― Am primit o plângere-mpotriva ta, Reilly, de la Departamentu’ Sănătății.
― Asta-i tot? După expresia feței tale mi-am închipuit că ai avut o criză de epilepsie, spuse Ignatius domnului Clyde, cu gura plină de crenvurșt și chiflă, în timp ce împingea căruciorul în garaj. Mi-e teamă să ghicesc ce fel de plângere ar fi putut să fie și de unde a pornit. Te asigur că sunt cum nu se poate mai curat. Obiceiurile mele intime nu lasă nimic de dorit. Nefiind purtătorul nici unei boli sociale, nu văd ce-aș putea transmite crenvurștilor tăi, mai mult decât au ei și fără mine. Privește unghiile astea.
― Nu m-ameți cu aiurelile tale, grăsanule. Domnul Clyde ignoră labele pe care Ignatius i le întindea la inspecție. Te-am angajat doar de câteva zile. Cu alți vânzători am lucrat ani întregi și n-am ajuns să am neplăceri cu Departamentu’.
― Ceilalți erau, fără îndoială, mai șmecheri decât mine.
― Au pus un om să te urmărească.
― A, da? Liniștit, Ignatius făcu o pauză, cât să mestece capătul unui crenvurșt care îi ieșea din gură, ca un chiștoc de trabuc. Deci așa se explică apendicele acela al oficialității. Arăta în mod clar ca un vlăstar al birocrației. Pe funcționarii guvernamentali îi poți recunoaște după golul desăvârșit care ocupă locul unde majoritatea oamenilor își au fețele.
― Ține-ți gura, malacule! Ai plătit crenvurștu’ pe care-l mănânci?
― În mod indirect. Poți să-l scazi din salariul meu de mizerie. Ignatius privi cum mâzgălește domnul Clyde niște numere pe un carnet. Spune-mi, ce tabu sanitar arhaic am violat? Presupun că este vorba de o falsificare a adevărului din partea inspectorului sanitar.
― Departamentu’ spune că vânzătoru’ cu număru’ șapte… ăla ești tu.
― Așa și este. Șaptele de trei ori binecuvântat. Din această cauză sunt vinovat. Iată că m-au și agățat cu ceva. Bănuiesc că, în mod ironic, numărul șapte nu-mi poartă noroc. Te rog să mi-l schimbi cât mai curând. Și căruciorul pe care îl împing pe străzi s-ar părea că-mi poartă ghinion. Sunt sigur că aș avea rezultate mai bune cu alt cărucior. Un nou început, cu un nou cărucior.
― Vrei s-asculți ce-ți spun?
― De, dacă n-am încotro. Trebuie însă să te previn că sunt gata să leșin de neliniște și m-a cuprins o deprimare totală. Filmul pe care l-am văzut aseară a fost deosebit de greu de suportat, o comedie muzicală pentru adolescenți. Se petrecea pe o plajă. Mi-a venit rău în timpul secvenței în care se cânta pe un surfboard. În plus, am avut două coșmaruri noaptea trecută. Unul în legătură cu un autobuz turistic, altul în legătură cu o fată pe care o cunosc. Un vis destul de brutal și obscen. Dacă ți l-aș descrie, te-ai speria.
― Te-au văzut pe strada Sfântul Iosif scoțând o pisică dintr-un canal Nici măcar nu-i pe ruta noastră.
― N-au fost în stare să scornească ceva mai bun? E o minciună sfruntată, spuse Ignatius și, cu o mișcare a limbii, trase în gură ultima bucățică vizibilă din crenvurșt.
― Ce făceai pe strada Sfântul Iosif? Acolo nu sunt decât depozite și docuri. Nu-i țipenie de trecător.
― Da? N-am știut. M-am târât și eu până acolo ca să mă odihnesc. Din când în când mai trecea câte cineva. Din nefericire pentru noi nu păreau să aibă chef de crenvurști.
― Deci erai acolo? Nu-i de mirare că n-ai vândut nimic. Și-mi închipui că te jucai cu afurisita aia de pisică.
― Acum, că ai pomenit despre asta, îmi aduc aminte că erau câteva animale domestice prin preajmă.
― Deci te jucai cu pisica?
― Nu, nu mă jucam cu pisica. Am luat-o doar în brațe s-o mângâi puțin. Era tigrată într-un mod destul de atrăgător. I-am oferit un crenvurșt. Dar a refuzat să-l mănânce. Era o pisică cu gust și decență.
― Pricepi ce încălcare serioasă a regulilor înseamnă asta, maimuțoiule?
― Mi-e teamă că nu, spuse Ignatius furios. Este evident că s-a pornit de la premiza că pisica era murdară. Cum se poate ști acest lucru? Este cunoscut faptul că pisicile țin mult la igienă. Dacă au senzația că există o îndoială cât de mică în privința curățeniei lor, se ling tot timpul. Inspectorul acela are probabil prejudecăți împotriva pisicilor. Nu i s-a dat pisicii nicio șansă de a se apăra.
