— Madam Delcă a voastră este chiar un personaj. . Am cunoscut destule ca ea! Ei, dacă le-aş descrie. .
Pe faţa sănătos bronzată, râsul îi va fi conciliant, dar neliniştit, şi ochii au să-i fugă în lături, ferindu-se s-o întâlnească. Niciun motiv special ca să-i evite privirea, nici ca să vorbească atât de repede, parcă la întâmplare, ca şi când s-ar teme de întrebările pe care, în realitate, niciodată ea nu i le pune.
După atâţia şi atâţia ani trăiţi împreună, simţi atât de multe într-un râs fals!
Şi totuşi, pauvre Niki, ar putea să nu fie neliniştit. Ar putea fi sigur că nu riscă
să audă de la ea nimic dezagreabil, de vreme ce îi cunoaşte convingerile şi comportarea obişnuită. Buna educaţie te obligă să-ţi stăpâneşti pornirile, aşa cum te obligă să te faci că nu vezi ceea ce l-ar umili pe cel de lângă tine.
Şi, dacă aşa te-ai format, orice ieşire nesocotită tot pe tine te va învenina; tot ţie are să-ţi lase o senzaţie neplăcută – de înjosire, de iritare.
Atunci când dragul de Tudor, în penultima scrisoare, l-a rugat pe tatăl său să fie mai mult acasă, să mai renunţe la desele lui ieşiri, Niki a fost froasat câteva săptămâni. Este, bineînţeles, convins că ea e cea care s-a plâns, şi lucrul acesta în mod special a durut-o: după o viaţă petrecută împreună, să
nu ştii la ce te poţi aştepta şi la ce nu de la un om! De atunci, când se află
lângă ea, pare încă mai neliniştit ca de obicei – încă mai nesigur. Fără nicio îndoială, aşa va arăta şi azi, când se va întoarce.
Aparent surâzând îngăduitor – de fapt, liniştindu-se, pe măsură ce simte că ea nu are de gând să deschidă subiectul periculos –, el are să aşeze grijuliu pe braţul fotoliului ceşcuţa de cafea golită. O deprindere mai veche are să-l facă să se ridice imediat; şi totuşi, va încerca să arate că nu este deloc grăbit, că absolut din întâmplare s-a apropiat de uşă.
O mişcare contradictorie – să plece? să mai stea? – pe care, bineînţeles, ea n-are s-o comenteze. Ea se va face că nici nu o observă.
— Nu mă mir de ce ţi s-a întâmplat, are să continue să vorbească, însă, plimbându-se cu mâinile la spate, cu paşi mari prin sufragerie. Ar trebui chiar, într-un fel, să mă bucur, pentru că doar aşa, doar izbindu-te de realitate, ai putea şi tu să înţelegi pe ce lume trăieşti... Pe ce lume trăim. Deşi, 106
după toate prin câte ai trecut – doar ai fost atâţia ani în serviciu, şi totuşi ai trăit plutind –, dacă până acum n-ai înţeles, nu ştiu, nu cred că mai este vreo şansă să înţelegi vreodată. Pentru că, observă, unde mai vezi tu pe cineva dispus să întindă o mână de ajutor cuiva? Cum poţi să nu-ţi dai seama cât de mult s-au schimbat vremurile şi oamenii odată cu ele?
Va fi ora de după-amiază, când mai totdeauna îşi ia racheta din cuier şi pleacă. Dar astăzi a lipsit de dimineaţă, aşa că probabil, până la urmă, va renunţa să mai plece. Încă neîndrăznind să creadă că l-a oprit definitiv, ea va surâde, măgulită de interesul pe care vorbele lui i-l arată. După atâţia şi atâţia ani, după atâtea dezerţiuni şi atâtea întoarceri, iată-i cum stau de vorbă, la fel ca în primii ani. În penumbra hall-ului, obrazul lui bronzat încă
mai pare tânăr; aproape tânăr îi pare şi trupul, îngrijit îmbrăcat, pe care mult timp a reuşit să-l ferească de burtă. Numai ochii de la o vreme îl îngrijorează, pentru că, în lumină şi fără motiv, au început să-i lăcrimeze.
