― Să obții un premiu de la Fundația Leon Levy va fi o adevărată insultă publică. Să te ții atunci câte procese de calomnie o să-ți cadă pe cap, intentate de cei care primesc premiile. Las-o moartă! Ce s-a-ntâmplat cu bridge-ul? Alții continuă să joace. Și de ce nu te mai duci să joci golf la Lakewood? Mai ia niște lecții de dans. Ia-o și pe domnișoara Trixie cu tine.
― Să-ți spun drept, domnișoara Trixie a cam început să mă plictisească în ultimele zile.
― Deci aceasta-i cauza pentru care cursul de întinerire a luat brusc sfârșit?
― Am făcut tot ce s-a putut pentru femeia aceea. Susan și Sandra sunt mândre că am reușit să o mențin în activitate atâta timp.
― Bine, dar să știi că nu va fi nicio Fundație Leon Levy.
― Ești plin de resentimente. O ghicesc din vocea ta. Și de ostilitate. Gus, pentru binele tău, du-te la doctorul acela din clădirea Artelor Medicale, la salvatorul lui Lenny. Du-te până nu-i prea târziu. Acum va trebui să mă țin de tine clipă de clipă ca să fiu sigură că iei legătura, cât de repede posibil, cu canalia aceea idealistă. Te cunosc prea bine! Ai să tot amâni și o să te trezești cu Abelman venind cu un camion la poarta Conacului Levy ca să ne ia tot ce avem.
― Inclusiv planșeta ta de gimnastică.
― Ți-am mai spus, țipă doamna Levy. Nu amesteca planșeta în treburile astea. Își aranjă blana zburlită. Și acum găsește-l pe psihopatul acela de Reilly până nu apucă Abelman să vină și să înceapă să-ți ia capacele roților de la mașina asta sport. Cu unul ca el, Abelman n-are pe cine da în judecată. Medicul lui Lenny îl poate consulta pe Reilly ăsta și îl va interna undeva, în vreun loc de unde nu va mai putea încerca să ruineze oamenii. Mulțumesc lui Dumnezeu că Susan și Sandra nu vor ști că erau aproape gata să sfârșească vânzând din ușă în ușă pastile împotriva gândacilor. Inima li s-ar frânge dacă ar ști cu câtă neglijență le-a mânuit tatăl lor averea.
***
George hotărâse să stea la pândă pe strada Poydras, vizavi de garajul unde se afla Paradisul Vânzătorilor. Își amintise numele scris pe cărucior și căutase adresa punctului de desfacere. Toată dimineața îl așteptase pe vânzătorul acela mare, care însă nu-și făcu apariția. Fusese oare concediat pentru că îl înjunghiase pe poponar în Aleea Piratului? La prânz, George părăsi locul de pândă și se duse în Cartier să ia pachetele de la domnișoara Lee. Acum se reîntorsese pe strada Poydras, întrebându-se dacă vânzătorul nu avea totuși să apară. George avea de gând să încerce să fie amabil cu el, să-i ofere chiar de la început câțiva dolari. Vânzătorii ambulanți de crenvurști erau probabil săraci. Va fi bucuros de câțiva gologani. Omul putea fi un excelent paravan. Și nici n-ar fi avut habar de ce se întâmplă. Părea totuși om cu carte.
În cele din urmă, puțin după ora unu, un halat alb se rostogoli din troleibuz și dădu buzna în garaj. După câteva minute, ciudatul negustor își împingea căruciorul afară pe stradă. Tot mai purta cercelul, eșarfa și sabia de abordaj, observă George. Făceau probabil parte din inventarul lui de vânzător. Îți dădeai seama, după felul cum vorbea, că pierduse mulți ani cu școala. George fusese destul de înțelept să scape de școală cât de repede posibil. Nu dorea s-o sfârșească și el ca tipul ăsta.
Îl privi cum înaintează câțiva metri în lungul cvartalului, cum se oprește și lipește o foaie de hârtie în partea din față a căruciorului. George era pregătit să se pună bine cu el folosindu-se tocmai de educația aleasă pe care părea s-o aibă. Aceasta și banii aveau probabil să-l înduplece să-i închirieze compartimentul pentru chifle.
Apoi un bătrân își scoase capul din garaj, alergă după vânzător și-l lovi în spate cu furculița lungă pe care o avea în mână.
― Mișcă mai iute, maimuțoiule! îl grăbi bătrânul. Și-așa ai întârziat. E după-amiază. Ai sau n-ai de gând să aduci azi vrun profit?
Vânzătorul îi răspunse ceva, calm și încet. George nu reușea să audă ce spune, dar dură mult timp.
― Nu mă-nteresează dacă maică-ta bea, fu răspunsul bătrânului. Nu vrau să te mai aud mâncând rahat despre accidentu’ de mașină și ce-ai visat și afurisita aia de fată care ți-e prietenă. Ș-acu’ pleacă de-aici, babuinule. Vreau minimu’ cinci dolari azi de la tine.
Împins de bătrân, vânzătorul porni spre colțul străzii și dispăru pe strada Sfântul Carol. După ce bătrânul se reîntoarse în garaj, George se luă și el după cărucior.
