu-su i-a povestit madam Ioaniu toate. Sau să-i fi povestit Cristidoaia? Mai bine că nu i-a povestit atunci când a trimis-o la vie cu damigenele, s-o fi vârât şi pe ea în bucluc. . Nu-i trebuia ei să ştie asemenea lucruri.. Le ştia ea pe-ale ei, şi alea îi era destule. N-avea nevoie să
i le mai ştie şi p-ale lui Margo, treaba ei, cine-o pusese să se-ncurce c-un bărbat însurat şi să-l mai ţie şi ascuns? Ce viaţă o fi dus şi ăla şi cum s-o fi simţit, cică ieşea numa noaptea, ieşea şi stropea grădina şi via cu furtunu şi se plimba pe lângă straturile de regina-nopţii. Se plimba aşa, până târziu, singur. Treaba lor, fiecare cum îşi aşterne, aşa doarme în viaţă, şi madam Ioaniu mânca rahat când zicea că ea n-a ştiut de sor-sa cum îl ascunsese; ştiuse ea, da tăcuse mâlc, tăcuse ca mormântu.
Mai se mişcă-n loc, a amorţit aşteptând, şi dracii ăştia de copii nici gând să
plece. Mai se mişcă, mai urcă o treaptă, mai coboară şi, deodată, zvâr-zvârrr!
Toţi guguştiucii vineţi trec în zbor peste capul ei. Ale dracu lighioane obraznice, dă peste om de obraznice ce e.. E-te la ele, e-n stare să ţi s-aşeze pe cap şi să ţi se spârcâie acolo! Chiar peste umeri i-a trecut, mai să-i atingă
84
obrazu cu aripile, şi-acu are-n urechi pocnetul lor, fâl-fâl-fâl-fâl, mulţi, de-a umplut curtea.. Câţi să fie? Mulţi, de ameţeşti când te uiţi la ei! Parc-ar fi rufe pe sârmă când le bate vântu. Ale dracu lighioane, n-o pune jigodia de motan ghiara pe voi! Vezi că s-a cuibărit şi ei pe un’ s-a putut, că cin’ să le mai puie la geam mâncare? Pe vremuri, le punea madam Ioaniu, ea era care-i înnădise. Ea le punea şi grăunţe, ea le punea şi fărâmituri de pâine:
— Muti parc-ar fi Sfânta Vineri, se miorlăia Ivona cu vocea aia a ei prefăcută.
Prefăcută, da şi zgârcită. De la ea nicio vietate n-are ce s-apuce.. Zgârcită
şi dată dracului, şi călăreaţă. . Pe unde-o mai fi bătând acuma oraşu? Mă-sa n-a fost aşa, mă-sa era femeie cu cap şi socotită. Aia-şi vedea de interesu ei: avea interes? Bine. N-avea interes? Nu bătea drumurile.
Se uită, nici ţipenie de om, curtea pustie, strada pustie, dac-ar veni Ivona, ar ruga-o să intre în casă, numa cinci minute, cât să se uşureze. Că afurisiţii ăştia de copii s-a suit pe gard şi nici gând să plece, intra-le-ar undeva beţele alea, poate doar aşa să s-astâmpere. Fie ce-o fi, ea mai bine pleacă, c-a pierdut destulă vreme. Bine c-a găsit portofelu. .
Coboară treapta şi merge cu paşi mărunţei. Când o să se dea jos dân tramvai, o să se oprească în drum, la piaţă: o să-şi ia de la grătar trei mititei, doi o să-i mănânce ea, unu-l duce la omu ei, lighioana bătrână, că i-o fi câteodată şi lui poftă, săracu. . Săracu omu ei, ursuz, mut, rău de clanţă cum e, da stau împreună de patruj-nouă de ani? Stau. Şi-o să-i ducă şi lui un mic de la piaţă, când o ajunge.
Ei, mult a fost, puţin a rămas. Uite-acu dă colţu spre curte şi la urmă mai e doi paşi pân-la staţia de tramvai. Şi d-acolo, încă puţin şi ajunge acasă.
Şi, deodată, rămâne-n loc, buimăcită.
Drace, îşi zice. S-a oprit în loc. Doi metri e d-aici de unde e ea şi pân-la uşa dân faţă. Doi metri, nici mai mult, nici mai puţin, doar atâta. Bate-o lumină
de amiază, vede bine pân ea, n-o orbeşte; atâta, că nu-i vine să-şi crează
ochilor. Nu pricepe. Şi guguştiucii, zvârrr! spre mansardă.
Ca să vezi, zice, că nu dinspre oraş vine.. Ca să vezi, că nu dinspre poartă
vine-ncoa. Ca să vezi, putoarea dracului, că din casă iese!. . Ivona! Cu cipilica ei gri, cu paltonu verde, cu vulpea la gât, vulpea aia argintie de năpârleşte, d-a tot vrut să o vândă la Consignaţia şi nu i-a primit-o ăia.. Ea ştie de ce n-a vândut-o pân-la urmă, că ce spune n-ai cum să crezi, minte de stinge. Ivona, cu nasul ei lung şi cu botu de vulpe. Ivona care încuie casa! Uite-o cum încuie 85
de două ori uşa din faţă. Şi p-ormă adulmecă. Uite-aşa se uită, şi-n dreapta, şi-n stânga, parcă-i o vulpe care adulmecă. Şi-odată-i scapă ochii la uşa din dos, şi-odată o vezi că rămâne şi ea încremenită.
A rămas încremenită c-o vede.
Ei, am io ac de cojocu tău, am io ac de cojocu tău.. Da pân-să deschidă ea gura, ailantă, Vulpea, i-a şi luat-o-nainte:
— Vaai, madam Delcă! Vaai, stai aici, în curte, şi nici nu suni, nici nu strigi, nici nu spui?.. Sau poate să nu fi mers soneria.. Dar şi dumneata! Parcă ai veni pentru prima oară! Doar în casă eram, cu treburi.. Cu treburi, ştii cum e, cunoşti, nu le mai dai de capăt acum, de când stau acasă, am şi mai puţin timp decât înainte. Şi, uite, abia la ora aceasta am reuşit să ies, cu toate că de mult trebuia să fiu plecată..
Am io ac de cojocu tău, îşi zice ea în gând, da nu s-arată. Nici nu-i zice nimic, nici nu se uită chiorâş, se face c-o crede. Ştie ea ce merită alde Ivona: pup-o în bot şi ia-i banu tot. Păcat numa că şi-a scos dinţii la Gelu şi, când o să deschiză gura, are s-o vază ştirbă. Ştirbă, neştirbă, tot n-o s-o mai aleagă
nimeni d-acu! Numa şefu dracilor, Scaraoţchi. Aşa că râde şi ea, cu toată
