― Singura pomană pe care o s-o dai tu orfanului i-un sifilus. Nu mă mai toca la cap cu patefonu’, mama lui de patefon. Cum mă dumiresc ce-i cu orfanu’, chem eu singur puliția. M-am scârbit și mi s-a făcu’ lehamite să lucrez aci-n bordelu’ ăsta, și plătit sub salaru’ minim ș-amenințat to’ timpu’.
― Ei, copii, n-aud nicio muzică, se auzi vocea nerăbdătoare a lui Darlene.
― Ce poți tu dovedi curcanilor? îl întrebă Lana pe Jones.
― Hei! Care va să zic’ nu-i lucru curat cu orfanii? Ăău! Am mirosit-o eu de la-nceput. Dacă ai de gân’ să chemi un pulițai să-i spui de mine, am și eu de gân’ să chem un pulițai pen’ tine. Tii, ce-o să mai bâzâie telefonu’ de la secsie! Ș-acu’, lasă-mă-n pace să mătur și să șterg. Patefonu-i treabă prea grea pen’ cei de culoare. Ț-aș strica pro’abil mașinăria.
― Tare aș vrea să văd un vagabond urmărit de poliție cum ești tu că-ncearcă să-i facă pe polițiști să-l creadă. Mai ales când am să le spun c-ai cotrobăit prin casa mea de bani.
― Ce s-a-ntâmplat? întrebă Darlene din spatele micii cortine.
― Singuru’ lucru-n care am cotrobăit p’aci i-o găleată cu apă plină de zoaie.
― Să vedem dac-o să mă creadă pe mine sau pe tine. Poliția este deja cu ochii pe tine. Nu lipsește decât să mai afle câte ceva despre tine de la un vechi prieten de-a’ lor cum sunt eu. Pe care dintre noi gândești că o să-l creadă? Lana privi spre Jones și văzu că tăcerea lui îi dă răspunsul. Acu’ du-te la gramofon.
Jones aruncă mătura într-un separeu și puse discul Stranger în Paradise.
― Atenție toată lumea că intrăm, spuse Darlene țâșnind în scenă cu papagalul pe braț. Purta o rochie portocalie de seară, foarte decoltată, iar în părul strâns coc înfipsese o orhidee mare artificială. Făcu stângaci câteva mișcări lascive, înaintând spre cuier, în timp ce papagalul i se legăna nesigur pe braț. Ținându-se cu o mână de partea de sus a suportului, se freca în mod grotesc cu pelvisul de stâlp și suspina „Oh”.
Papagalul fusese pus pe inelul cel mai de jos și ajutându-se cu ciocul și ghearele începuse să se cațăre spre inelul următor. Darlene țopăia și se răsucea în jurul stâlpului, simulând un fel de orgasm frenetic, până când pasărea ajunse la același nivel cu talia ei. Atunci îi oferi papagalului inelul cusut lateral pe rochie. Pasărea îl prinse în cioc și rochia se desfăcu brusc.
― Oh, suspină Darlene, făcând un salt până la marginea micii scene ca să arate publicului lenjeria de corp ce se vedea prin deschizătură. Oh! Oh!
― Ăău!
― Stop, stop! țipă Lana, sărind de pe scaun și oprind brusc gramofonul.
― Hei, ce s-a-ntâmplat? întrebă Darlene cu o voce jignită.
― E un număr împuțit, asta e. Mai întâi, tu ești îmbrăcată ca o femeie de stradă. Eu vreau să prezint la mine-n club un număr nostim și rafinat. Ăsta-i un local serios, tâmpito.
― Nu mai spune?!
― Arăți ca o cocotă în rochia aia portocalie. Și ce-s gemetele alea de târfă pe care le scoți? Parc-ai fi o nimfomană beată care freacă trotuaru’.
