― Ce trăsniți mai vin aici la matinee, spuse o doamnă cu o sacoșă pentru cumpărături, vecinei ei. Privește-l. Mai poartă și un cercel.
Urmă apoi o scenă de dragoste, prezentată estompat și Ignatius începu să nu se mai poată stăpâni. Simți cum îl cuprinde isteria. Încercă să tacă din gură, dar constată că nu reușește.
― Îi filmează prin mai multe straturi de voal, spuse el. Mamă Doamne! Cine știe cât de ridați și oribili sunt amândoi în realitate. Simt că-mi vine să vomit. Hei, tu ăla din sala de proiecție! Aprinde lumina, te rog!
Bătu cu sabia în latura scaunului. O plasatoare bătrână coborî pe culoarul dintre scaune și încercă să i-o ia, dar Ignatius se împotrivi, făcând-o să alunece jos pe covor. Plasatoarea se ridică și plecă poticnindu-se.
Eroina, speriată că îi este în joc onoarea, avu o serie de halucinații în care se vedea culcată lângă bătrânul libidinos. Patul în care se afla era târât în lungul străzilor și apoi începea să plutească în piscina hotelului în care locuiau.
― Dumnezeule mare! Porcăria asta poate fi numită comedie? Întrebă Ignatius întunericul. Nu mi-a venit să râd nici măcar o dată. Nu-mi cred ochilor că poate exista o asemenea murdărie fadă. Femeia aia ar trebui biciuită până la sânge. Ne subminează civilizația. Este un agent comunist chinez trimis să ne distrugă. Vă rog! Nu e nimeni aici cu un pic de decență, ca să meargă la panoul cu siguranțe? Sute de oameni sunt demoralizați văzând filmul acesta. Poate avem puțin noroc și cinematograful ăsta a uitat să plătească nota pentru consumul de curent electric.
La sfârșitul filmului, Ignatius strigă:
― Sub chipul ei clasic american e de fapt un trandafir din Tokio. Ar fi vrut să mai rămână la un spectacol, dar își aminti de haimana. Ignatius nu voia să strice o combinație bună. Avea nevoie de puștiul acela. Fără tragere de inimă, trecu peste cele patru cutii goale de floricele care se strânseseră în fața scaunului său în timpul filmului. Era enervat la culme. Nu mai simțea nicio emoție. Cu respirația întretăiată, merse împiedicându-se pe culoarul dintre scaune și ieși în strada însorită. Acolo, în locul unde erau staționate taxiurile pentru hotelul Roosevelt, George păzea atent căruciorul.
― Pe cinstea mea, spuse rânjind. Credeam că n-o să mai ieși niciodată. Ce fel de-ntâlnire ziceai că ai? Văd că te-ai dus să vezi un film.
― Lasă-mă, te rog, spuse Ignatius suspinând. Am trecut printr-o grea încercare. Pleacă iute. Ne întâlnim mâine la unu fix, la intersecția dintre Canal și Regală.
― E-n regulă, don’ profesor. George își luă pachetele și dădu să plece. Să-ți ții gura, mai adăugă el.
― Vedem noi, răspunse grav Ignatius.
Mâncă un crenvurșt ținându-l cu mâini tremurătoare și apoi scoase din buzunar fotografia. Privit de sus, trupul femeii părea mai respectabil și mai puțin intimidant. Vreo profesoară de istorie romană sărăcită? O medievalistă ruinată? Ce păcat că nu-și arăta și fața! Dădea impresia de solitudine, de detașare, îți sugera plăceri solitare și senzual scolastice care îl atrăgeau teribil. Privi la bucățica de hârtie de împachetat, la adresa scrisa cu litere mici și stângace: strada Bourbon. Căzuse probabil în mâinile exploatatorilor comerciali. Ce personaj incitant pentru Jurnal, care, gândea Ignatius, avea lipsuri la capitolul senzualitate. Nu i-ar fi stricat o doză bună de aluzii picante. Poate confesiunile acestei femei l-ar fi putut fortifica un pic.