— . .pentru că tu, spre deosebire de mine şi după treizeci de ani de regim comunist, încă te mai simţi datoare să te comporţi după cum îţi cere rangul.
Da, da, nu râde, nu protesta, chiar despre aşa ceva este vorba! Chiar dacă
tatăl tău vitreg a sfârşit cum a sfârşit, chiar dacă mătuşa ta s-a nenorocit în puşcărie, chiar dacă toţi cei ce te-au anturat şi pe care i-ai admirat în prima ta tinereţe au păţit la fel, tu parcă nici nu ai observat că s-a schimbat ceva.
Ştii bine ce se întâmpla cu animalele care nu se adaptau când se modifica radical clima. Ei bine, tu crezi că nu faci la fel? De ce să te simţi obligată să
dai pensii oamenilor de casă, să împarţi haine de câte ori ai ocazia, să duci oala madamei Ana, doar ca să n-o trimiţi la azil? Când şi aşa stăteam înghesuiţi şi terorizaţi, tu şi mai ales Muti găseaţi momentul să vă mai faceţi asemenea scrupule! Şi pe stradă, de atâtea ori te-am observat cum îţi deschizi poşeta la fiecare cerşetor! Ţi-am atras de atâtea ori atenţia că
majoritatea lor sunt escroci şi mai sănătoşi ca noi, dar nu ţi-a servit la nimic!
Nu ţi-a fost cu nimic o învăţătură de minte. .
E acrişor tonul lui, dar nu poţi, după o viaţă întreagă, să mai aştepţi declaraţii. Totuşi, o măguleşte că el vorbeşte atât de mult despre ea, iar în dosul cuvintelor zeflemitoare (dar când nu este zeflemitor Niki?) încă
stăruie acel mic complex care nu l-a părăsit de când a cunoscut-o. Oricât s-ar schimba lumea în jurul lor, pauvre Niki, în sinea lui, nu va uita niciodată că el este fiul unui mic negustoraş din Obor. Că prin mariajul cu ea a avut acces la o lume superioară..
107
Acest lucru, pe care ea singură l-a înţeles, a înduioşat-o.
Pauvre Niki! Această mică rană a lui – pe care doar ea în lume i-o simte – a determinat-o să-i treacă atâtea cu vederea! A fost tolerantă cu el din diverse motive, dar de înţeles doar în ultimul timp a reuşit să-l înţeleagă.. Are încă
sub pleoape acea noapte de Crăciun – ultimul Crăciun pe care l-au mai făcut împreună, cu Muti încă bine şi cu dragul de Tudor în ţară. Dragul de Tudor era cu prietenii, cu gaşca, cum îşi spuneau ei, la ski, pe munte; totuşi, ea a insistat să se facă la ei acasă Crăciunul, ca totdeauna. Şi chiar le-a reuşit un Crăciun animat, făcuseră rost de brad, de fapt, era molid, a avut chiar o discuţie cu Niki, o discuţie în genul lui, că, decât molid, mai bine să fi renunţat.. Dar totul a ieşit cum trebuie, şi până la urmă el a recunoscut că n-a avut dreptate. . Un Crăciun cât se poate de reuşit, erau cu toţii, şi Lilly cu Victor, şi Ortansa cu Radu Priboianu, şi nepotul generalului Petrescu cu nevastă-sa, oameni tineri, la patruzeci de ani, ea nu prea reuşită.
— Est-ce qu’elle est née?... vorba lui Muti.
Bietul general, a suferit mult când s-a făcut acest mariaj! Iar ei i se cunoaşte încă şi acum „originea sănătoasă“ – şi în alură, şi în comportare: nici până la vârsta aceasta nu a învăţat ce să facă cu mâinile şi, oricâtă silinţă
ţi-ai da cu ea, este imposibil s-o faci să converseze normal. Cel puţin, este însă la locul ei. .
