― O, asta-i drăguț din partea ta, da’ nu prea-mi arde de petrecut zilele astea.
― Nu strică să te mai scuturi de gânduri, fetițo. Dacă aflu ceva despre bătrânu’ ăla, îl invit și pe el. Ați putea dansa.
― Bine. Dacă-l vezi, scumpo, spune-i salutări de la doamna Reilly.
În spatele ușii de la baie, Ignatius stătea pasiv în apa călduță și împingea cu degetul săpuniera de plastic înainte și înapoi pe suprafața apei ascultând din când în când crâmpeie din conversația la telefon a mamei sale. Uneori băga săpuniera în apă până se umplea și cădea la fund Atunci o căuta cu mâna pe fundul căzii, o golea de apă și o împingea din nou ca pe o bărcuță. Ochii lui și albaștri și galbeni erau îndreptați spre un plic din hârtie de Manilla, așezat deasupra toaletei. De mai mult timp, Ignatius încerca să se hotărască dacă să deschidă sau nu plicul. Trauma de a fi găsit de lucru îl afectase în mod negativ și aștepta ca apa caldă în care se bălăcea ca un hipopotam roz să-i calmeze sistemul nervos. Atunci va ataca plicul. Paradisul Vânzătorilor părea să fie un loc agreabil. Își va petrece timpul undeva pe râu, acumulând note pentru jurnal. Domnul Clyde avea evidente calități paterne, ceea ce lui Ignatius îi plăcea. Bătrânul, cu pielea lui zgâriată și ofilită, va fi un personaj nou, binevenit în jurnalul său.
În cele din urmă, Ignatius se simți suficient de relaxat. Ridicându-și trupul masiv din apă, luă plicul.
„De ce oare folosește genul acesta de plicuri?” se întrebă el furios privind timbrul cu planetariul din New York lipit pe hârtia groasă, cafenie. „Conținutul e scris probabil cu creionul sau și mai rău.”
Deschise plicul rupându-l și udând hârtia și scoase din el un afiș pe care scria cu litere de-o șchioapă:
8 p.în. Joi, 28
Y.M.H.A., Grandconcourse
Intrarea: 1 $, SAU ― Semnați Petiția M. Minkoff care Cere Agresiv Mai Multă și Mai Bună Activitate Sexuală pentru Toată Lumea și Cu Atât Mai Mult pentru Minorități! (Petiția va fi trimisă la Washington.) Semnați acum și salvați America de ignoranță sexuală, castitate și teamă! Ești destul de implicat ca să servești această îndrăzneață și crucială mișcare?
― O, Doamne! exclamă Ignatius printre picăturile care îi curgeau din mustață. I se permite acum să vorbească în public? Ce poate să însemne titlul acestei conferințe ridicole? Foarte indignat, Ignatius citi din nou afișul. Sunt sigur că va vorbi cu curaj; în mod pervers, aș dori să ascult cum se bâlbâie fufa asta în fața publicului. De data aceasta s-a întrecut pe sine în încălcarea bunului simț și a decenței.
Urmărind săgeata făcută de mână în partea de jos a afișului, în dreptul căreia scria „pe partea cealaltă”, Ignatius întoarse afișul și văzu că Myrna scrisese ceva:
Domnilor,
Ce s-a întâmplat, Ignatius? N-am nicio veste de la tine. E drept, nu mă miră că n-ai scris. Bănuiesc că te-am luat cam tare în ultima mea scrisoare, dar am făcut-o numai pentru că fantezia ta paranoică m-a deranjat, avându-și probabil originea în atitudinea ta nesănătoasă în privința sexului. Știi bine că de când te-am întâlnit ți-am pus întrebări directe pentru a clarifica care sunt înclinațiile tale sexuale. Singura mea dorință a fost să te ajut să-ți găsești o formă personală de exprimare și mulțumire printr-un orgasm natural satisfăcător. Îți respect gândirea și ți-am acceptat întotdeauna tendințele excentrice și din această cauză vreau să te văd atingând platforma unui echilibru perfect spiritual și sexual. (Un orgasm bun și exploziv ți-ar clăti ființa și te-ar scoate din întuneric.) Nu fi te rog supărat pe mine pentru scrisoare.
