― Constat că ai luat hotărârea înțeleaptă să angajezi un negru deosebit de fioros ca să te apere de furia clienților tăi înșelați, îi spuse mutra cu șapcă verde lui Lana Lee.
― Gonește-l de aici, îi porunci Lana lui Jones.
― Cum poț’ goni un elefant?
― Ia uite ce ochelari negri are! Sunt sigur că-i amețit de droguri.
― Du-te naibii înăuntru, se răsti Lana la Darlene, care se uita lung spre Ignatius. O împinse să intre și îi spuse lui Jones: Și acum, vezi de el!
― Scoate-ți briceagul și ciopârtește-mă, spuse Ignatius, în timp ce Lana și Darlene intrau în bar. Aruncă-mi leșie în obraz! Înjunghie-mă! N-ai cum să-ți dai seama că numai dorința mea de a lupta pentru apărarea drepturilor civile m-a făcut să devin un schilod, vânzător de crenvurști. Atitudinea mea față de problemele rasiale m-a făcut să pierd o slujbă cu șanse extraordinare de succes. Picioarele mele frânte sunt rezultatul sensibilității conștiinței mele sociale.
― Nu mai spune! Ți-au dat cu picioru-n fund la Levy Pants pen’ c-ai încercat să-nfunzi în pușcărie pe muncitorii negri de-acolo.
― Cum de știi acest lucru? întrebă prudent Ignatius. Ai fost implicat în revolta aceea eșuată?
― Nu. I-am auzit pe oameni vorbind.
― Serios? întrebă Ignatius cu interes. Nu mă îndoiesc că au vorbit și despre comportarea și ținuta mea. După ele pot fi recunoscut. Mă îndoiesc că am devenit o legendă. Mi-e teamă că am abandonat mișcarea prea în grabă. Ignatius era încântat. După multe zile mohorâte părea să vină una luminoasă. Am devenit probabil un fel de martir. Râgâi. Nu dorești un crenvurșt? Nu țin seama de culoarea și credința celor cărora le ofer serviciile mele. Paradisul Vânzătorilor a fost un pionier în domeniul aprovizionării publice.
― Cum d-un mârtan alb ca tine, care vorbește-așa frumos, vinde cârnați?
― Te rog, aruncă-ți fumul în altă parte. Sistemul meu respiratoriu este, din păcate, sub media normală. Probabil că am o constituție șubredă încă de când am fost conceput.
Curat noroc, se gândea Jones. Grăsanul căzuse ca din cer, tocmai când avea mai multă nevoie de el.
― Pro’abil te-ai țicnit, omule. Unu’ ca tine tre’ să aibă o slujbă bună, un Buick mare și alte rahaturi. Aer condițonat, televizor color…
― Ocupația mea e foarte plăcută, răspunse glacial Ignatius. Lucrez în aer liber, nesupravegheat. Singurele care au de tras sunt picioarele.
― Dac-aș fi eu școlit, n-aș târî după mine un cărucior cu carne, să vând oamenilor to’ felu’ de gunoaie și porcării.
― Te rog! Produsele Paradisului sunt de cea mai bună calitate. Ignatius lovi marginea trotuarului cu sabia de abordaj. O persoană angajată în barul acesta dubios nu e în măsură să critice ocupațiile altora.
― Doar nu crezi că-mi place aci, la Bucuria Nopții? Vai de capu’ meu! Cum m-aș mai duce d-acilea! S-am și eu slujbă bună, să câștig cum trebe, s-am din ce trăi.
― Întocmai cum bănuiam, spuse supărat Ignatius. Cu alte cuvinte vrei să devii un veritabil burghez. Voi ăștia ați fost îndoctrinați! Îmi închipui că umbli după succes, sau ceva la fel de înjositor.
― Ei da, aici m-ai nimerit.
― Nu am, din păcate, timp să discutăm erorile pe care le faci în judecata valorilor. Totuși mi-ar plăcea să-mi dai câteva informații. Aveți cumva în spelunca asta vreo femeie căreia îi place să citească?
― Îhî! To’ timpu-mi strecoară ceva de citit, zice c-așa progresez. E destul de drăguță.
― Maică Doamne! Ochii și albaștri și galbeni scăpărară. Există vreo posibilitate să întâlnesc și eu această minune?
Jones se întreba despre ce o fi vorba. Spuse:
― A! Vrai s-o vezi? Vino p’aci-ntr-o seară cân’ dansează cu animalu’ ei.
― Doamne, Dumnezeule, să nu-mi spui că ea e Harlett O’Hara.
― Îhî! Chiar ea-i Harla O’Horror.
― Boethius și un animal favorit, mormăi Ignatius. Ce mai descoperire!
― Ar’ să deschidă peste vro trei zile. Tre’ să vii și tu. E număru’ cel mai grozav pe care l-am văzut.
― Îmi pot imagina, spuse respectuos Ignatius. Vreo satiră strălucită despre decadența Vechiului Sud, prezentată în fața porcilor neavizați care frecventează Bucuria Nopții. Sărmana Harlett! Spune-mi, ce fel de animal favorit are?
― De. Asta nu po’ să-ți spun. Tre’ să vezi tu singur. Harla are și ceva de spus. Da’ și asta-i o mare surpriză. Nu-i striptease cum s-obișnuiește. Harla vorbește!
Cerule mare! Vreun comentariu pe care niciunul dintre spectatorii ei nu-l va înțelege. Va trebui s-o vadă pe Harlett. S-o cunoască.
― Există un lucru pe care aș dori să-l știu, domnule, spuse Ignatius. Nazista de proprietăreasă a acestei spelunci dă pe aici în fiecare noapte?
― Cine? Don’șoara Lee? Nu! Jones zâmbi în sinea lui. Sabotajul reușea chiar prea bine. Grăsanul intenționa serios să vină la Bucuria Nopții. Zice că Harla O’Horror i-așa grozavă, i-așa perfectă că ea nu tre să vină sara s-o păzească. Zice că cum începe Harla, se duce-n California-n vacanță.
― Ce noroc, spuse Ignatius cu gura lăsându-i apă. Foarte bine. Voi veni negreșit să văd numărul domnișoarei O’Hara. Ai putea să-mi rezervi în secret o masă chiar lângă scenă? Trebuie să văd și să aud tot ce spune.
― Siiigur! Ai să fii bine venit. Treci p-acilea peste vro două zile. Nime’ n-o să fie servit ca tine.
― Ce faci, Jones? Nu cumva vorbești cu golanu’ ăla? Întrebă Lana din ușă.
― Fii liniștită, îi strigă Ignatius. Mă duc. Călăul tău a băgat groaza în mine. Nu voi mai face greșeala să trec vreodată prin fața acestei cocini de porci.
― Cu atât mai bine, spuse Lana și trânti ușa. Bucuros, Ignatius privi conspirativ spre Jones.
― Hei, ascultă! spuse acesta. Pân’ nu pleci, zi-mi și mie ceva. Ce crezi că tre’ să facă un negru ca să nu fie nici vagabont, nici să lucreze sub salaru’ minim?