Au pus deci la pick-up colinde, au ascultat Stille Nacht, au cântat în cor Florile dalbe, s-au produs în public ca să îşi primească pacheţelul de la Moş
Crăciun. Ea cumpărase pentru fiecare câte ceva potrivit, şi toţi au recunoscut că aceasta a fost partea cea mai plăcută a serii. Bineînţeles că, dintre toţi, cel mai reuşit a fost Niki! Au adus-o apoi şi pe Muti, au aşezat-o într-un rocking-chair. . Au stins apoi lumina şi are încă în faţa ochilor, atât de viu, cum sclipeau verde-portocaliu globurile în întuneric! Şi pe urmă, imediat, lumânările electrice cu capetele roşii, exact-exact ca nişte feştile! Şi pe urmă
artificiile! Numai Niki era cam nervos, fiţi atenţi, fiţi atenţi, spunea, nu uitaţi că nu este un brad adevărat! Nu uitaţi că molidul din nimic se aprinde!
De fapt, nu s-a petrecut niciun incident neplăcut şi, când s-a uitat pe geam, a avut o plăcere teribilă, o plăcere ca în copilărie: ningea cu asemenea fulgi mari, pufoşi, încât într-o oră se acoperiseră şi casele, şi maşinile. . A rămas un timp aşa, să se uite pe geam, în casă era o veselie deosebită, se râdea, se făceau glume, nu se simţea nevoie de prezenţa ei de gazdă, aşa că şi-a permis câteva secunde de relaxare şi s-a uitat pe fereastră. Îţi rămân în minte clipe 108
din viaţă când te-ai simţit fericit, inexplicabil de fericit, vezi tu, mai târziu.
Mai târziu, îţi dai seama că acea clipă de fericire şi linişte era pândită de necazuri mari, ce nu peste mult timp aveau să se declanşeze; totuşi, păstrezi o amintire bună de-atunci. Aşa păstrează ea o amintire plăcută de când s-a uitat pe fereastră, în stradă, deşi nu era nimic deosebit: perechi grăbite care se întorceau mai devreme de unde fuseseră invitate, colindători puţini, şi nici măcar unul care să mai ştie cântecele vechi. Nu se mai ştie decât cântecul acela oribil şi fără sens cu un iepuraş şi cu Domnul Ştefan sau Mihai, cu care te asasinează prin tramvaie încă de prin noiembrie. Şi totuşi, în seara aceea, privind când în cameră, când pe geam, fusese fericită ca altădată – ca atunci când era copil, când trăia Papa, când tante Margot era nelipsită la toate Crăciunurile, cu oncle Alexandre.. Se retrăseseră toţi la o oră rezonabilă; Muti era uşor agitată, cine ştie ce suveniruri se treziseră o clipă în mintea ei confuză, şi a fost o mică problemă până să adoarmă, ceea ce l-a agasat pe Niki. Sigur, trebuie să aibă şi el stress-ul lui, uneori din nimic se enervează, bineînţeles, educaţia îl determină să se abţină, dar ea, cu intuiţia ei, îl simte că se enervează. Şi, când se întorsese în sufragerie, Niki, cu agitaţia copilărească pe care o capătă atunci când bea un pahar în plus faţă de cum este obişnuit, a pus în brad toate artificiile şi, când ea a intrat, le-a aprins dintr-odată pe toate:
— Niciodată cu tine nu m-am simţit în largul meu, i-a spus atunci când s-a stins ultima explozie albă de lumină.
A fost atât de şocată, încât a rămas fără glas! Şi, dintr-odată, înverşunarea pe care proasta lui comportare o crease în ea de atâţia ani s-a topit. .
Rămăsese în locul ei ceva ciudat, un sentiment aproape măgulitor pentru ea, şi pentru el un gen de milă. Un bărbat orgolios suportă greu superioritatea femeii lui – cam aceasta era ideea care reieşea din frazele lui încâlcite.
