― Vai de tine! spuse Ignatius, căutând prin halat marginea trotuarului ca să se sprijine și să se ridice. Nici nu-ți poți da seama în ce stadiu de confuzie te afli. Toate judecățile tale de valoare sunt greșite. Când vei ajunge în vârf, sau acolo unde vrei să ajungi, te așteaptă o epuizare nervoasă sau ceva și mai rău. Cunoști vreun negru care să aibă ulcer? Bineînțeles că nu. Fii bucuros că trăiești într-o cocioabă și mulțumește Fortunei că nu ai o rudă albă care să te hăituiască. Citește-l pe Boethius.
― Cum? Ce să citesc?
― Boethius îți va demonstra că a te strădui nu are până la urmă niciun rost, că trebuie să înveți să accepți. Întreab-o pe domnișoara O’Hara despre el.
― Da’ ție ț-ar place să fii vagabont juma’ din timp?
― Ar fi minunat! Eu însumi am fost un timp vagabond. Eram fericit. De ce nu sunt eu în locul tău? M-aș urni din cameră doar o dată pe lună să caut în cutia poștală cecul de șomer. Fii conștient de norocul pe care îl ai.
Grăsanul era de-a dreptul scrântit. Bieții oameni de la Levy Pants, au avut noroc că n-au sfârșit-o în Angola.
― Bine. Nu uita să vii peste vro două zile. Jones aruncă un nor de fum spre cercel. Harla o s-arate ce poate.
― Voi veni în sunet de trompete, spuse fericit Ignatius. Cum o să mai scrâșnească Myrna din dinți!
― Aha! Jones se duse în partea din față a căruciorului și privi coala de hârtie Big Chief. Pare că cineva-și bate joc de tine.
― Nu-i decât o reclamă ca să-mi vând marfa.
― Ăău! mai bine uită-te-ne-o dată.
Ignatius merse greoi în fața prorei și constată că derbedeul decorase anunțul DOISPREZECE ȚOLI (12) DE PARADIS cu tot felul de organe genitale.
― O, Doamne! Ignatius rupse coala cu desene făcute cu pixul. Cu asta m-am învârtit eu pe străzi?
― Am să stau în fața ușii să te aștept, spuse Jones. Hei!
Ignatius flutură fericit din labă și se îndepărtă. Avea în sfârșit o rațiune pentru a câștiga bani: Harlett O’Hara. Îndreptă prora dezgolită a căruciorului spre debarcaderul feribotului Algiers, unde se adunau după-amiaza docherii. Strigând, scuzându-se, trecu cu căruciorul prin mulțimea de oameni și reuși să-și vândă toți crenvurștii. Plin de curtoazie și eficacitate întindea cu energia unui pompier ketchup și muștar pe marfa vândută.
Ce splendidă zi! Semnele Fortunei erau mai mult decât promițătoare Domnul Clyde, mut de uimire, primi salutul vesel al vânzătorului Reilly și zece dolari, iar Ignatius, cu halatul plin de bancnote, primite de la puști și de la magnatul crenvurștilor, se urcă în troleu cu inima ușoară.
Intră în casă și o găsi pe mama lui vorbind cu voce scăzută la telefon.
― M-am gândit la ceea ce mi-ai spus, șoptea doamna Reilly în receptor. Poate nu-i o idee atât de rea, fetițo. Știi tu la ce mă gândesc.
― Bineînțeles că nu-i, răspunse Santa. Oamenii de la Caritas pot să-l primească pe Ignatius așa, ca să se mai odihnească. Claude n-o să-l vrea pe Ignatius pe lângă el, în casă, dragă.
― Îi place de mine, ce zici?
― Dacă-i place! M-a sunat azi-dimineață să mă-ntrebe dacă cred c-o să te recăsătorești vrodată. Doamne! I-am spus: „De, Claude, tu trebe să pui întrebarea”. Tiii! Îți face o curte de rămâne lumea cu gura căscată. Bietu’ om! L-a mâncat singurătatea.
― E foarte atent, n-am ce zice, șopti doamna Reilly, dar uneori mă enervează cu comuniștii ăia.
― Ce Dumnezeu bolborosești acolo? tună Ignatius din hol.
― Iisuse, spuse Santa. Parcă aud că s-a-ntors Ignatius.
― Șșș, șopti doamna Reilly în receptor.
― Ascultă ce-ți spun eu, scumpo. După ce se-nsoară, Claude n-o să mai trăncănească despre comuniști. Nu are la ce se gândi, asta-i. Tu trebe să-l iubești.
― Santa!
― Maică Doamne! exclamă Ignatius. Vorbești cumva cu dezmățata aia de Battaglia?
― Taci din gură!
― Mai bine l-ai pocni pe Ignatius ăla cu ceva în cap, spuse Santa.
― Mi-ar place să am atâta putere, răspunse doamna Reilly.
― O, Irene, era cât pe ce să uit să-ți spun. Angelo a trecut azi-dimineață pe aici să bea o ceașcă de cafea. Abia l-am recunoscut. Ar trebui să-l vezi și tu-n costumu’ ăla de lână. Parc-ar fi calul doamnei Astor. Săracu’ Angelo! Se străduiește așa de mult! Acu’ spunea că merge pe la toate barurile de lux. Trebe să-și facă rost de-un individ suspect!
― Groaznic, spuse trist doamna Reilly. Ce-o să se facă Angelo dac-o să-l dea afară din poliție? Are și trei copii de crescut!
― Există perspective ademenitoare la Paradisul Vânzătorilor pentru oameni cu inițiativă și bun gust, spuse Ignatius.
― I-auzi ce spune nebunu’, zise Santa. O, Irene! Mai bine ai suna la Caritas, dragă.
― Hai să-i mai dăm o șansă. Poate nemerește lozu’ ăl mare.
― Nu știu de ce-mi bat eu capu’ să vorbesc cu tine, suspină răgușit Santa. Ne vedem diseară pe la șapte. Claude a spus că vrea să treacă p-aici. Vino să ne iei și facem o plimbare pân-la lac să căutăm crabi. Ehe! Zău că s’teți norocoși cu o damă de companie ca mine. Aveți mare nevoie, mai ales când îi Claude prin preajmă.
Santa mai flecări așa, cu o voce și mai răgușită ca de obicei, apoi închise telefonul.
― Despre ce naiba trăncănește codoașa aia bătrână când vorbește cu tine? întrebă Ignatius.
― Taci din gură.