Îți voi explica mai jos, în scrisoarea aceasta, afișul pe care îl vezi, deoarece îmi imaginez că te interesează să știi cum s-a ajuns la această conferință. Dar mai întâi trebuie totuși să-ți spun că filmul a căzut, așa că dacă intenționai să joci rolul proprietarului, nu te mai gândi la el. Motivul de bază este că am avut probleme cu fondurile. Nu a fost chip să mai storc vreo drahmă de la tatăl meu, așa că Leola, fata găsită în Harlem, a devenit foarte ostilă în privința salariului (sau a lipsei lui) și în cele din urmă i-au scăpat niște remarci puțin cam antisemite. Cui îi trebuie o fată care nu este destul de implicată ca să lucreze gratis pentru un proiect din care va beneficia rasa ei? Samuel a hotărât să devină pădurar în Montana deoarece proiectează o alegorie dramatică urmând să se desfășoare într-un codru întunecat (Ignoranța și Obiceiul) și vrea să simtă atmosfera pădurii. Din câte știu despre Samuel, va fi o mare hahaleră de pădurar, dar alegoria sunt convinsă că va fi provocatoare și controversată, plină de adevăruri supărătoare. Dorește-i noroc! E fantastic.
Să revenim la conferință. Se pare că am găsit în sfârșit o platformă pentru filosofia mea etc. Totul s-a petrecut într-un mod ciudat. În urmă cu câteva săptămâni am fost la o petrecere pe care o organizaseră niște prieteni în onoarea unui băiat grozav care tocmai s-a întors din Israel. E nemaipomenit! Crede-mă.
Ignatius oftă, împrăștiind în jur un damf de „Paradis”.
Ore întregi a tot cântat cântecele populare pe care le culesese acolo, cântece într-adevăr semnificative care întăresc teoria mea că muzica trebuie să fie în fond un instrument de exprimare și protest social. Am stat să-l ascultăm în apartamentul acela ore și ore în șir fără să ne săturăm. Mai târziu am discutat cu el, la mai multe niveluri ― și i-am explicat ce mă preocupă în general.
Ignatius căscă violent.
El mi-a spus: „De ce păstrezi toate acestea pentru tine, Myrna? De nu împărtășești lumii aceste gânduri?” I-am răspuns că iau adeseori cuvântul în diverse cercuri și în propriul meu grup de terapie. I-am mai povestit despre scrisorile acelea ale mele către editor care au fost publicate în The New Democracy, Man and Masses și Now!
― Ieși din cadă, băiete! îi strigă mamă-sa, de dincolo de ușă.
― De ce? întrebă el. Ai nevoie de baie?
― Nu.
― Atunci pleacă de acolo, te rog.
― Ai stat destul înăuntru.
― Lasă-mă în pace. Încerc să citesc o scrisoare.
― O scrisoare? Cine ți-a scris?
― Iubita mea prietenă, domnișoara Minkoff.
― Ultimul lucru pe care mi l-ai spus despre ea a fost că din cauza ei ai fost dat afară de la Levy Pants.
― E adevărat. Dar s-ar putea să fi fost spre binele meu. Noua mea activitate e posibil să se dovedească plăcută.
― Ce grozăvii vorbești, spuse tristă doamna Reilly. Ai fost dat afară dintr-o slujbă de funcționar de două parale și-acu’ vinzi cârnați pe stradă. Ei bine, vreau să-ți spun un lucru, Ignatius. Ai grijă să nu te dea afară și omu’ cu cârnații. Știi ce a spus Santa?
― Nu mă-ndoiesc că a spus ceva incisiv și plin de discernământ, indiferent ce ar fi fost. Îmi închipui că e cam greu s-o înțelegi după cum schingiuiește limba noastră maternă.
― A spus că ar trebui să-ți dea cineva un pumn drept în nas.
― Venind de la ea, nu pare o metaforă.
― Ce mai face Myrna aia? întrebă bănuitoare doamna Reilly. Cum de-ți scrie așa des? Nu i-ar strica un duș zdravăn fetei ăleia.
― Psihicul Myrnei nu suportă apa decât în context oral.
― Ce-ai zis?
― N-ai vrea să fii atât de amabilă să încetezi cu țipetele astea de precupeață și să pleci de acolo? Nu mai ai vreo sticlă de Muscat la copt în cuptor? Acum lasă-mă în pace. Sunt nervos.
