Îi place numa şi lui să se ştie cu bani, c-aşa-i bărbatu.. Asta-i când e omu-ntreg, să poţi să pui în el o bază. Să fiu io-n locu la Ivona, să ştiu că ăla poate când vrea să scoată de pe carnete banii, o noapte n-aş dormi liniştită! O
noapte n-aş închide ochii de grijă că ăla se duce la cec şi p-ormă, trap-trap, cu banii în dinţi, la Matracucă. Da Ivona, cât e de vicleană, la el n-are nicio bănuială. Păi că n-o vezi cum îl linguşeşte? Ee-tee, d-aia şi-a şi bătut joc de tine! Femeie bătrână, şi nici acu să nu ştii să vorbeşti cu bărbatu! Stă şi se mierlăie şi nici gând n-are că i-a intrat om străin în casă. Nici gând n-are că-mi vine leşin de foame şi mă trece şi-o năduşeală rece; afurisită zi, cu ghinioane peste ghinioane! Nu-s io proastă că-n loc să şed la casa mea, unde am de toate, am luat drumu-n picioare numa ca să mă umplu de draci?
Numa când mă gândesc ce drum mai am pân-acasă, îmi vine să nu mă mai mişc d-aci, dân fotoliu. Da tot o să mă mişc! Măcar un dumicat de pâine să-nghit! Dacă zmintita are aşa obraz gros şi nu se simte, atunci am să-mi port singură de grijă. O să mă uit repede-repede pân bucătărie şi o să vâr în gură
ceva. Şi, dacă dă peste mine Vulpea, o să-i spui că m-am dus să iau un pahar cu apă. Că ăla care e om întreg, ăla ştie să-şi poarte de grijă singur!
Da-n bucătărie, uite, nimic, sărăcie lucie – să lingi pe jos cu limba. Două
chifle să-ţi spargi capul cu ele şi-o brânză care-a prins coajă, şi-ncolo nimic.
Eee, la ce să fi venit şi zurliu de bărba-su acasă? Păi nu era mai zurliu să fi venit să-şi rupă proteza-n chiflele astea? Da măcar o cratiţă de mâncare, da măcar un borcan de zacuscă.. E-hei, nişte pâine cu zacuscă de-ar fi, şi-un păhărel de ţuică. .
Scârţâie uşa, da mai bine nu-ntorc capu; nu-l întorc, că molfăi un colţ de brânză. O brânză cât o nucă, numa atâta am luat, cât să-mi mint foamea. Şi p117
ormă întorc capu, că şi aud chiar lângă mine, pe mozaicu dân bucătărie, paşi.
Uite-o ce pleoştită vine de la telefon şi cu coada-ntre picioare! Şi ce gălbejită
e, şi slaaabă, de poţi să-i numeri oasele! Şi păru – două-trei fire-n cap, şi dinţii de cal. . Când te uiţi la ea, parcă-i dracu.
Uite-o ce pleoştită e, păi Dumnezeu nu bate cu băţu, vezi că tot mai e o dreptate în ceruri? Vezi că tot mai e un Dumnezeu care a văzut că m-a ţinut nemâncată atâta vreme şi-n picioare la uşă? După ce c-am bătut atâta amar de drum, m-a ţinut la uşă cât am sunat, suna-i-ar creierii, că-mi tremura picioarele de foame şi-mi venea leşin de la lingurea. . Cum îmi vine şi-acuma..
— Ai nevoie de ceva, madam Delcă? Dacă ai nevoie de ceva, spune-mi mie..