― Noi nu vorbim aici despre pisică, se răsti domnul Clyde cu o asemenea vehemență, încât Ignatius putu să vadă cum i se umflă vinele albăstrui din jurul cicatricei de pe nas. Vorbim despre tine.
― În ce mă privește, sunt fără îndoială curat. Am mai discutat despre asta. Am dorit doar să fiu sigur că pisica nu este nedreptățită. Spune-mi, te rog, domnule, ai de gând să mă hărțuiești astfel la infinit? Nervii mei sunt într-o stare jalnică. Când mi-ai controlat unghiile, sper că ai observat cât de îngrozitor îmi tremură mâinile. Nu mi-ar plăcea să intentez proces Paradisului Vânzătorilor, cerându-i să-mi plătească tratamentul psihiatric. Nu știu dacă v-am informat că nu sunt asigurat pentru caz de spitalizare. Paradisul Vânzătorilor este, firește, o instituție prea paleolitică pentru a oferi angajaților ei asemenea beneficii. De fapt, domnule, am început să fiu total nesatisfăcut de condițiile oferite de această firmă prost famată.
― De ce? Ce nu-i în regulă?
― Mi-e teamă că nimic nu-i în regulă. Pe deasupra, nu mă simt apreciat.
― Bine, fie, cel puțin tu vii în fiecare zi. Recunosc asta.
― O fac numai din cauză că aș fi bătut măr cu o sticlă de vin coaptă în cuptor, dacă aș îndrăzni să stau acasă. A intra pe ușa casei mele este ca și cum ai intra în vizuina unei leoaice. Mama mea devine din ce în ce mai abuzivă și rea.
― Să știi, Reilly, că nu vreau să te dau afară, spuse domnul Clyde pe un ton patern. Auzise trista poveste a vânzătorului Reilly: mama bețivă, daunele care trebuiau plătite, amenințarea sărăciei ce plutea atât asupra fiului cât și a mamei, prietenii desfrânați cu care umbla maică-sa. Am să-ți fixez un traseu nou și am să-ți mai dau o șansă. Am niște trucuri negustorești care te-ar putea ajuta să sporești vânzările.
― Să trimiți harta cu noul traseu la secția de boli nervoase a spitalului Caritas. Maicile, atât de serviabile, și psihiatrii care lucrează acolo mă vor ajuta s-o studiez în pauzele tratamentului cu șocuri.
― Acum taci.
― Vezi ce s-a întâmplat? Mi-ai distrus spiritul de inițiativă. Ignatius râgâi. Bine, sper că ai ales un traseu pitoresc, de preferat unul care trece printr-un parc unde unul ca mine, care suferă din cauza picioarelor obosite și amorțite, să aibă multiple posibilități de a se așeza. Când m-am sculat azi-dimineață, m-au lăsat gleznele. Din fericire, m-am sprijinit la timp de marginea patului. Altfel aș fi căzut grămadă pe podea. Oasele mele tarsiene sunt gata să se recunoască înfrânte.
Ignatius îi dădu ocol, șchiopătând, domnului Clyde, ca să-i demonstreze cele spuse. Cizmele lui mari clămpăneau pe cimentul impregnat cu ulei.
― Stai pe loc, matahală aiurită ce ești. N-o face pe schilodu’.
― Încă nu sunt. Dar diverse oase mici și ligamente au început să dea semne că cedează. Trupul meu pare să ceară un fel de armistițiu. Sistemul meu digestiv și-a întrerupt aproape complet funcționarea. A crescut probabil un țesut deasupra valvei pilorului pecetluindu-l pentru totdeauna.
― Am să te trimit în Cartierul Francez.
― Cum? tună Ignatius. Îți închipui că am de gând să mă învârt prin haznaua aceea a viciilor? Nu, îmi pare rău să-ți pun, dar nici nu poate fi vorba despre Cartierul Francez. Psihicul meu s-ar face fărâmițe în atmosfera aceea. În plus, acolo, străzile sunt foarte înguste și periculoase. Aș putea fi ușor trântit de o mașină sau izbit de o clădire și strivit.
― Fă cum vrei, grăsanule. Aceasta este ultima șansă pe care o ai. Cicatricea domnului Clyde începu să se albească din nou.
― Chiar așa? Bine! Vezi să nu te apuce altă criză. S-ar putea să aluneci în cazanul cu frankfurteri și să te opărești. Dacă insiști, presupun că voi fi nevoit să-mi rostogolesc cârnații acolo, prin Sodoma și Gomora.
― E-n regulă. Deci am hotărât. Vino mâine dimineață și am să-ți dai și câteva chestii de atras clienții.
