― Aceasta nu te privește, derbedeule. De ce nu ești la școală? Te rog lasă-mă în pace. Și, oricum, nu am mărunțiș.
― Am eu un sfert de dolar. Buzele subțiri și palide rânjiră.
― Nu pot să-ți vând niciun crenvurșt, domnule. E limpede?
― Ce ți s-a năzărit, nene?
― Ce mi s-a năzărit mie? Ție ce ți s-a năzărit? Ești chiar așa de sucit încât vrei să mănânci crenvurști la ora asta? E abia începutul după-amiezii. Conștiința nu-mi îngăduie să-ți vând niciunul. Ia privește ce ten groaznic ai! Ești un băiat în creștere, al cărui organism are nevoie de o supraalimentație cu legume și suc de portocale, pâine integrală, spanac și astfel de lucruri. Eu unul nu vreau să contribui la degradarea unui minor.
― Ce trăncănești acolo? Vinde-mi un cârnat d-ăla! Mi-i foame, n-am mâncat la prânz.
― Ba nu, strigă Ignatius cu atâta furie încât trecătorii priviră lung. Și acum dă-te la o parte până nu te calc cu căruciorul ăsta.
George ridică capacul compartimentului unde erau chiflele și spuse:
― Hei! Văd că ai tot ce trebe. Pregătește-mi un crenvurșt.
― Ajutor, țipă Ignatius, amintindu-și brusc că bătrânul îl prevenise împotriva hoților. Vrea să-mi fure chiflele! Chemați poliția!
Ignatius împinse căruciorul îndărăt și-l lovi pe George drept între picioare.
― Aoleu! Vezi ce faci, țicnitule.
― Ajutor! Hoțul!
― Taci dracului din gură! spuse George, trântind la loc capacul. Eș’ nebun de legat. Știi asta?
― Ce? zbieră Ignatius. Cum îndrăznești să-mi vorbești atât de impertinent?
― Matahală sonată și tâmpită ce ești! mârâi băiatul ceva mai tare, apoi se îndepărtă, târându-și picioarele și zgâriind trotuarul cu tocurile cizmelor. Nu-mi trebe să mănânc ceva atins de laba ta, țicnitule!
― Cum îndrăznești să-mi debitezi tu mie asemenea obscenități! Puneți mâna pe el! Strigă furios Ignatius, în timp ce George dispărea în mulțimea de pietoni. Nu se găsește nimeni cu destul bun-simț care să-l prindă pe delincventul acesta minor? Ce gură spurcată! Nu știe ce-i respectul. Lepădătura asta mică ar merita să fie biciuită până la leșin.
O femeie din grupul format în jurul crenvurștului mobil exclamă:
― Groaznic! De unde-i scot oare pe vânzători ăștia de crenvurști?
― Golani! Toți sunt niște golani, îi răspunse cineva.
― Vinu-i de vină. Se dau în vânt după vin, dacă vreți să știți. Nici n-ar trebui să-l lase pe unu’ ca el să iasă pe stradă.
― Îmi pierd oare mințile? întrebă Ignatius, adresându-se celor din grup. Sau voi, mongoloizilor, vorbiți într-adevăr despre mine?
― Lasă-l în pace, spuse cineva. Nu vezi ce ochi are?
― Ce nu-i în regulă cu ochii mei? întrebă Ignatius amenințător.
― Hai să plecăm de aici.
― Chiar vă rog, spuse Ignatius, cu buzele tremurând și își mai prepară un crenvurșt ca să-și liniștească sistemul nervos. Cu o mână nesigură duse la gură cârnatul învelit în plastic roșu și băgat în chiflă și-l dădu gata din două înghițituri. Mestecatul fu ca un masaj pentru capul care-i zvâcnea. După ce îmbucă și ultima firimitură, se simți mult mai calm.
Apucând din nou de mâner căruciorul, își croi drum pe strada Carondelet, mergând legănat. Coti din nou la următorul colț de stradă ca să înconjoare cvartalul așa cum își propusese, se opri lângă zidurile ponosite de granit ale Sălii Gallier, ca să mai înfulece încă doi dintre crenvurștii Paradisului, înainte de a străbate ultima etapă a călătoriei. După ce mai făcu o cotitură și văzu firma pe care scria Paradisul Vânzătorilor atârnând deasupra trotuarului într-un colț al străzii Poydras, începu să pășească ceva mai vioi și ajunse gâfâind în ușa garajului.
― Ajutor! strigă el respirând din greu și împingând crenvurștul de tablă peste pragul de ciment al garajului.
― Ce s-a întâmplat, omule? Parcă ne-am înțeles să rămâi afară o oră întreagă.
― Avem noroc amândoi că m-am întors și așa. Mă tem că iar au atacat.
― Cine?
― Bandele. Oricine ar fi ele. Privește-mi mâinile! Ignatius ridică două labe spre fața bătrânului. Tot sistemul meu nervos este pe punctul de a se revolta împotriva faptului că l-am expus la o asemenea traumă. Nu mă lua în seamă dacă voi cădea brusc într-o stare de șoc.
― Ce naiba s-a întâmplat?
― Un membru al conspirației adolescenților m-a acostat pe strada Carondelet.
― Ai fost prădat? întrebă emoționat bătrânul.
― Cu brutalitate. Mi s-a pus la tâmplă un pistol mare și ruginit. Apăsându-l chiar pe o venă, sângele nu mi-a mai putut circula destul de mult timp în partea stângă a capului.
― Pe strada Carondelet la ora asta? Și nu l-a oprit nimeni?
― Bineînțeles că nu l-a oprit! Oamenii încurajează astfel de fapte Probabil că le face chiar un fel de plăcere să vadă cum un biet vânzător chinuit este umilit în mod public. Admirau probabil inițiativa băiatului.
― Cum arăta?
― Ca mii de alți tineri. Coșuri, păr lung, vegetații adenoide, tot echipamentul obișnuit al adolescenților. S-ar putea să mai fi fost ceva, vreun semn particular sau vreun genunchi scrântit. Nu pot să-mi aduc aminte După ce mi-a pus pistolul la tâmplă, am leșinat și de frică și din cauza sângelui care nu-mi mai circula în creier. În timp ce zăceam grămadă pe trotuar mi-a jefuit căruciorul!