Uită-te la ea ce ţâfnoasă şi ce mutroasă e! Şi ce strâmbă din nas, ei, nu, pân-aici! Pân-aici, că doară nu m-a luat din drum! Să nu se uite la mine ca la o servitoare! Ei, lua-te-ar dracu, cu blana ta zbârlită cu tot, că nu te-am pus io să stai ascunsă după perdea! Ei, nu, să nu-ţi verşi nervii pe mine, dacă
bărba-tu s-a dus la Matracucă, apoi nu la mine să te răţoieşti, că pe ziua de azi am înghiţit şi-am răbdat destule! O minută nu mai stau aici, nici să mă
rogi-n genunchi, eee-hee, d-acu, şi-n genunchi să mă rogi, că tot degeaba! Că-s io bună, bună, da şi când s-a umplut paharu, nu-ţi mai trec nici atâtica! Că
urcioru nu merge de multe ori la apă şi nu-i nimeni vinovat dacă, dân te miri ce, ţie-ţi sare bâzdâcu. Ce-s io, să tot bat drumurile, şi la ăla, şi la ăla, şi care-i cu curu-n sus, care nu deschide, care nu-mi dă niciun pahar cu apă.. Ce-s io, nu-s şi io om? N-am avut prăvălie-n Coriolan, de venea clienţi de peste tot, şi de pe Sabinelor, şi de dincolo, de peste Şină, şi care cum venea pleca încărcat? Şi la câţi am dat pe datorie, aş fi acum femeie bogată! Şi la fraţi le-am luat mobilă şi le-am trimis pachete peste pachete, putini de brânză, şi mezeluri scumpe, şi vinuri Dealu-Zorilor, ş-acu nu vezi pe unu că vine. . Că
noi ce-avem? E v-unu dân noi ciumat, de nimenea nu ne calcă pragu?
— Ei, ei, ce faci, ce faci acolo la cuier, madam Delcă?
Pe dracu fac, pe dracu ghem fac... Uită-te la ea, ce obraz gros, până mai adineaori nici nu s-a uitat la mine, şi-acu se face că nu-nţelege.. Blestemat să
fie ăla de-o mai pune picioru în casa asta!. . Dar-ar dracu-n tine, Vulpeo, că
m-ai ţinut aici, în picioare şi nemâncată, dar-ar boala-n tine, să te-nzdrăveneşti când oi zice io! Să ajungi să-ţi dea cu linguriţa în gură, cum ajunsese mă-ta. .
118
— Ei, madam Delcă, ce faci, ce faci, lasă paltonul... Lasă paltonul, doar n-oi vrea să pleci aşa, nici n-am apucat să schimbăm amândouă o vorbă.. Hai, sper că nu te-ai supărat, doar ne cunoaştem de-atâta vreme.. Lasă paltonul în cuier, pune şi basca la loc. Apropo, n-ai vrea să-ţi dau o pălărie de-a lui Muti să ţi-o aranjezi? Cum eşti dumneata pricepută..
— Da, madam Delcă, miercuri a fost slujba de înmormântare la Biserica Albă. Nevasta generalului Pantazi, trebuie să fi auzit dumneata de el, vremea tinereţii noastre. . Ce repede se duce tinereţea, madam Delcă! Şi parcă, nu ştiu cum, în sinea ta nu simţi că te-ai schimbat, nu? Nu-i aşa? Numai când te uiţi în oglindă.. Daaa, madam Delcă, el a murit, bineînţeles, de mult – ea, o femeie foarte fină. . Foarte, foarte bine femeie.. Cam o sută de persoane să fi fost, poate mai mult, biserica plină. Şi mă uitam, madam Delcă, mă uitam ce înseamnă educaţia: ce înseamnă omul bine educat. Slujba era anunţată la ora unu, nimeni n-a întârziat o minută – aproape o sută de oameni au stat nemişcaţi încă o oră şi ceva, pentru că au întârziat preoţii... Au aşteptat ca să
vină arhimandritul. Dar ştii cum, madam Delcă? Ab-so-lut n-a mişcat nimeni: să umble prin biserică, să pupe icoanele, să holbeze ochii la lume?!. . Nuuu, nici vorbă de aşa ceva!. . Au stat ne-miş-caţi până au venit preoţii şi arhimandritul. Ia puţină brânză cu smântână, Florica mi-a adus-o, cât o mai veni şi ea, că nu mai este tânără, şi nu vezi cum, de la zi la zi, se deteriorează
totul? Iar arhimandritul a ţinut slujba lungă, ca la voievozi, şi ei tot aşa au stat: nemişcaţi. . Ei, crede-mă că mi-a făcut plăcere! După atâtea şi atâtea grozăvii prin care au trecut, iată, au mai rămas o sută de oameni care ştiu cum trebuie să se comporte. . Iar la sfârşit a vorbit un colonel în rezervă –
