― Zău, parc-ai trăi pe lună.
― În orice caz, nu sunt obligat să stau aici și să ascult ce vorbești, spuse Ignatius, încălțându-și cizmele de antilopă.
― Știi cum arăți? strigă voios tânărul. Ca Bette Davis suferind de indigestie.
― Lasă-mă în pace, degeneratule. Du-te și joacă-te cu micii tăi prieteni. Mișună tot Cartierul de ei.
― Ce face scumpa ta mamă?
― Nu vreau să aud numele ei sfânt ieșind de pe buzele tale pervertite.
― De, dacă tot a ieșit, spune-mi dacă e bine. Era o femeie dulce și scumpă, atât de nesofisticată. Ai noroc!
― N-am de gând să vorbesc despre ea cu tine.
― Dacă asta vrei, foarte bine. Sper doar că ea nu știe că umbli creanga pe străzi, îmbrăcat ca un fel de Ioana d’Arc unguroaică. Cercelul ăla! Arată de-a dreptul unguresc.
― Dacă dorești un costum ca acesta, n-ai decât să-ți cumperi, spuse Ignatius. Dă-mi pace.
― Știu că așa ceva nu poate fi cumpărat oriunde. Și totuși ar face să se cutremure pereții la o petrecere!
― Presupun că petrecerile pe care le frecventezi sunt o adevărată viziune a Apocalipsului. Știam că societatea noastră merge într-acolo. În câțiva ani, tu și cu prietenii tăi veți pune stăpânire pe țară.
― Chiar așa intenționăm, spuse tânărul cu un surâs larg. Avem cunoștințe la nivelul cel mai înalt. Ai fi surprins!
― Nu, n-aș fi. Hroswitha ar fi putut prezice acest lucru cu mult timp în urmă.
― Cine naiba mai este și asta?
― O călugăriță sibilă din Evul Mediu. Ea mi-a călăuzit viața.
― Ești pur și simplu fantastic, spuse vesel tânărul. Și, cu toate că nu mi-am închipuit că poate fi posibil, te-ai îngrășat. Unde o să sfârșești? E ceva incredibil de nasol în obezitatea ta.
Ignatius se ridică în picioare și îl înțepă pe tânăr în piept cu sabia sa din material plastic.
― Ține asta, nerușinatule, strigă Ignatius, înfigându-și sabia în sveterul de cașmir. Vârful sabiei se rupse și căzu pe dalele de piatră.
― Ce faci! strigă tânărul. Îmi rupi sveterul, nebunule.
La celălalt capăt al aleii, femeile din asociația artistică strângeau tablourile de pe gard și își pliau scaunele de aluminiu ca niște arabi care se pregătesc să o ia din loc. Expoziția lor anuală în aer liber fusese un eșec.
― Eu sunt sabia care răzbună bunul gust și decența, spuse Ignatius cu voce ridicată. În timp ce lovea la întâmplare în sveter, cu sabia lui ruptă, femeile începură să iasă grăbit prin capătul aleii care dădea în strada Regală. Câteva întârziate trăgeau panicate de magnoliile și cameliile lor.
― De ce naiba m-am oprit să stau de vorbă cu tine, nebunule? întrebă tânărul, într-o șoaptă furioasă. E sveterul meu cel mai fin!
― Târâtură, strigă Ignatius, zgâriind mai departe cu hangerul.
― Dar e îngrozitor!
Încercă să fugă, dar Ignatius îl ținea bine de braț cu mâna cu care nu manevra sabia. Trecându-și un deget prin cercelul în formă de cerc al lui Ignatius, tânărul trase de el, șoptind:
― Aruncă imediat jos sabia.
― Ce mi-ai făcut! Ignatius aruncă sabia jos. Cred că mi-ai rupt urechea.
Tânărul dădu drumul cercelului.
― Ți-ai făcut-o singur, spuse Ignatius. Ai să putrezești într-o închisoare federală pentru tot restul vieții tale.
― Uite cum arată sveterul meu, monstru dezgustător ce ești.
― Numai un nimic împopoțonat ca tine poate fi văzut purtând așa ceva. Ar trebui să ai un pic de rușine, sau măcar mai mult gust la îmbrăcăminte.
― Creatură oribilă ce ești! Namilă uriașă!
― Va trebui cu siguranță să-mi petrec câțiva ani în spitalul de gât și urechi, ca să mă vindec de ce mi-ai făcut, spuse Ignatius pipăindu-și urechea. Să te aștepți să primești note de plată exorbitante de la medici, în fiecare lună, pentru asta. Corpul meu de avocați va lua legătura cu tine mâine dimineață, oriunde îți desfășori activitățile tale dubioase. Am să-i previn că se pot aștepta să vadă și să audă orice de la tine. Sunt cu toții avocați străluciți, stâlpi ai societății, oameni de știință, aristocrați creoli, care nu știu mare lucru despre aspectele clandestine ale vieții. E posibil să refuze să te întâlnească. Să trimită, pentru a lua contact cu tine, doar un reprezentant mai puțin important, un partener tânăr pe care l-au acceptat din milă.
― Nu ești decât un animal groaznic și dezgustător.
― Totuși, pentru a te scuti de neliniștea de a aștepta o falangă de iluminați ai legii în apartamentul tău ca o plasă de păianjen, voi consimți să ajungem acum la o înțelegere. Dacă ești de acord, cinci sau șase dolari îmi vor fi de ajuns.
― Sveterul meu a costat patruzeci de dolari, spuse tânărul, pipăind părțile care fuseseră destrămate de sabie. Ești pregătit să mi-l plătești?
― Bineînțeles că nu. Să nu te mai angajezi niciodată într-o altercație cu un sărac.
― Te-aș putea da ușor în judecată.
― Poate că ar trebui să abandonăm amândoi ideea unui recurs legal. Pentru un eveniment atât de festiv ca un proces la tribunal, te-ai întrece probabil cu măsura și ai apărea cu o tiară pe cap și în haine de seară. Vreun judecător bătrân ar fi probabil atât de tulburat, încât ar născoci o învinuire și ne-ar găsi vinovați pe amândoi.
