― Vreți să vi-l prezint? întrebă șeful de birou.
― Nu, mulțumesc, spuse domnul Levy. Unde găsești oamenii pe care îi aduci să lucreze la birou, Gonzalez? Nicăieri n-am mai văzut asemenea arătări.
― Îmi face impresia că-i gangster, spuse doamna Levy. Nu ții bani aici. Nu-i așa?
― Eu cred că domnul Zalatimo-i cinstit, șopti domnul Gonzalez. Are doar probleme cu alfabetul. Și înmână domnului Levy un teanc de scrisori. Sunt mai mult confirmări pentru rezervările la hotel pe timpul antrenamentului de primăvară. Și aici este o scrisoare de la Abelman adresată dumneavoastră, nu firmei. E scris „personal” pe ea, deci ar fi mai bine să o deschideți. A sosit de câteva zile.
― Ce mai vrea și pisălogul ăsta? spuse supărat domnul Levy.
― Se miră poate de halul în care a ajuns o întreprindere prosperă și în plină dezvoltare, spuse doamna Levy. Se întreabă ce s-a întâmplat după moartea lui Leon Levy. Poate Abelman ăsta are de dat vreun sfat unui om flușturatic. Citește, Gus. Va fi munca depusă de tine săptămâna aceasta pentru Levy Pants.
Domnul Levy privi plicul pe care, cu pix roșu, scria de trei ori „personal”. Îl deschise și găsi o scrisoare de care era prinsă cu o clamă o coală.
Dragă Gus Levy,
Am fost șocați și foarte grav afectați la primirea scrisorii alăturate. Timp de treizeci de ani am fost un debușeu credincios al mărfii voastre și de asemenea am avut întotdeauna cele mai calde și afectuoase sentimente pentru firmă. Poate că îți aduci aminte de coroana pe care ți-am trimis-o la moartea tatălui tău, coroană pentru care nu am făcut nicio economie.
Și acum voi fi scurt: după multe nopți nedormite, am dat originalul scrisorii alăturate avocatului nostru, care vă dă în judecată pentru calomnie, cerând o despăgubire de cinci sute de mii de dolari.
Aceasta va fi o mică compensație pentru insultele primite.
Adresează-te unui avocat. Ne vom vedea la tribunal, ca niște gentlemani. Fără amenințări, te rog.
Cu cele mai bune urări,
I. Abelman
Director, Manufactura Abelman
Domnul Levy simți că-i vine amețeala când întoarse pagina și citi copia scrisorii trimisă lui Abelman. Era de necrezut. Cine şi-o fi bătut capul să scrie asemenea lucruri? „Domnule I. Abelman, mongoloidule”; „lipsă totală de contact cu realitatea”; „concepție întunecată despre lume”; „să simți arsura loviturii noastre de bici pe umerii dumitale deplorabili”. Și ceea ce-l îngrijora mai mult decât tot restul era faptul că semnătura, „Gus Levy”, părea destul de autentică. Abelman săruta probabil originalul chiar în momentul acela, lingându-se pe buze. Pentru unul ca Abelman scrisoarea aceea era ca un titlu de rentier, ca un cec în alb la o bancă.
― Cine a scris asta? întrebă domnul Levy, dând scrisoarea domnului Gonzalez.
― Ce s-a întâmplat, Gus? Vreo problemă? Ai probleme? Aceasta-i una dintre problemele tale: nu-mi spui niciodată ce probleme ai.
― Dumnezeule! chițăi Gonzalez. E oribil.
― Liniște, se răsti domnișoara Trixie.
― Ce s-a întâmplat, Gus? o problemă pe care n-ai rezolvat-o corect? Ceva de competența ta, pentru care ai delegat altă persoană?
― Da. E o problemă. O problemă care ar putea să ne coste și cămașa de pe noi.
― Cum? Doamna Levy smulse scrisoarea din mâna lui Gonzalez. O citi și se transformă într-o Muma-Pădurii. Buclele date cu fixativ deveniră șerpi. Nu te-ai lăsat până n-ai făcut-o! Orice numai să te răzbuni pe tatăl tău, să-i distrugi fabrica. Știam eu că se va sfârși astfel.
― Mai taci din gură! Nu obișnuiesc să scriu eu scrisorile de aici.
― Susan și Sandra vor trebui să renunțe la facultate. Nu le rămâne decât să se vândă unor marinari și gangsteri ca cel de colo.
― Îi? făcu Zalatimo, simțind că se vorbește despre el.
― Ești un om bolnav, țipă doamna Levy la soțul ei.
― Liniște!
― Și nici mie n-o să-mi meargă mai bine. Pleoapele acvamarin ale doamnei Levy tremurau. Ce se va alege de mine? Și așa viața mea a fost distrusă. Acum ce se va întâmpla? Va trebui să scormonesc în lăzile de gunoi, să mă țin după marinarii din flotă. Mama mea avea dreptate.
― Liniște, porunci domnișoara Trixie, de data aceasta mai sever. Sunteți cei mai zgomotoși oameni pe care i-am întâlnit vreodată.
Doamna Levy căzuse pe un scaun, spunând printre suspine că nu-i mai rămâne decât să vândă produse Avon.
― Dumneata ce știi despre asta, Gonzalez? îl întrebă domnul Levy pe șeful de birou ale cărui buze se albiseră.
― Nu știu absolut nimic, răspunse cu voce slabă Gonzalez. E prima dată când văd scrisoarea asta.
― Tu ești cel care scrie aici corespondența.
― Pe asta n-am scris-o eu. Buzele îi tremurau. N-aș face eu așa ceva întreprinderii Levy Pants.
― Nu. Știu că n-ai face. Domnul Levy încercă să se concentreze. Dar cineva a vrut serios să ne-o coacă.
Domnul Levy se duse la fișiere, îl împinse la o parte pe domnul Zalatimo care se scărpina și deschise la litera „A”. Nu exista niciun dosar cu Abelman. Sertarul era complet gol. Mai deschise și alte sertare și constată că jumătate dintre ele erau de asemenea goale. Bun început pentru a se putea apăra într-un proces de calomnie!
― Ce faceți voi aici cu dosarele?
― Și eu mă-ntrebam acest lucru, spuse vag domnul Zalatimo.