fost pe vremuri coleg al lui –, un om, dacă vrei, mai simplu... Dar a vorbit din inimă: neam de boieri, a spus, au trăit ca nişte boieri şi tot ca nişte boieri au suportat mizeria şi vulgarităţile vieţii. . Soţie şi mamă devotată, a spus, chiar când a pătimit ce-a pătimit, chiar când a rămas singură, şi-a crescut fetele aşa cum trebuiau crescute.. Venise, de altfel, la înmormântare şi una dintre fiice, cea care este de mai mult timp plecată, pe cea mai mică a scos-o bărbatul ei mai acum un an şi ceva, aşa că era cam devreme să se întoarcă, nu obţinuse cetăţenie, şi nici pe copii, care sunt mici, nici pe copii nu i-a adus.. De ce să aduci copiii la o asemenea ceremonie?.. Să mai fi trăit, presupun că ar fi scos-o şi pe doamna Pantazi, dar era, înţelegi?, o femeie demnă şi n-ar fi acceptat uşor să devină o povară pentru copii... Pentru că, nu?, cât ai fi de apropiat, copil şi părinte, dar trebuie să te gândeşti: nu este 119
deloc uşor nici pentru cei care pleacă dincolo, care trebuie să ia totul de la început, să-şi facă o situaţie.. Iar tu, în loc să-l ajuţi, aşa cum orice părinte simte nevoia să-şi ajute copilul, tu dimpotrivă! Să pleci fără o pensie, fără
nimic.. Cum spuneam, să le fii şi tu o povară..
— Ei, la bătrâneţe, musai să ai banu tău! Numa bătrân să nu fii şi s-ajungi pe la uşile altora!. . Că-s rude, că-s prietini, tu să n-ajungi la mâna lor. . Cum zicea şi madam Ioaniu, Dumnezeu s-o ierte. .
O perdeluţă gălbuie, stropită de ulei şi cu marginea descusută, acoperă
fereastra bucătăriei, zăbrelită de drugi solizi de metal înnegrit. Perdeaua a cusut-o madam Ioaniu, iar drugii de metal i-a pus cu mâna lui chiar generalul, după ce ultimul hoţ a intrat prin fereastra bucătăriei, căţărându-se pe acoperişul magaziei de lemne. Pe atunci nu mai aveau soldat şi peste încă vreo trei luni au venit să-l aresteze. Pe partea din afară a geamului s-a ţesut o reţea fumurie de funigei de praf. Are s-o şteargă Leana, dacă au s-o cheme, ca de obicei, la curăţenia de primăvară.
Dacă au să aibă, ca de obicei, musafiri de Paşte.
Lumina cenuşiu-gălbuie intră oblic prin geam – a trecut dimineaţa şi, dincolo de cerul de fildeş, soarele invizibil are să înceapă să coboare.
Ridicându-se să mai caute ceva prin cămară, Ivona îşi aruncă ochii pe geam, dar nu vede decât gudronul ondulat şi scorojit al magaziei de lemne şi, mai departe de el, chioşcul negru, umed. Resturi de zăpadă sticloasă, întărită ca sub o crustă de zahăr, au încremenit încolăcite ca nişte găinaţuri pe acoperişul chioşcului.
— Parcă ştiam că mai e puţină zacuscă.. Aaaah, e un deranj aici! Nu pot să
înţeleg cum de nu-ţi ajunge timpul nici când stai acasă. . Probabil şi puterile care te părăsesc. Probabil şi vârsta.. Îţi place zacusca? Spune drept, madam Delcă.. . Cum nu eşti vegetariană, socotesc mai normal să te întreb. . Deloc, dar chiar deloc nu m-aş mira să aud că nu-ţi place zacusca..
Pe zidul din dreptul aragazului, faianţa îngălbenită. Stropi solidificaţi de ulei, lucioşi o punctează ca nişte picouri. Era albă faianţa când a pus-o madam Ioaniu după ce au plecat chiriaşii, era albă şi vopseaua cu care au dat chiuveta şi ţevile de apă. S-a ros vopseaua şi, din loc în loc, apar ca într-un ciorap găuri de metal negre. În colţul de sus al peretelui, ca o lintiţă, igrasia.
Dedesubtul petei verzi-negre, peretele transpiră sau plânge cu boabe mari, curate de apă. Pe colţul de vizavi, în dreptul cămării, un cuib fumuriu: fire lungi de păianjen tremură pe tot tavanul înalt, afumat.
