― Bestie revoltătoare!
― De ce nu te duci să iei parte la vreuna dintre distracțiile dubioase care-ți fac ție cu ochiul? Ignatius râgâi. Uite, pe strada Chartres trece încet un marinar. Pare foarte singur.
Tânărul privi spre capătul aleii care dădea în strada Chartres.
― Acela? spuse el. Nu-i decât Timmy.
― Timmy? întrebă supărat Ignatius. Îl cunoști?
― Desigur, răspunse tânărul cu o voce grea de plictiseală. E unul dintre cei mai buni și mai vechi prieteni ai mei. Nu-i nicidecum marinar.
― Cum? răcni Ignatius, Vrei să spui că-i numai costumat ca membru al forțelor armate din această țară?
― Nu-i singura lui costumație!
― Iată un lucru extrem de grav. Ignatius se încruntă și eșarfa roșie de satin îi lunecă peste șapca de vânătoare. Fiecare soldat și marinar pe care îl vedem poate fi doar un decadent nebun deghizat. Doamne Sfinte! Am putea fi prinși cu toții în capcana unei conspirații oribile. Știam eu că așa ceva urma să se întâmple! Statele Unite sunt probabil complet fară apărare.
Tânărul și cu marinarul își făcură semne prietenești cu mâna, apoi marinarul ieși din raza lor vizuală, cotind în fața catedralei. Cu câțiva pași în urma lui, la capătul Aleii Piratului, apăru agentul de stradă Mancuso, purtând beretă și barbișon.
― Ia te uită, strigă vesel tânărul, privindu-l pe Mancuso care-l urmărea pe marinar. E minunea aceea de polițist. Cum de nu-și dau seama că nu-i nimeni în Cartier care să nu-l recunoască?
― Îl cunoști și tu? întrebă prudent Ignatius. Este o persoană foarte periculoasă!
― Toți îl cunosc! Mulțumesc cerului că s-a întors din nou. Începusem să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu el. Ne este foarte drag. Abia aștept de fiecare dată să văd în ce costum l-au mai deghizat. Să-l fi văzut în urmă cu câteva săptămâni, înainte de a fi dispărut. Era irezistibil îmbrăcat ca un cowboy. Tânărul izbucni în hohote de râs. Abia reușea să umble din cauza cizmelor; tot timpul i se strâmbau gleznele. O dată m-a oprit pe strada Chartres, când o făceam pe nebunul cu pălăria mamei tale. Altă dată m-a oprit pe strada Dumaine și a încercat să stea de vorbă cu mine. În ziua aceea purta ochelari cu ramă de baga și un sveter de club și mi-a spus că este student la Princeton și a venit să-și petreacă vacanța aici, în sud. E pur și simplu fabulos! Sunt extrem de bucuros că poliția l-a trimis din nou printre cei care îl apreciază sincer. Am convingerea că era prost folosit acolo unde îl trimiseseră. Și accentul pe care îl are! Unii de pe aici îl plac cel mai mult ca turist britanic. E și aceasta o alegere. Eu unul îl prefer întotdeauna când o face pe colonelul sudist. Depinde de gusturi, presupun. De două ori am făcut să fie arestat, acuzându-l de propuneri indecente. S-a stârnit o mare confuzie printre polițiști. Dar sper că nu l-am băgat în vreo încurcătură serioasă, căci ținem foarte mult la el.
― E un om cât se poate de rău, afirmă Ignatius. Apoi spuse: Mă întreb câți dintre „militarii” noștri nu sunt decât niște tipi ca prietenul tău. Prostituați travestiți.
― Cine știe? Aș dori să fie toți.
― Firește, continuă Ignatius, gânditor, cu o voce serioasă. Ar putea să fie o înșelătorie de nivel mondial. Eșarfa de satin roșu luneca în sus și în jos. Următorul război ar putea să se prefacă într-o uriașă orgie. Pe cinstea mea! Câți dintre conducătorii militari ai lumii n-or fi decât simpli sodomiți bătrâni și sonați jucând vreun rol imaginar? De fapt, acest lucru ar putea fi spre binele umanității. Ar însemna sfârșitul definitiv războaielor. Cheia pentru o pace trainică.