― Dar, Lana…
― Pasărea-i bine. Tu strici. Lana își înfipse o țigară între buzele ei ca de coral și şi-o aprinse. Trebuie să refacem tot număru’. Arăți de parcă ți s-a deranjat motoru’, sau așa ceva. Asta-i o meserie pe care eu o cunosc bine. Striptizu’ i-o insultă adusă femeii. Babalâcii care vin aici nu vor să vadă o pipiță insultată.
― Hei! Jones își aruncă norul de fum spre Lana Lee. Parcă z’ceai c-aci vin numa’ tipi d’ăia rafinați.
― Taci din gură, spuse Lana. Și acu’ ascultă, Darlene. Oricine poate insulta o curvă. Da’ ramoliții ăștia vor să vadă o fecioară dulce, nevinovată, dezbrăcată și insultată. Trebe să-ți folosești creierul, pentru numele lui Dumnezeu, Darlene. Trebe să fii pură. Vreau să arăți ca o fată drăguță și rafinată care rămâne surprinsă când pasărea-ncepe să-i smulgă hainele de pe dânsa.
― Cine spune că nu-s rafinată? întrebă ofensată Darlene.
― Foarte bine. Ești rafinată. Da’ atunci să fii rafinată și pe scena mea. Asta-i dă alură de dramă, fir-ar să fie.
― Tiii! Cu număru’ ăsta Bucuria Nopții o să primească premiu’ Academiei. Ș-o să primească unu și papagalu’.
― Întoarce-te la podelele mele.
― Chiar acu’, Scarla O’Horror.
― Stați o clipă, strigă Lana, respectând buna tradiție a unui regizor de musical. Îi plăcuse întotdeauna aspectul teatral al meseriei ei, să joace, să pozeze, să compună tablouri vii, să regizeze numere. Asta el
― Care asta? întrebă Darlene.
― Ideea, idioato, răspunse Lana, ținând țigara în fața buzelor și vorbind spre ea de parcă ar fi fost microfonul unui regizor. Ascultă ce zic eu. Ai să fii o domnișoară din vechiu’ sud, o fecioară frumoasă și delicată de pe o plantație, care ține mult la pasărica asta a ei.
― Dă-i drumu’ că-mi place, spuse cu entuziasm Darlene.
― Firește că-ți place. Și-acu’ ascultă. Creierul Lanei începu să lucreze febril. Numărul acesta putea să fie capodopera ei. Pasărea avea calități de star. Îți luăm o rochie ca pe plantații, cu crinolină și danteluri și o pălărie mare. O umbreluță. Foarte rafinat. Părul ți-atârnă pe umeri în bucle. Tocma’ te-ntorci de la un bal, unde o grămadă de juni din sud au încercat să te pipăie pe deasupra puilor și-a porcilor fripți. Da’ tu le-ai tăiat nasu’. De ce? Pentru că ești o doamnă, fir-ar să fie. Vii pe scenă. Balul s-a sfârșit, da’ ți-ai păstrat onoarea. Ai cu tine pe iubitu’ tău papagal ca să-i spui noapte bună, și-i zici: „Au fost o grămadă de juni la bal scumpule, da’ mi-am păstrat onoarea.” Și-atunci afurisitul de papagal începe să tragă de rochie. Ești mirată, ești speriată, ești nevinovată, ești prea rafinată ca să-l oprești. Ai priceput?
― E grozav, spuse Darlene.
― Asta-i dramă, o lămuri Lana. Hai acu’ să-ncercăm. Maestre, muzica.
― Ăău! Acu’ chiar că s’tem ’napoi pe plantațe. Jones zgârie cu acul primele șanțuri ale discului. S’t prea mirat ca să mai deschid gura-n bordelu’ ăsta calicos.
Darlene, cu pași mici și afectați urcă pe scenă, prefăcându-se timidă și ținând gura strânsă ca un boboc de trandafir. Spuse:
― Zău c-au fost o grăma’ de baluri la juni, scumpule, da’…
― Stop! urlă Lana…
― Lasă-mă să-ncerc, se rugă Darlene. E prima oară că fac asta. Sunt pregătită pentru dans exotic, nu-s actriță.
― Nu poți să ții minte câteva cuvinte simple?
