― Ei asta-i!
― Când mă gândesc la propria mea mamă… își petrece fiecare iarnă pe plajă la San Juan. Bronzată, îmbrăcată în bikini, dansează, înoată, râde. Are prieteni.
― Face câte un atac de inimă de câte ori o trântește jos un val. Ce nu apucă să piardă la cazino, cheltuiește pe medicul casei la Hotelul Hilton din Caraibe.
― Nu-ți place mama mea pentru că a descoperit cine ești. Avea dreptate. Ar fi trebuit să mă căsătoresc cu un medic, cu cineva care are idealuri. Doamna Levy sălta trist. Nu mai contează prea mult acum pentru mine. Suferința m-a întărit.
― Mă întreb cât de mult ai suferi dacă cineva ți-ar rupe firele electrice din blestemata aia de planșetă.
― Ți-am mai spus, nu amesteca planșeta în toate acestea. Ostilitatea ta întrece măsura. Ascultă-mă ce-ți spun, Gus. Du-te și consultă psihanalistul acela de la Centrul Artelor Medicale. Cel care l-a ajutat pe Lenny să-și aducă magazinul de bijuterii pe linia de plutire. L-a vindecat pe Lenny de complexul în legătură cu vânzarea mătăniilor. Lenny îi este total devotat. Acum are un fel de contract exclusiv cu un grup de călugărițe care vând mătănii în vreo patruzeci de școli catolice din oraș. Face bani cu găleata! Lenny e fericit. Călugărițele sunt fericite. Copiii sunt fericiți.
― Sună grozav.
― Lenny a introdus spre vânzare și o serie de statui frumoase și alte accesorii religioase.
― Pun pariu că-i fericit.
― Chiar este. Și tu ar trebui să fii. Du-te și consultă-l pe doctorul acela înainte de a fi prea târziu, Gus. Trebuie să te ajute cineva. De dragul fetelor. Mie nu-mi pasă.
― Sunt convins că nu-ți pasă.
― Ești o persoană dezechilibrată. Și Sandra e mult mai fericită de când i s-a făcut psihanaliza. Niște medici de la colegiu au ajutat-o.
― Nu mă îndoiesc de asta.
― S-ar putea ca Sandra să aibă o recidivă când va auzi ce i-ai făcut tânărului aceluia. Mă tem că asta le va face să fie complet împotriva ta. Sunt calde și miloase. Cum eram și eu înainte de a fi brutalizată.
― Brutalizată?
― Te rog! Nu vreau să mai aud niciun cuvânt sarcastic. Un deget cu unghia acvamarină îi făcu semn de avertizare de pe planșeta ce sălta și se ondula. Mi-o aduci aici pe domnișoara Trixie, sau le trimit fetelor scrisoarea.
― Ţi-o aduc pe domnișoara Trixie, spuse domnul Levy în cele din urmă. O s-o pui probabil să salte pe chestia asta și o să-și fractureze șoldul.
― Lasă-mi planșeta în pace!
ȘAPTE
Paradisul Vânzătorilor își avea sediul în ceea ce fusese mai înainte un atelier de reparat automobile de pe strada Poydras, la parterul întunecat al unei clădiri comerciale neocupate în rest. Ușile garajului erau de obicei deschise, umplând nările pietonilor cu un miros usturător de crenvurști fierți și muștar, la care se adăuga cel de ciment îmbibat timp de mulți ani cu lubrifianții și uleiurile de motor care se scurseseră din toate tipurile de mașini. Miasma care ieșea din Paradisul Vânzătorilor îl făcea uneori pe trecătorul perplex și copleșit să privească prin ușa deschisă spre întunericul din garaj. Acolo, ochii lui se opreau asupra unui șir lung de crenvurști de proastă calitate, expuși călare pe anvelope de bicicletă. Nu puteai spune că e o colecție impresionantă. Mulți dintre crenvurști erau zbârciți. Unul turtit zăcea căzut pe o parte, cu o roată stând orizontal deasupra lui. Accident de circulație.
Printre pietonii de după-amiază, care treceau grăbiți pe lângă Paradisul Vânzătorilor, pășea în mers legănat o siluetă formidabilă. Era Ignatius. Oprindu-se în dreptul garajului îngust, adulmecă exalațiile Paradisului cu deosebită plăcere, țepii de păr care îi ieșeau din nări analizând, catalogând și clasificând mirosurile distincte de crenvurșt, muștar și lubrifiant. Inspirând adânc, se întrebă dacă nu simte și o mireasmă mai suavă, aroma delicată a chiflelor calde. Privind la ceasul de mână pe care un Mickey Mouse cu brațe înmănușate indica orele, constată că prânzise doar cu o oră în urmă. Totuși, ciudatele arome îi lăsau gura apă.
Intră în garaj și privi împrejur. Într-un colț, un bătrân fierbea crenvurști într-o oală mare, de cantină, ale cărei dimensiuni făceau să pară neînsemnat arzătorul cu gaze pe care era așezată.
― Scuzați-mă, domnule, i se adresă Ignatius. Vindeți aici și cu bucata?
Ochii apoși ai bătrânului se întoarseră spre muntele de om care îi vorbea.
― Ce dorești?
― Aș vrea să cumpăr un crenvurșt. Miroase îmbietor. Mă întrebam dacă aș putea să cumpăr unul.
― Bineînțeles.
― Pot să mi-l aleg singur? întrebă Ignatius, privind atent în jos spre oală, în apa care fierbea. Cârnații sâsâiau și se zbăteau ca niște parameci colorați artificial, priviți prin lupă. Ignatius își umplu plămânii cu aroma lor înțepătoare și acră. Am să-mi imaginez că sunt într-un restaurant elegant și că acesta este bazinul cu languste.
― Uite, ia furculița asta, spuse omul, dându-i lui Ignatius un instrument ruginit care aducea a cange. Încearcă să-ți ferești mâinile de apă. E ca un acid. Uite ce a făcut din furculiță.
― Tii! exclamă Ignatius, după ce luase prima îmbucătură. E pipărat bine! Ce intră în compoziția lor?
― Cauciuc, cereale, mațe… Cine poate ști? Eu unu’ nu m-aș atinge deci.
― Sunt totuși neobișnuit de apetisanți, spuse Ignatius dregându-și vocea. Am avut eu impresia, trecând prin dreptul ușii, că firele de păr din nările mele au detectat ceva unic.
Ignatius clefăia cu o poftă sălbatică, privind o cicatrice de pe nasul bătrânului și ascultându-l cum fluieră.
― Aud oare un motiv din Scarlatti? îl întrebă în cele din urmă.
― Eu credeam că fluier „Curcanul din fân”.
― Speram că ți-ar putea fi cunoscută opera lui Scarlatti. A fost ultimul muzician adevărat, spuse Ignatius, reluându-și atacul furibund asupra cârnatului deosebit de lung. Cu înclinația muzicală pe care se pare că o ai, ar trebui să te ocupi de ceva care să merite.
Ignatius mestecă mai departe, în timp ce bătrânul își reluă fluieratul nemelodios. Spuse apoi:
― Îmi închipui că dumneata consideri „Curcanul din fân” drept un cântec popular american valoros. Ei bine, nu-i așa! Nu-i decât o monstruozitate discordantă.
― Nu prea văd ce importanță are.
― Are foarte mare importanță, domnule, țipă Ignatius. Venerarea unor lucruri ca acest „Curcan din fân” stă la baza dilemei noastre actuale.