Fără să știe că-i urmărit, Ignatius împingea căruciorul în direcția opusă traficului, pe strada Sfântul Carol, spre Cartierul Francez. Stătuse atât de târziu în noaptea precedentă ca să pregătească discursul pentru întrunirea de start, încât nu fusese în stare să se miște din cearșafurile lui îngălbenite până târziu, aproape de prânz, și atunci numai din pricina bătăilor în ușă și strigătelor violente ale mamei sale. Acum, că era afară pe stradă, avea o problemă. Premiera comediei sofisticate avea loc la cinematograful Orpheum. Reușise s-o tapeze pe mama lui de zece cenți, ca să aibă pentru autobuz la întoarcere, deși îi păruse rău chiar și pentru atâta. Trebuia să se silească să vândă repede vreo cinci, șase crenvurști, să parcheze pe undeva căruciorul și să meargă la film, îngăduind astfel ochilor lui neîncrezători să se bucure de fiecare moment tehnicolor de blasfemie.
Pierdut în speculații despre metodele de a face rost de bani, Ignatius nu-și dăduse seama că de o bucată de vreme căruciorul înainta pe o linie dreaptă, neșerpuită. Când încercă să-l împingă mai aproape de marginea trotuarului, nu se cârmi deloc spre dreapta. Oprindu-se, constată că una dintre roțile ca de bicicletă se înțepenise între șinele tramvaiului. Era prea greu să salte tot căruciorul. Se aplecă și încercă să ridice roata cu pricina. Când își puse mâinile sub tabla în formă de chiflă, auzi prin ceața ușoară scrâșnetul unui tramvai care se apropia. Pe mâini îi apărură bubițele, iar valva, după ce fremătă frenetic o clipă împingându-l să ia o hotărâre, se închise de tot. Disperat, Ignatius împinse cu toată forța chifla de tablă. Roata ieși dintre șine, țâșni în sus, se balansă puțin în aer și apoi se așeză orizontal, în timp ce căruciorul, întorcându-se cu zgomot, se culcă pe o parte. Unul dintre micile capace de tablă se deschise și lăsa să cadă pe stradă câțiva crenvurști din care ieșeau aburi.
― Doamne Dumnezeule! se văită Ignatius care privea silueta tramvaiului conturându-se la o depărtare de jumătate de cvartal. Ce festă răutăcioasă îmi mai joacă Fortuna!
Lăsând căruciorul răsturnat, Ignatius porni greoi în direcția tramvaiului, uniforma lui albă frecându-i-se de glezne. Vagonul galben roșu înainta încet spre el, legănându-se ușurel. Vatmanul, văzând silueta albă, sferică și care înainta gâfâind între șine, opri vagonul și deschise una dintre ferestrele din față.
― Scuzați-mă, domnule, strigă cercelul spre el, dacă sunteți atât de bun să așteptați o clipă, voi încerca să-mi îndrept nava răsturnată.
George nu lăsă să-i scape ocazia. Alergă la Ignatius și-i spuse vesel:
― Hei, profesore, hai să-mpingem împreună chestia asta din mijlocu’ străzii.
― Sfinte Dumnezeule! tună Ignatius. Ce soartă blestemată. Ce zi promițătoare se pare că mă așteaptă. Urmează să fiu călcat de un tramvai și jefuit în același timp, reușind astfel să stabilesc un record al Paradisului. Pleacă de aici, puști depravat ce ești.
― Apucă de capătu’ ăsta și eu apuc de dincolo.
Tramvaiul dăngăni înspre ei.
― Fie și așa, acceptă în cele din urmă Ignatius. În ce mă privește, aș fi bucuros să las responsabilitatea aceasta ridicolă să zacă aici pe o parte.
George apucă de un capăt și-l sfătui:
― Închide mai bine ușița aia pân’ nu cad și alți cârnați.
Ca să se închidă, Ignatius îi dădu un picior de profesionist hotărât să câștige într-un meci de fotbal și reuși astfel să taie în două secțiuni egale un crenvurșt ieșit pe jumătate.
― Ia-o mai încet, don’ profesor. Ai să-ți strici cărucioru’.
― Taci din gură, golane. Nu ți-am cerut să faci conversație.
― Foarte bine, spuse George, ridicând din umeri. Am vrut să te-ajut.
― Cum ai putea să m-ajuți, urlă la el Ignatius, dezgolind câțiva dinți îngălbeniți. Vreun slujbaș al societății s-a luat probabil pe urmele parfumului sufocant al loțiunii tale de păr. De unde ai apărut? De ce te ții după mine?
― Uite ce, vrei sau nu să-ți ajut să ridici rabla asta?
― Rabla? Vorbești despre vehiculul Paradisului? Tramvaiul dăngăni din nou spre ei.
― Să-i dăm drumu’! spuse George. Sus!
― Sper că-ți dai seama, spuse Ignatius în timp ce se opintea gâfâind, că această colaborare nu este decât rezultatul unei emergențe.
Căruciorul în formă de chiflă se așeză din nou pe roțile lui de bicicletă, în timp ce conținutul zăngănea lovindu-se de laturi.