Ignatius împinse căruciorul spre Cartierul Francez și, într-un moment fugitiv de descătușare, se gândi la posibilitatea unei aventuri. Cuprinsă de invidie, Myrna ar fi ros marginea ceștii ei cu cafea espresso. I-ar fi descris în scrisori fiecare moment voluptuos trăit cu această erudită. Cu educația ei și cu concepția boethiană despre lume, ar fi avut desigur o atitudine foarte stoică și fatalistă față de orice stângăcie sau gafă sexuală ce ar fi comis-o el. Ar fi fost înțelegătoare. „Fii blândă”, ar fi rugat-o Ignatius suspinând. Myrna se lansa probabil în actul sexual cu vehemența și seriozitatea cu care se angaja în protestele ei sociale. Cât de îndurerată va fi când Ignatius îi va descrie plăcerile lui încărcate de tandrețe.
― Oare să îndrăznesc? se întreba Ignatius, lovindu-și absent căruciorul de o mașină parcată. Mânerul îi intră în stomac și râgâi. Nu-i va spune femeii cum a ajuns să afle despre ea. Va începe prin a discuta despre Boethius. Va fi impresionată.
Ignatius găsi adresa și spuse: „O, Doamne! Biata femeie a căzut în mâinile unor netrebnici.” Cercetă fațada barului și se duse la afișul pus în vitrină. Citi:
ROBERTA E. LEE
prezintă
Harlett O’Hara
Frumoasa din Virginia
(și favoritul ei!)
Cine era Harlett O’Hara? Ba chiar mai important, ce fel de favorit avea? Ignatius era intrigat. De frică să nu atragă mânia nazistei de proprietărese, se așeză pe marginea trotuarului și, deși stătea incomod, se hotărî să aștepte.
Lana Lee privea la Darlene și la papagalul ei. Erau aproape gata de premieră. Numai de-ar reuși Darlene să spună corect fraza. Se îndepărtă de scenă, îi dădu lui Jones câteva porunci suplimentare în legătură cu măturatul pe sub scaune și se duse să privească prin ochiul de sticlă al ușii căptușite. Privise mult timp la spectacol în după-amiaza aceea. Era destul de bun în felul său. George aducea bani serioși cu marfa cea nouă. Treburile păreau să meargă bine. Chiar și Jones o lăsase în cele din urmă mai moale.
Lana deschise ușa și strigă spre cineva de pe stradă.
― Hei, tu de colo! Nu mai sta pe trotuarul meu!
― Lasă-mă te rog, ripostă o voce profundă de afară. Făcu o pauză ca să ticluiască o scuză. Sunt rupt de oboseală. Îmi odihnesc picioarele.
― Du-te și ți le odihnește-n altă parte. Cară-te cu rabla aia de cărucior din fața prăvăliei mele.
― Te asigur că nu din voința mea m-am prăbușit aici, în fața speluncii tale. N-am dorit să mă reîntorc în camera ta de gazare. M-au lăsat pur și simplu picioarele. Sunt paralizat.
― Du-te și paralizează după colțu’ străzii. Numai tu lipseai să stai din nou pe aici ca să-mi ruinezi învestiția. Cu cercelu’ ăla arăți a poponar. Oamenii o să creadă că-i un bar pentru d-alde ăștia. Pleacă de aici!
― Oamenii nu pot să facă o asemenea greșeală. Acesta-i neîndoielnic cel mai sinistru bar din oraș. N-ai vrea să cumperi un crenvurșt?
Darlene veni la ușă.
― Ian privește cine-i aici! Ce face biata ta mamă?
― O, Doamne! râgâi Ignatius. De ce m-a condus Fortuna tocmai în locul acesta?
― Hei, Jones! strigă Lana. Lasă repede mătura aia din mână și vino să gonești individu’ ăsta.
― Regret. Nu fac vânt la nime’ pe mai puțin de cinzeci pe săptămână.
― Zău că ești crud cu mama ta, spuse Darlene din ușă.
― Nu-mi pot imagina că vreuna dintre dumneavoastră l-a citit pe Boethius, suspină Ignatius.
― Nu sta de vorbă cu el, îi spuse Lana Darlenei. Face pe deșteptu’. Jones, dacă nu vii aici în două secunde, fac să te-nchidă pentru vagabondaj împreună cu individu’ ăsta. Mi s-a făcut lehamite de atâția deștepți.
― Dumnezeu știe ce trupă de asalt va descinde asupra mea ca să mă bată până mă lasă lat, spuse rece Ignatius. Nu mă poți speria. Pe ziua de azi mi-am suportat deja șocul.
― Ăău! se miră Jones privind prin ușă. Mutra cu șapcă verde! În carne și oase…
