― A apucat-o hachițele d’aci de la Bucuria Nopții. Jones acoperi cu fum spațiul din fața scenei. Vin de la salaru’ mic ș-amenințări mari. O să-l apuce și pe papagal, curân’ de tot. O să-njure ș-o să zgârie ș-o să cadă dă pă cuier. Aău!
― Văd că sunteți amici, tu și Darlene, așa-i? Îți tot împrumută reviste, spuse Lana supărată. Jones ăsta începuse s-o calce serios pe nervi. Număru’ ăsta-i mai mult ideea ta, Jones. Ești sigur că vrei să-i dau fetei o șansă s-apară pe scenă?
― Sigur! Aău! Măcar cineva să fac-un pas ’nainte-n locu’ ăsta. Or’cum număru-i bun. O s-aduc-o grăma’ de cl’enți. Ai să-mi ridici salaru’. Așa-i? Jones zâmbi. Pe partea de jos a feței sale apăru o lună nouă, galbenă. Îmi pusei toată speranța în pasărea asta.
Lanei îi veni o idee care urma s-o ajute pe ea în afaceri și să fie în dauna lui Jones. Și așa îl lăsase să meargă prea departe.
― Foarte bine. Acum ascultă ce-ți spun, Jones. Vrei s-o ajuți pe Darlene, nu-i așa? Crezi că număru’ ăsta-i bun? Mi-aduc aminte că ziceai că Darlene și papagalu’ ei are s-aducă atâția clienți c-o să am nevoie de-un portar. Păi uite portaru’! Tu!
― Eu? Nici prin cap să nu-ți treacă c-am să vin aci noaptea plătit, cum știi, sub salaru’ minim.
― Vii în noaptea deschiderii, spuse liniștit Lana. Stai în fața ușii, pe trotuar. O să-ți închiriem o uniformă de portar adevărat din vechiu’ sud. Inviți oamenii înăuntru. Înțelegi? Vreau să văd localu’ plin pentru amica ta și papagalu’ ei.
― Pe dracu’! Eu plec din baru’ ăsta-mpuțit. O să ai tu pe scenă o Scarla O’Horror cu vulturu’ ei isteț, da’ n-ai să mai ai pe deasupra ș-un rob în fața porții.
― Poliția o să primească un anumit raport.
― Poate-o să mai primească unu’ și despre orfani.
― Nu prea cred.
Jones știa că acesta este adevărul. În cele din urmă spuse:
― Bine. Am să fiu aci-n noaptea cu deschiderea. Am s-aduc și niște oameni. Am s-aduc așa niște oameni, de-o să facă să ți se-nchidă localu’ de tot. Am s-aduc oameni ca mutra aia grasă cu șapcă verde.
― Mă întreb pe unde o mai fi, spuse Darlene.
― Taci din gură și s-aud cum spui cuvintele alea, strigă Lana la ea. Amicu’ ăsta a’ tău vrea să vadă că mergi înainte. E gata chiar să te-ajute, Darlene. Arată-i ce poți.
Darlene își drese vocea și pronunță cu grijă:
― „Zău c-au fost o grămadă de baluri cu juni, scumpule, da’ mi-am păstrat onoru’.”
Lana se repezi pe scenă la Darlene și la pasăre și le împinse pe ușă afară. Jones asculta vocile ridicate care se certau în stradă, rugămințile și pocnetul unei palme căzute peste obrazul cuiva.
Se duse în spatele barului să bea un pahar cu apă, gândindu-se la vreo metodă de sabotaj care s-o înfunde definitiv pe Lana Lee. Afară, papagalul croncănea și Darlene plângea.
― Eu nu-s actriță, Lana. Ți-am mai spus doar.
Plecându-și o clipă privirea, Jones observă că din zăpăceală Lana Lee lăsase caseta de sub bar cu ușa deschisă. Toată după-masa fusese preocupată, cu gândul la repetiția cu costume a lui Darlene. Jones se lăsă în genunchi și-și scoase ochelarii pentru prima dată de când era la Bucuria Nopții. La început ochii lui trebuiră să se obișnuiască cu lumina ceva mai puternică, dar tot slabă, care dădea la iveală o crustă de murdărie pe dușumeaua din spatele barului. Privi în interiorul casetei și văzu, puse unul peste altul, vreo zece pachete învelite în hârtie simplă. Îngrămădite într-un colț mai erau un glob, o cutie cu cretă și o carte mare, care părea să fie scumpă.
