― Domnișoară Trixie, dumneata crezi că ești bătrână și obosită. Asta-i foarte rău!
― Cine?
― Dumneata.
― O! Dar sunt. Sunt foarte obosită.
― Nu-ți dai seama? întrebă doamna Levy. Toate acestea sunt doar în capul dumitale. Te obsedează bătrânețea. Ești încă o femeie foarte atrăgătoare. Trebuie să-ți repeți tot timpul: „Sunt încă atrăgătoare. Sunt o femeie foarte atrăgătoare”.
Domnișoara Trixie emise un sforăit gemut, în părul dat cu fixativ al doamnei Levy.
― Nu vrei, te rog, s-o lași în pace, doctore Freud? spuse supărat domnul Levy, ridicând privirea de pe revista Sports Illustrated. Mai că aș dori să fie acasă Susan și Sandra, ca să te poți distra cu ele. Ce s-a întâmplat cu cercul tău de canastă?
― Să nu vorbești cu mine, ratatule. Cum aș putea să joc canastă când știu că există un psihopat în suferință?
― Psihopat? Femeia asta e senilă. A trebuit să mă opresc la vreo treizeci de stații de benzină, în drumul spre casă, ca să se ducă la toaletă. În cele din urmă m-am plictisit să mă tot dau jos din mașină ca să-i arăt care este pentru bărbați și care pentru femei, așa că am lăsat-o să se orienteze singură. Am inventat un sistem. După legea probabilităților. Am pariat și rezultatul a fost cam jumătate, jumătate.
― Să nu-mi mai spui niciun cuvânt, îl mustră doamna Levy. Niciun cuvânt! E tipic pentru tine să lași o biată femeie care suferă de incontinență să rătăcească astfel singură.
― N-a apărut Lawrence Welk[20]? întrebă brusc domnișoara Trixie.
― Nu, dragă, liniștește-te.
― E sâmbătă.
― O să apară, nu te necăji. Acum povestește-mi despre ce visezi.
― Nu-mi amintesc pentru moment.
― Încearcă, spuse doamna Levy, luând un fel de note pe agenda ei cu un pix ornat cu strasuri. Trebuie să încerci. Draga mea, mintea ta e deformată. Ești ca o schiloadă.
― Sunt eu bătrână, dar schiloadă nu sunt, se rățoi domnișoara Trixie.
― Uite că o enervezi, Florence Nightingale[21], spuse domnul Levy. Cu ce știi tu despre psihanaliză, ai s-o zăpăcești de tot. Singura ei dorință este să se pensioneze și să doarmă.
― Tu ți-ai distrus deja viața. Nu face același lucru și cu a ei. Nu este un caz de pensionare. Trebuie să facem așa fel, încât să se simtă dorită, necesară și iubită…
― Du-te pe planșeta aia blestemată de gimnastică și las-o să tragă un somn.
― Parcă am hotărât să nu amestecăm planșeta în chestia asta.
― Las-o în pace! Lasă-mă în pace! Du-te și antrenează-te pe bicicletă.
― Liniște, vă rog, croncăni domnișoara Trixie, frecându-și ochii.
― Trebuie să vorbim frumos de față cu ea, șopti doamna Levy. Niște voci ridicate care se ceartă îi sporesc sentimentul de insecuritate.
― Sunt de acord. Nu mai vorbi. Și scoate baba asta senilă din sala mea de gimnastică.
― Dă-i înainte tot așa. Gândește-te numai la tine ca întotdeauna Dacă tatăl tău ar putea să te vadă acum… Pleoapele acvamarine ale doamnei Levy se ridicară exprimând oroarea. Un filfizon mâncat molii, în căutare de senzații tari!
― Tari?
― Ia mai tăceți o dată din gură, îi ocărî domnișoara Trixie. Trebuie să spun că a fost o zi blestemată cea în care m-ați adus aici. Era mult mai bine acolo cu Gomez. Plăcut și liniștit. Dacă asta-i un fel de păcăleală de întâi aprilie, aflați că nu are haz. Privi spre domnul Levy cu ochi urduroși. Tu ești individul care a dat-o afară pe prietena mea Gloria. Biata Gloria! Cea mai inimoasă persoană care a lucrat vreodată în biroul acela.
― O, nu! suspină doamna Levy. Apoi se întoarse spre soțul ei. Ziceai că n-ai concediat decât o singură persoană, nu-i așa? Atunci cu Gloria ce-i? O singură ființă se poartă omenește cu domnișoara Trixie. O prietenă are și ea. Dar tu ce știi? Ție ce-ți pasă? Levy Pants ar putea fi și pe lună, după cât îți pasă ție. Ai trecut așa, din senin, o dată pe acolo și ai dat-o afară…
― Gloria, se miră domnul Levy. N-am dat afară nicio Gloria.
― Ba da, ai dat-o, pițigăi domnișoara Trixie. Am văzut eu cu ochii mei. Gloria era numai bunătate. Mi-aduc aminte că mi-a dăruit șosete și sandvișuri cu carne.
― Șosete și sandvișuri cu carne? Domnul Levy fluieră printre dinți. Of, Doamne!
― Bravo ție! țipă doamna Levy. Bate-ți joc de o creatură neglijată. Dar nu-mi spune, te rog, ce altceva ai mai făcut la Levy Pants. Nu mai pot îndura! N-am să le spun fetelor despre Gloria, nici n-ar putea concepe că ai făcut una ca asta! Sunt prea nevinovate.
― Da, e mai bine să nu le spui, se răsti domnul Levy, furios. Și dacă mai continui cu tâmpeniile astea o să te trezești la San Juan cu mama ta, să râzi, să înoți și să dansezi.
― Nu cumva mă ameninți?
― Acum gata, îi întrerupse domnișoara Trixie. Vreau să mă întorc la Levy Pants chiar în momentul ăsta.
― Tu îți dai seama? îl întrebă doamna Levy pe soțul ei. Dorește să muncească. Iar tu vrei s-o distrugi, pensionând-o. Gus, te rog! Du-te la un control! O s-o termini prost.
Domnișoara Trixie ridică punga cu zdrențe pe care o adusese cu ea drept bagaj.
― E-n regulă, domnișoară Trixie, spuse domnul Levy pe tonul cu care s-ar fi adresat unei pisici. Hai să mergem la mașină.
― Mulțumesc Cerului, suspină domnișoara Trixie.
