― Du-l, te rog, de aici, Darlene, și de diseară treci din nou la locul tău în bar.
― Vai, Lana, se jelui Darlene. Ce s-a-ntâmplat? A mers bine la repetiții. Așteaptă numai să pun la punct număru’. O să fie o adevărată bombă.
― Să-ți spun drept, Darlene, mi-e frică de tine și de papagalu’ ăla.
― Stai să-ți arăt, Lana. Darlene își scoase scurta și-i arătă patroanei niște inele mici prinse lateral cu ace de siguranță de pantalonii și bluza ei. Vezi astea? Astea fac număru’ grozav. Am exersat la mine-n apartament. E ceva nou. Trage de inele cu ciocul, și-mi desface hainele. Ce vezi e numa’ pentru repetiție. Când am să-mi fac costumu’, inelele o să fie cusute deasupra unor capse așa că îndată ce le apucă, costumu’ se și descheie. O să fie un număr trăsnet, senzațional.
― Ascultă, Darlene, parcă era mai puțin periculos când afurisitul ăla zbura doar în jurul capului tău, sau ce naiba făcea.
― Dar acu’ o să ia și el parte la număr. O să tragă…
― Da, numai vezi să nu-ți tragă și țâțele. Tot ce mai lipsește aici ar fi un blestemat de accident ș-o ambulanță ca să-mi pună pe fugă clienții și să-mi prăpădească învestițiile. Sau poate papagalului îi vine-n cap să zboare printre spectatori și să scoată ochii cuiva. Nu, ca să fiu sinceră, n-am nicio încredere în tine și-n pasărea ta, Darlene. Siguranța e cea mai importantă.
― O, Lana! Darlene era distrusă. Dă-ne o șansă! Tocma-ncepuse să meargă bine.
― Ba nu. Mișcă! Ia jivina asta de pe baru’ meu pân-nu face un găinaț. Lana aruncă învelitoarea peste cușcă. Ăia, știi tu care, nu mai vin și poți să-ți iai locu’ pe scaun, lângă bar.
― Mă gândesc să-i spun, știi tu cui, despre știi tu cine și să-l fac pe știi tu care să se sperie și să plece:
Jones ridică privirea de la anunț și spuse:
― Dacă-i dați ’nainte cu vorbitu’ cu două-nțelesuri, nu po’ citi. Ce-aia „știi tu cui” și „știi tu cine”?
― Dă-te jos de pe scaunu’ ăla, secătură, ș-apucă-te de podelele mele.
― Papagalu’ ăsta a to’ venit la Bucuria Nopții ș-a repetat, ș-a nădușit, spuse Jones dinăuntrul norului său de fum, zâmbind. La naiba, tre’ să-i dai o șansă, n-ai s’ te porți cu el de parc-ar fi și el dă culoare.
― Are dreptate, îl susținu din toată inima Darlene.
― To’ te-ai lăsat de binefaceri pen’ cei orfani și nu vrai nici s-ajuți portaru’, poate dai ceva unei fete sărace care se chinuie să vândă apă chioară ca să ia un amărât de comision. Ce zici? (Jones văzuse pasărea zburătăcind în jurul scenei în timp ce Darlene se străduia să danseze. Nu văzuse în viața lui un spectacol mai deplorabil. Darlene și papagalul aveau toate calitățile necesare pentru a sabota localul.) Mai trebe pro’abil puțin retuș ici și colo, să se roteasc-un pic, să se legene, să alunece, să se bâțâie, să se fâțâie, da’ eu zic că număru-i foarte bun. Zău așa!
― Vezi ce spune și el? o întrebă Darlene pe Lana. Jones trebe să știe Negrii au ritm cu caru’.
― Ăău!
― N-aș vrea să sperii eu pe cineva pomenind de anumite persoane.
― Ia mai taci, Darlene, țipă Lana.
Jones le acoperi pe amândouă cu un val de fum și spuse:
― Eu zic că Darlene și papagalu-s foarte escepționali. Aău! O s-atragă o grăma’ de oameni în baru’ ăsta. Un’ mai găsești local c-un vultur care joacă pe scenă?
― Chiar credeți voi, prăpădiților, că se poate face treabă bună c-o pasăre? întrebă Lana.
― Ba-s chiar sigur de asta! Păi albii nu țin ei papagali și canari și-i to’ pupă? Așteaptă numa’ s-afle lumea ce fel de pasăre prezintă Bucuria Nopții. O să tre’ să pui portar la ușă. O să se-mbulzească toată lumea bună. Jones formă un nor nimbus de fum, care părea gata să explodeze. Darlene și pasărea asta tre’ să mai lustruiască doar un pic număru’ pe ici pe colo. La naiba! Fata asta intr-acu’ în lumea spectacolului. Îi trebe un repaus.
― Are dreptate, spuse Darlene. Intru-n lumea spectacolului. Îmi trebe un repaus.
― Ia mai taci, tâmpito. Chiar crezi că poți face pasărea asta să te dezbrace?
― Da, doamnă, afirmă Darlene cu entuziasm. Mi-a venit brusc ideea. Stăteam la mine-n cameră și mă uitam cum se joacă el cu niște inele și mi-am zis: „Darlene, de ce nu-ți prinzi niște inele pe haine?”
― Nu mai îndruga prostii, spuse Lana. Bine, hai să vedem ce-o să se-ntâmple.
― Aău! Asta am vrut s-aud. Să vezi c-o s-apară to’ felu’ dă mutre să vadă spectacolu’.
***
― Santa, trebe să-ți vorbesc, dragă.
― Ce s-a-ntâmplat, Irene fetițo? orăcăi cu mult sentiment vocea de bariton a doamnei Battaglia.
― Ignatius.
― Ce-a mai făcut, dragă? Spune-i lu’ Santa!
― Stai o clipă. Vreau să văd dacă-i tot în cada de baie. Doamna Reilly ascultă temătoare vuietul ca de talazuri care se auzea din baie. Cu o pufnitură ca de balenă, un val răzbătu în hol pe sub ușa jupuită a camerei de baie. E-n regulă. E tot acolo. Nu pot să te mint, Santa. Sunt nenorocită!
― Cum?
― Ignatius a venit acasă cam acu’ o oră, îmbrăcat ca un măcelar.
― Ei și? Se cheamă că golanu’ ăla gras a găsit altă slujbă.
― Da’ nu-ntr-o măcelărie, dragă, continuă doamna Reilly cu vocea îngroșată de durere. Ca vânzător de crenvurști!
― Dă-o naibii! croncăni Santa. Cum adică vânzător de crenvurști? Vrei să zici, afară pe stradă?
