― Zi așa, Ignatius! Ai avut grijă să fii dat afară!
― Te rog, mamă, sunt la capătul rezistenței. Ignatius își băgă sticla cu bere Dr. Nut sub mustață și bău cu zgomot, sugând și gâlgâind sonor. Dacă ai intenția acum să te porți ca o harpie, o să mă împingi în brațele disperării.
― O mică slujbă într-un birou și n-ai reușit s-o păstrezi. Cu toată educația pe care o ai.
― Eram detestat și prezența mea îi deranja, spuse Ignatius, aruncând o privire rănită spre pereții maronii ai bucătăriei. Scoase cu un pocnet limba din gâtul sticlei și râgâi gazele berii. În ultimă analiză, totul a fost din vina Myrnei Minkoff. Știi bine cum reușește ea să provoace necazuri.
― Myrna Minkoff? Nu vorbi prostii, Ignatius. Fata aia-i la New York. Te cunosc eu, băiete! Trebe să fi făcut tu ceva trăsnăi la Levy Pants.
― Superioritatea mea i-a deranjat.
― Dă-ncoa ziaru’ ăla, Ignatius. S-aruncăm o privire la ofertele de serviciu.
― Vorbești serios? tună Ignatius. Ai de gând să mă arunci din nou în abis? Se pare că ai jucat la popice toată caritatea pe care o mai aveai în suflet. Trebuie să petrec cel puțin o săptămână servit la pat, înainte de a redeveni eu însumi.
― Dacă tot ai pomenit de pat, ce s-a-ntâmplat cu cerșafu’ tău, băiete?
― De unde vrei să știu? Poate a fost furat. Te-am prevenit că sunt hoți pe aici.
― Vrei să spui c-a intrat cineva în casă ca să ieie cearșafurile tale murdare?
― Dacă ai fi puțin mai conștiincioasă când speli rufele, descripția acelui cearșaf ar fi oarecum diferită.
― Lasă asta. Dă-mi ziaru’, Ignatius.
― Chiar ai de gând să încerci să citești cu voce tare? Mă îndoiesc că organismul meu poate suporta o asemenea traumă în momentul de față. Lasă-mă deocamdată să citesc un articol foarte interesant despre moluște în pagina științifică.
Doamna Reilly smulse ziarul din mâna fiului ei, lăsându-i între degete două bucățele de hârtie.
― Etalarea aceasta jignitoare de proaste maniere să fie oare unul dintre rezultatele asocierii tale cu cei doi popicari sicilieni?
― Tacă-ți fleanca, Ignatius, spuse mama lui, răsfoind ziarul ca să dea de pagina dorită. Mâine dimineață te urci în troleul ăla cu păsări, de pe strada Sfântul Carol.
― Ce-ai spus? făcu absent Ignatius. Se întreba ce i-ar fi putut scrie acum Myrnei. Filmul părea să fie distrus. A-i explica dezastrul cruciadei într-o scrisoare era imposibil. Ce ai spus, scumpa mea mamă?
― Am spus să iei troleul cu păsările! țipă doamna Reilly.
― Pare ceva potrivit.
― Când vii din nou acasă, ai să ai o slujbă.
― Se pare că Fortuna iar a hotărât să mă rostogolească în jos.
― Ce-ai zis?
― Nimic.
***
Doamna Levy stătea pe burtă pe planșeta pentru exerciții fizice, care, cu diversele ei mecanisme, îi stimula cu gingășie trupul masiv, lovindu-i și frământându-i ușurel carnea albă, ca un brutar afectuos. Încolăcindu-și brațele în jurul aparatului, îl ținea strâns și gemea moleșită și mulțumită, mușcând ușor porțiunea ce se afla în dreptul obrazului ei.
― Oprește imediat chestia aia! porunci vocea soțului ei, de undeva din spate.
― Cum? Doamna Levy își ridică fruntea și privi visător împrejur. Ce cauți aici? Credeam că rămâi în oraș pentru curse.
― M-am răzgândit, dacă nu ai nimic împotrivă.
― Ce aș putea să am? Fă ce-ți place! Nu aștepta să-ți spun eu ce să faci. Du-te și fă-ți de cap! Ai să vezi dacă-mi pasă.
― Scuză-mă! îmi pare rău că te-am sculat de pe planșeta aia.
― Fii bun și nu amesteca planșeta în discuția noastră.
― O, îmi pare rău dacă am insultat-o.
― Lasă-mi planșeta în pace. Asta-i tot ce am spus. Încerc să fiu drăguță. Nu vreau să începem să ne certăm și aici.
― Oprește chestia aia afurisită și taci din gură. Vreau să fac un duș.
― Vezi? Te înfurii pentru nimic! Nu lăsa sentimentele tale de vinovăție să se răsfrângă asupra mea.
― Ce sentimente de vinovăție? Ce-am făcut?
― Tu știi la ce mă refer, Gus. Știi cum ți-ai bătut joc de viața ta. Ai lăsat compania să se ducă de râpă. Aveai ocazia să devii de importanță națională. Sângele și sudoarea tatălui tău ți-au fost oferite pe o tavă de argint.
― Ah!
― Ai distrus o mare întreprindere.
