― Hai să plecăm de aici, spuse domnul Levy soției sale. Am început să am arsuri la stomac.
― Încă un minut. Doamna Levy făcu un gest spre domnul Gonzalez. În legătură cu domnișoara Trixie. Vreau să o întâmpinați călduros în fiecare dimineață. Dați-i ceva important de făcut. În trecut, lipsa de încredere în ea însăși o făcea să se teamă de orice muncă de răspundere. Cred că acum a depășit această problemă. Are o ură adânc înrădăcinată împotriva întreprinderii Levy Pants. Am analizat-o constatând că are la bază teama. Lipsa de încredere și teama au dus la ură.
― Bineînțeles, spuse șeful de birou, ascultând numai cu o ureche. Din fabrică răzbăteau zgomote îngrijorătoare.
― Du-te și vezi ce-i în fabrică, Gonzalez, spuse domnul Levy. Iau eu legătura cu Reilly.
― Da, domnule.
Făcu o plecăciune adâncă și ieși ca din pușcă din birou. Domnul Levy ținea ușa deschisă.
― Ajunge să te apropii de Levy Pants și ești pe dată asaltat de tot felul de plictiseli și aspecte deprimante. Locul ăsta nu poate fi lăsat fără supraveghere nicio clipă. Dacă cineva vrea s-o ia mai încet și să nu-i pese, e mai bine să se lipsească de o companie ca Levy Pants. Gonzalez nu știe nici măcar ce scrisori se expediază de aici. Hai să mergem, doctore Freud.
― Uită-te la tine cât ești de liniștit. Nici nu-ți pasă că Abelman e gata să ne jupoaie de vii, dacă va putea. Pleoapele acvamarine tremurară. Nu încerci să dai de idealist?
― Altă dată. Mi-a ajuns pentru o zi.
― Între timp, Abelman a pus Scotland Yardul pe urmele noastre.
― Reilly nici măcar nu-i acasă. Domnul Levy nu avea chef să vorbească din nou cu femeia aceea care plângea. Îl sun la noapte. Nu ai de ce să fii îngrijorată. Nu poate să-mi pretindă jumătate de milion pentru o scrisoare pe care n-am scris-o eu.
― A, nu? Ba eu sunt sigură că unul ca Abelman poate. Pot să mi-l închipui pe avocatul pe care l-a angajat. Schilodit de atâta alergat după ambulanțe. Mutilat de flăcările incendiilor pe care le-a provocat ca să scoată bani de asigurare.
― Uite ce, dacă nu te grăbești să vii, va trebui să te întorci acasă cu autobuzul. Biroul ăsta îmi provoacă indigestie.
― Bine, bine. Văd eu că nu ești dispus să dai niciun minut din viața ta, oricum risipită, pentru femeia aceasta. Doamna Levy o arătă pe domnișoara Trixie care sforăia sonor. Apoi o scutură de umăr. Plec, scumpa mea. Totul va fi bine. Am vorbit cu domnul Gonzalez și e încântat că te-ai întors.
― Liniște, porunci domnișoara Trixie, clănțănind amenințător din dinți.
― Vino odată, altfel va trebui să te duc să-ți facă injecții antirabice spuse supărat domnul Levy, apucând brațul soției lui prin haina de blană.
― Uită-te numai cum arată locul ăsta! o mână înmănușată arătă spre mobila ponosită din birou, podelele strâmbe, decorațiile de hârtie creponată care tot mai atârnau de tavan de pe vremea când I.J. Reilly era însărcinat cu registrele, spre domnul Zalatimo care lovea cu piciorul coșul de hârtii, buimăcit de „ordinea alfabetică”. Trist, foarte trist! O întreprindere gata să se ducă de râpă, tineri idealiști nefericiți pretându-se la falsuri ca să se răzbune.
― Plecați odată de aici, se răsti la ei domnișoara Trixie, bătând cu palma în birou.
― O auzi cu câtă convingere vorbește? constată mândră doamna Levy, în timp ce trupul ei durduliu, înfășurat în blană, era târât afară pe ușă. Am făcut o adevărată minune.
Ușa se închise și domnul Zalatimo se apropie de domnișoara Trixie scărpinându-se îngândurat. O bătu pe umăr și o întrebă:
― Ia zi, doamnă, n-ai putea să m-ajuți? Ce crezi că vine-ntâi, Willis sau Williams?
Domnișoara Trixie îl privi fix o clipă. Apoi își înfipse dinții protezei în mâna lui. Din fabrică, domnul Gonzalez auzi țipătul lui Zalatimo. Nu știa dacă să-l părăsească pe domnul Palermo care se arsese și să vadă s-a întâmplat, sau să rămână în fabrică, unde muncitorii începuseră să danseze doi câte doi sub megafon. Levy Pants pretindea foarte mult de la un biet om.
În mașina sport, în timp ce se îndreptau spre casa de pe coastă, doamna Levy, adunându-și în jurul gâtului blana suflată de vânt, anunță:
― Voi pune bazele unei fundații.
― A, da. Să presupunem însă că avocatul lui Abelman ne va lăsa fără niciun ban.
― Nu o va face. Tânărul idealist e prins în cursă, spuse ea calm. Cazier la poliție, incitator de dezordini, prea miros urât referințele despre caracterul său.
― A! Așa, deodată ești de acord că tânărul idealist e o canalie.
― E clar că a lucrat de unul singur.
― Mă întreb dacă domnișoara Trixie nu știe ceva.
― Adevărat.
― Cât despre fundație, scoate-ți-o din cap.
― Susan și Sandra vor fi foarte afectate aflând că atitudinea ta de trântor era gata să le ducă la ruină. Dacă cineva ne dă în judecată pentru jumătate de milion, este numai pentru că tu nu vrei să te ocupi de propria ta întreprindere. Pe fete le va supăra enorm acest lucru. Cel puțin până acum le-ai oferit confort material. Vor fi pline de resentimente aflând că ar fi putut să ajungă prostituate, ba și mai rău.
― Cel puțin în felul acesta ar câștiga și ele un ban. Tot o fac, dar pe degeaba.
― Te rog, Gus, nu mai rosti niciun cuvânt. Până și spiritului meu abrutizat i-a mai rămas o oarecare sensibilitate. Nu-ți pot îngădui să-mi ponegrești astfel fetele. Doamna Levy suspină mulțumită. Chestia aceasta cu Abelman e cea mai periculoasă dintre toate greșelile, erorile și evaziunile făcute în cursul anilor. Dacă fetele vor afla ce s-a întâmplat, o să li se ridice părul măciucă. Însă firește, dacă tu nu dorești, n-am să le scriu nimic.
― Cât vrei pentru fundație?
― N-am stabilit încă. Până acum am întocmit doar normele și regulamentul.
― Pot să te întreb cum se va numi această fundație, doamnă Guggenheim[28]? Fondul pentru sclifoselile lui Susan și Sandra?
― Se va numi Fundația Leon Levy, în onoarea tatălui tău. Dacă tu n-ai făcut nimic în onoarea lui, trebuie să fac eu ceva. Premiile vor comemora memoria acestui mare om.
― Înțeleg. Cu alte cuvinte, vei încununa cu lauri niște bătrâni care nu se disting prin nimic altceva decât prin meschinărie.
― Încetează, Gus! Doamna Levy ridică o mână înmănușată. Fetele au fost impresionate de ceea ce le-am comunicat în legătură cu „Proiectul Domnișoara Trixie”. Fundația le va da într-adevăr încredere în numele lor. Trebuie să mă străduiesc cât pot ca să compensez eșecul tău total ca părinte.
