Răzând, îi urmară indicațiile, toți, în afară de cele două femei care țineau posomorâte stindardul.
În birou, domnul Gonzalez o privea pe domnișoara Trixie cum se lovește de rama ușii, făcându-și apariția pentru ziua aceea de muncă. În același timp, se întreba ce poate să însemne zgomotul nou și violent care izbucnise în fabrică.
Ignatius filmă scena din fața lui timp de un minut sau două, apoi urmări cu aparatul un stâlp până sus la tavan; își imagina că va fi o secvență de film interesantă și destul de recherché, sugerând aspirația. Invidia îi va roade Myrnei organele vitale cu miros de mosc. La capătul de sus al stâlpului, aparatul de filmat se fixă asupra câtorva metri pătrați din tavanul ruginit al fabricii. Apoi Ignatius dădu aparatul unui muncitor și îi ceru să-l filmeze. În timp ce omul ațintea obiectivul spre el, Ignatius se încrunta și scutura pumnul, amuzându-i copios pe muncitori.
― E de-ajuns, spuse el binevoitor, după ce luase aparatul de filmat înapoi și-l oprise. Să ne stăpânim pentru moment pornirile de răscoală și să hotărâm stratagemele. Mai întâi, cele două doamne de colo vor merge în fruntea noastră cu stindardul. Imediat după stindard vine corul. Care va cânta un cântec popular sau religios adecvat. Doamna care este responsabilă cu corul poate alege melodia. Necunoscând nimic despre muzica voastră folclorică, vă voi lăsa să faceți singuri alegerea, deși mi-ar fi plăcut să avem destul timp ca să vă învăț pe toți frumusețile vreunui madrigal. Voi sugera doar să optați pentru o melodie mai mobilizatoare. Ceilalți vor forma batalionul de războinici. Eu voi urmări tot ansamblul cu aparatul de filmat, ca să înregistrez aceste minute memorabile. Cândva, în viitor, noi toți ne vom putea spori veniturile din închirierea acestui film vreunor organizații de studenți sau altor asemenea societăți respingătoare. Nu uitați, vă rog, acest lucru. Prima noastră încercare va fi pașnică și rațională. Când vom intra în încăpere, cele două doamne vor duce stindardul la șeful de birou. Corul se va așeza apoi în jurul crucii. Batalionul va rămâne în spate, până ce va fi nevoie de el. Deoarece vom avea de a face cu însuși Gonzalez, presupun că batalionul va fi chemat să intervină după scurt timp. Dacă Gonzalez nu va fi impresionat de spectacolul acesta emoționant, voi striga „La atac”. La acest semnal, dați năvală. Are cineva vreo întrebare?
Unul dintre ei spuse: „Rahat”, dar Ignatius ignoră acea voce. Urmă un moment fericit de tăcere, pricinuit de domnul Palermo, șeful de echipă, care apăru, beat turtă, dintre două cuptoare, ca să dispară apoi imediat.
― Se pare că planul de luptă este clar, spuse Ignatius, văzând că nimeni nu pune nicio întrebare. Le rog deci pe cele două doamne cu stindardul să-și ia locul acolo, lângă ușă. Apoi corul să se alinieze după ele și în urma lui batalionul. Muncitorii formară repede rândurile, zâmbind și înghiontindu-se cu instrumentele de luptă. Foarte bine! Corul poate acum să înceapă să cânte.
Specialista în imnuri religioase sună dintr-un fluier și membrii corului începură să cânte cu foc.
O, Iisuse, pășește alături de mine
Ș-atunci mereu, mereu îmi va fi bine.
― Sună într-adevăr foarte emoționant, constată Ignatius. Apoi strigă: Înainte!
Formația îi dădu atât de repede ascultare încât, înainte ca Ignatius să mai poată da vreun ordin, stindardul străbătuse fabrica și urca scările spre birou.
― Stați! țipă Ignatius. Să vină careva să mă ajute să cobor de pe masă.
O, Iisus, fii prietenu’ meu
Pân’ ce va veni ceasu’ greu
Mâna să mi-o ții la sfârșit
Ș-atunci am să fiu fericit
Știind că asculți ce vorbesc
Deloc n-am să mă jăluiesc
Chiar dacă ploaia vine
Tot o să-mi fie bine
Cu Iisus alături de mine.
― Stați! striga disperat Ignatius, privind cum ies și ultimii dintre cei care formau batalionul. Veniți imediat înapoi!
Ușa se trânti, închizându-se. Ignatius se lăsă în patru labe și se târî până la marginea mesei. Apoi începu să se sucească și după un răstimp în care se strădui să-și manevreze extremitățile, reuși să se așeze pe marginea mesei. Observând că picioarele i se legănau doar la vreo zece centimetri de podea, se hotărî să riște un salt. Pe când se desprindea de masă și ateriza pe dușumea, aparatul de filmat îi lunecă de pe umăr și se lovi de ciment cu un zgomot surd, de obiect care se sparge, iar din măruntaiele lui ieși filmul întinzându-se pe podea ca niște intestine. Ignatius ridică aparatul și apăsă butonul destinat să-l pună în funcțiune, dar nu obținu niciun rezultat.
O, Iisus, la-nchisoare când mă găsești
Tu cauțiunea mi-o plătești
Tu-ntodeauna-mi dai în dar
Gândul că nu trăiesc în zadar.
― Ce cântă nebunii ăștia? se adresă Ignatius fabricii goale, încercând să-și îngrămădească filmul în buzunar.
Tu niciodată nu mă rănești
Și niciodată nu mă părăsești
N-am să mai păcătuiesc
Am să câștig ș-am să iubesc
Acum, că-l am pe Iisus.
Trăgând după el capătul filmului derulat, Ignatius se grăbi spre ușă și intră în birou. Cele două purtătoare de drapel, nemișcate, prezentau dosul cearșafului pătat unui Gonzalez uluit. Cu ochii închiși, cei din cor cântau dezlănțuit, furați de melodie. Ignatius își croi drum printre cei din batalion, care asistau, bine dispuși, la scenă, cu fața spre masa de lucru a șefului de birou.
Domnișoara Trixie îl văzu și-l întrebă:
― Ce se întâmplă, Gloria? Ce fac aici oamenii din fabrică?
― Fugi cât se mai poate, domnișoară Trixie, îi spuse el, extrem de serios.
O, Iisus, pace tu-mi dai