Nu voia să-și saboteze descoperirea luând ceva din dulăpior. Lana Lee, cu ochii ei de vultur și nasul de ogar, ar fi observat imediat lipsa. Se gândi o clipă, apoi luă creionul de pe casa de bani și, ținând tot vraful de pachete în mână, scrise cât de mic putu pe o parte a fiecărui pachet adresa barului Bucuria Nopții. Ca atunci când se pune un mesaj într-o sticlă, adresa s-ar fi putut să aducă vreun răspuns, poate din partea vreunui sabotor autorizat și de meserie. O adresă scrisă pe un pachet învelit în hârtie simplă putea fi la fel de periculoasă ca niște amprente pe o armă de foc, se gândi Jones. Era ceva ce n-ar fi trebuit să fie acolo. Așeză cu grijă pachetele la loc, aliniindu-le simetric, cum fuseseră puse la început. Apoi puse și creionul la loc și termină de băut apa. Cercetă ușa casetei și constată că unghiul ei de deschidere era cam așa cum îl găsise.
Ieși din spatele barului și își reluă măturatul dezordonat tocmai când Lana, Darlene și papagalul, formând un mic grup dezordonat, intrară buluc pe ușă. Orhideea lui Darlene atârna și puținele pene ale păsării stăteau zburlite. Lana Lee însă era tot bine pusă la punct, de aveai impresia că a trecut un ciclon care o ocolise, ca prin minune, numai pe ea.
― Și acum, Darlene, spuse Lana, apucând-o pe fată de umăr, care naiba sunt cuvintele pe care trebe să le spui?
― Ăău! Ce mai regizor înțelegător ești! Dac-ai face filme adevărate, juma’ din ăi de joacă-n ele ar muri.
― Taci din gură și treci la podele, îi spuse Lana lui Jones și o scuti puțin pe Darlene. Și acu’ spune corect, toanto. Darlene suspină disperată și spuse:
― Zău că era o grăma’ de juni la bal, scumpule, da’ mi-am păstrat onoarea.
***
Agentul de stradă Mancuso, stând sprijinit de biroul sergentului, spuse, respirând din greu:
― Boate mă boți scoate din glosetu ăla. Nici nu mai bot resbira.
― Cum? Sergentul privi trupul slab din fața lui, ochii roșii, lăcrimând în spatele ochelarilor bifocali, buzele uscate care se vedeau prin barbișonul alb. Ce se întâmplă cu tine, Mancuso? De ce nu te poți purta ca un bărbat? Ai răcit? Bărbații din poliție nu răcesc. Bărbații din poliție sunt tari.
Agentul Mancuso tuși, umezindu-și barbișonul.
― N-ai prins pe nimeni acolo-n toaletă. Ți-aduci aminte ce ți-am spus? Acolo să stai până-mi aduci pe cineva.
― Am să fag bneumonie.
― Ia și tu ceva-mpotriva răcelii. Pleacă de-aici și arestează-mi pe cineva.
― Mătușa mea sbune că dagă rămân în glozet bot ză și mor.
― Mătușa ta? Un om în toată firea ca tine trebe s-asculte de mătușă-sa? Iisuse Cristoase! Cu cine naiba ai tu de-a face, Mancuso? Cu bătrâne care merg singure-n localuri un’ se face striptease? Cu mătuși? Faci cumva parte dintr-o asociație de femei, sau ceva de-alde astea? Vino-ți în fire. Sergentul privi cercetător trupul pirpiriu care tremura în urma unei tuse periculoase. Nu dorea să fie responsabil de moartea cuiva. Era mai bine să-i fixeze lui Mancuso o perioadă de încercare și apoi să-l arunce afară din poliție. Foarte bine! Nu te mai duce la toaleta autogării. Ieși din nou la soare, pe stradă. Da’ ascultă ce-ți spun. Îți dau două săptămâni. Dacă nu-mi arestezi pe nimeni pân-atunci, te dau afară din poliție. Ai înțeles, Mancuso?
Agentul de stradă Mancuso încuviință din cap, suflându-și nasul.
― Bot să-ncerc. Boate-ți aduc be cineva.
― Nu te mai apleca spre mine, țipă sergentul. Nu vreau să-mi dai și mie răceala! Ridică-te! Cară-te de-aici! Du-te și ia niște tablete ș-un suc de portocale. Mare-i grădina Ta, Doamne!