― Sigur că da, spuse cu voce prietenoasă tânărul. Pace cu orice preț. Două terminații nervoase din mintea lui Ignatius intrară în contact și făcură o asociație imediată. Găsise poate mijlocul de a răspunde atacurilor și jignirilor pe care i le adusese Minkoff.
― Conducătorii lumii, înnebuniți după putere, ar fi cu siguranță surprinși să descopere că șefii lor militari și trupele sunt doar sodomiți travestiți care abia așteaptă să întâlnească armatele de sodomiți travestiți ale celorlalte națiuni, pentru a organiza petreceri și baluri și a învăța niște pași străini de dans.
― Nu crezi că ar fi ceva minunat? Guvernul ne-ar plăti ca să călătorim. Absolut divin! Ar pune capăt conflictelor din lume și ar înnoi speranța și încrederea oamenilor.
― Poate că voi sunteți speranța viitorului, spuse Ignatius, lovindu-și dramatic cu pumnul palma celeilalte mâini. Din păcate, nu se arată nimic mai promițător la orizont.
― S-ar rezolva, de asemenea, problema cu explozia populației.
― O, Doamne! Ochii și albaștri și galbeni scăpărară sălbatic. Metoda voastră ar fi probabil mai satisfăcătoare și mai acceptabilă decât tacticile destul de severe de control al nașterilor, pentru care am pledat întotdeauna. Va trebui să acord ceva spațiu în scrierile mele acestor idei. Subiectul merită atenția unui gânditor profund, care are o anumită perspectivă în ceea ce privește dezvoltarea culturală a lumii. Sunt bucuros că mi-ai deschis acest nou și valoros punct de vedere.
― O, ce zi amuzantă a fost astăzi! Tu ești țigan. Timmy e marinar. Polițistul cel minunat, artist. Tânărul suspină. E un fel de carnaval, numai eu sunt pe dinafară. Cred că mă voi duce acasă pentru a pune și eu pe mine ceva asemănător.
― Așteaptă doar o clipă, spuse Ignatius. Nu putea îngădui să-i scape această ocazie printre degetele lui groase.
― Îmi pun niște saboți. Acum mă obsedează Ruby Keeler[26], îi spuse vesel tânărul. Începu apoi să cânte: „Du-te-acasă, ia-ți chiloții, merg și eu să-mi iau mangoți și-mpreună să plecăm. O-ho-ho! La Buffalo să ne distrăm. O-ho-ho…”
― Nu te mai prosti! porunci furios Ignatius. Oamenii aceștia ar merita să fie puși în rând și biciuiți.
Tânărul se învârti dansând cu pași ușori în jurul lui Ignatius și spuse:
― Ruby era atât de drăguță! Nu mi-a scăpat niciunul dintre filmele ei vechi prezentate la televiziune. „Conductorul pentr-un ban de argint, stinge becu-n vagon, nu te mint. O-ho-ho! Ce-o să ne mai distrăm, la Buffalo de vrei să plecăm.”
― Te rog, fii serios un moment. Nu te mai scălâmbăi tot timpul.
― Eu? Mă scălâmbăi? Ce vrei de la mine, țiganco?
― Voi ăștia v-ați gândit să formați un partid politic și să desemnați un candidat?
― Să facem politică? O, Fecioară din Orleans! Ce plictiseală!
― E ceva foarte important, strigă Ignatius, preocupat. Îi va arăta el Myrnei cum se injectează sex în politică. Deși nu m-am gândit mai înainte la aceasta, voi s-ar putea să dețineți cheia viitorului.
― Și ce vrei să faci pentru asta, Eleanor Roosevelt?
― Trebuie să formați un partid politic. Trebuie făcut un program!
― O, nu! se apără suspinând tânărul. Toată discuția aceasta de bărbați face să-mi vâjâie capul.
― S-ar putea să fim în stare să salvăm lumea, mugi Ignatius cu voce de orator. Pe cinstea mea, cum de nu m-am gândit la asta până acum?
― Genul acesta de conversație mă deprimă mai mult decât poți să-ți imaginezi, îi spuse tânărul. Ai început să mi-l reamintești pe tata și ce poate fi mai deprimant decât asta? Mă tem că va trebui să mă grăbesc. E timpul să ne costumăm.
― Nu! Ignatius îl prinse de reverul sacoului.
― Doamne Sfinte, șopti tânărul, punându-și o mână pe gât. Acum voi fi silit să iau tranchilizante toată noaptea.
