― Sunt în pungă, chiar lângă dumneata. Doamna Reilly îl privi pe domnul Robichaux cum deschide punga din celofan. Chipul lui, ca și costumul cenușiu de gabardină, părea curat și proaspăt. Poate Santa are nevoie de ajutor. Mă tem să nu fi căzut.
― A ieșit din cameră doar de un minut. O să se-ntoarcă.
― Podelele astea sunt periculoase, remarcă doamna Reilly, privind atent linoleumul. Poți să cazi și să-ți crăpi capu’.
― În viață omu’ trebe să fie atent.
― E foarte adevărat. Eu sunt totdeauna atentă.
― Și eu. Merită să fii atent!
― Sigur că da. Asta-mi spunea și Ignatius acu’ câteva zile, minți doamna Reilly. Mi-a zis: „Mamă, merită să fii atent, nu-i așa?” și eu i-am răspuns: „Foarte adevărat, fiule. Ia seama!”
― E un sfat bun.
― Tot timpu-i dau sfaturi lui Ignatius. Știi? Încerc mereu să-l ajut.
― Sunt sigur că ești o mamă bună. Te-am văzut de-o mulțime de ori în centru’, cu băiatu’ și totdeauna m-am gândit ce băiat mare și arătos ai. Îți sare-n ochi, știi?
― Îmi dau toată silința. Îi spun: „Fii atent, fiule. Vezi să nu luneci să-ți spargi capu’ sau să-ți rupi un braț!” Doamna Reilly tăcu un timp sugând un cub de gheață. Ignatius a-nvățat de când stătea pe genunchii mei să fie prudent. Mi-a fost totdeauna recunoscător pentru asta.
― E bine să s-obișnuiască omu’ de mic, crede-mă.
― Îi spun lu’ Ignatius așa: „Ai grijă când traversezi strada, fiule”.
― Trebe să fii atent cu traficu’, Irene. Nu te superi că-ți spun pe nume?
― Cum dorești.
― Irene e un nume drăguț.
― Așa crezi? Ignatius spune că lui nu-i place. Doamna Reilly făcu o cruce și bău până la fund paharul. Am o viață grea, domnu’ Robichaux. Dumitale nu-mi pasă dacă-ți spun.
― Spune-mi Claude.
― Dumnezeu mi-e martor, am o cruce grea de purtat. Nu vrei să bei un pahar?
― Ba da. Mulțumesc. Da’ nu-l fă prea tare. Nu-s băutor.
― O, Doamne! Doamna Reilly smârcâi, umplând două pahare până sus cu whisky. Când mă gândesc la tot ce-ndur… Uneori nu mi-ar strica să trag un plâns.
Cu aceste cuvinte, lacrimile începură să-i curgă și doamna Reilly izbucni într-un plâns sonor și violent.
― Vai, nu plânge, o rugă domnul Robichaux, teribil de încurcat de aspectul tragic pe care se părea că-l iau lucrurile.
― Trebe să fac ceva! Trebe să chem autoritățile să-l ridice pe băiatu’ ăsta, suspină doamna Reilly. Făcu apoi o pauză ca să tragă un gât de Early Times. Poate-l internează într-un cămin.
― N-a-mplinit treizeci de ani?
― Inima mea-i sfărâmată.
― Nu se ocupă cu scrisu’?
― Ba da. Scrie niște aiureli pe care n-o să vrea să le citească nimeni. Acum el și Myrna aia își scriu insulte unu’ la altu’. Ignatius îmi spune că are s-o aranjeze el bine pe fata aia. Nu-i groaznic? Biata Myrna!
Domnul Robichaux, incapabil să găsească ceva de spus, întrebă:
― De ce nu rogi un preot să vorbească cu băiatu’?
― Un preot? se jeli doamna Reilly. N-ascultă Ignatius de niciun preot. Zice de preotu’ din parohia noastră că-i un eretic. S-au certat teribil când a murit câinele lui Ignatius. Domnul Robichaux nu găsi nicio replică la această enigmatică referință. A fost groaznic. Am crezut c-o să ne dea afară din biserică. Nu știu de unde scoate băiatu’ ăsta ideile. Mai bine că bietu’ taică-su-i mort. I s-ar rupe inima să-l vadă cu cărucioru’ ala de crenvurști.
― Ce cărucior de crenvurști?
― Afară-n stradă, împinge peste tot un cărucior de crenvurști.
― A! Și-a găsit acum o slujbă?
― Slujbă! suspină doamna Reilly. Știe tot cartieru’. Doamna din casa de-alături mi-a pus un milion de-ntrebări. Toată strada Constantinopol vorbește despre el. Când mă gândesc la toți banii pe care i-am cheltuit cu educația lui. Știi, eu am crezut că copiii trebe să-ți fie o mângâiere la bătrânețe. Ce mângâiere a fost Ignatius pentru mine?
― Poate băiatu’ tău s-a dus prea mult timp la școală, își dădu cu părerea domnul Robichaux. E plin de comuniș’ la universitățile alea.
― Da? întrebă cu interes doamna Reilly, tamponându-și ochii cu poalele rochiei ei bune de tafta verde, fără să-și dea seama că-i arată domnului Robichaux gaura mare pe care o avea unul din ciorapii ei la genunchi. Poate asta-i problema cu Ignatius. Numa’ un comunis’ s-ar purta așa rău cu mama lui.
― Întreabă-l odată pe băiat ce crede el despre democrație.
― Chiar așa am să fac, spuse fericită doamna Reilly. Ignatius e exact tipul de la care te-ai putea aștepta să fie comunist. Arăta de fapt chiar ca unul dintre ei. Poate am să pot să-l sperii.
― Băiatu’ n-ar trebui să te necăjească. Ai un caracter foarte frumos. Îmi place când o doamnă are caracter. Când te-am văzut acolo la popicărie, cu doamna Battaglia, mi-am zis: „Sper s-o pot întâlni într-o bună zi”.
