Primul nostru pas va fi să alegem pe unul dintre ei pentru o funcție foarte importantă: președinția, dacă Fortuna se arată favorabilă. Apoi urmează să se infiltreze în armată. Ca soldați vor fi atât de preocupați să fraternizeze unul cu altul, croindu-și uniformele astfel încât să se muleze pe ei ca pielița pe crenvurști, inventând noi și variate costume de luptă, dând recepții etc., încât nu vor avea niciodată timp să se bată. Cel pe care în cele din urmă îl vom numi Șeful Statului-Major, nu va avea altă grijă decât garderoba lui elegantă, o garderobă care, în mod alternativ, îi va îngădui să fie sau Șeful Statului-Major sau debutant, după cum îi vine dorința. Văzând succesul pe care semenii lor îl au aici, pederaștii din toată lumea se vor uni pentru a pune mâna pe armată în țările lor respective. În țările reacționare în care homosexualii par să aibă anumite dificultăți în preluarea puterii, vom trimite ajutoare, rebeli care vor pune umărul alături de ei ca să dea jos guvernele. Când în cele din urmă vom răsturna toate guvernele existente, lumea va avea parte nu de războaie, ci de orgii mondiale, organizate cu tot protocolul și în spiritul cel mai internațional posibil, căci acești oameni excelează în a trece peste diferențele dintre națiuni. Mintea lor nu urmărește decât un singur lucru; sunt într-adevăr uniți; gândesc toți ca unul.
Desigur că niciunul dintre pederaștii de la putere nu va avea destul simț practic să știe ceva despre diverse invenții, cum ar fi bombele, aceste arme nucleare vor rugini părăsite undeva în beciurile lor. Din când în când, Șeful Statului-Major, Președintele și așa mai departe, îmbrăcați în paiete și pene, vor da recepții și baluri pentru conducătorii tuturor celorlalte țări. Conflictele de orice fel vor fi cu ușurință aplanate în toaletele pentru bărbați de la sediul redecorat al Națiunilor Unite. Baletele, comediile muzicale de pe Broadway și alte asemenea amuzamente vor înflori peste tot și vor face poporul mai fericit decât oricare dintre declarațiile sumbre, ostile și fasciste ale foștilor conducători.
Aproape toți ceilalți au avut cândva prilejul de a conduce globul. Nu văd de ce nu li s-ar da o șansă și acestor oameni. Au fost destul de asupriți. Luarea puterii de către ei va fi, într-un anumit sens, numai o parte din mișcarea mondială pentru înlesniri, dreptate și egalitate pentru toți. (Puteți, de pildă, să-mi dați vreun nume de travestit bun și activ în Senat? Nu! Oamenii aceștia au fost lipsiți de o figură reprezentativă mult prea mult timp. Situația lor este o rușine națională, mondială.)
Acești degenerați, în loc să dea semnalul prăbușirii unei societăți, cum s-a întâmplat cândva, vor da semnalul păcii pentru o lume măcinată de necazuri.
Trebuie să avem soluții noi pentru probleme noi.
Eu voi acționa ca un fel de mentor și călăuză a mișcării, iar cunoștințele mele considerabile despre istoria universală, economie, religie și strategie politică vor fi sursa, ca să zicem așa, din care acești oamenii vor putea extrage reguli pentru procedura de funcționare. Însuși Boethius a jucat un rol similar în degenerata Romă, Așa cum spune Chesterton despre Boethius: „Astfel, el a servit în adevăratul sens al cuvântului drept călăuză, filosof și prieten multor creștini; tocmai pentru că, în timp ce vremurile pe care le trăia erau corupte, propria lui cultură era integră.
De data aceasta o voi face pe fufa de Myrna să cadă într-adevăr într-o stare de confuzie. Planul este prea uluitor pentru mintea ei frivolă și liberală, încâlcită într-o rețea de clișee claustrofobice. Cruciada pentru Demnitatea Maură, primul meu atac strălucit împotriva nedreptăților timpurilor noastre, ar fi fost o lovitură grandioasă și decisivă dacă nu s-ar fi împiedicat de concepția burgheză, în fond, a acelor oameni simpli care formau avangarda. De data aceasta însă voi avea de-a face cu oameni care se abat de la filosofia insipidă a claselor de mijloc, oameni gata să-și asume o poziție controversată pentru a-și sluji cauza, oricât ar fi ea de nepopulară, oricât de amenințătoare pentru mulțumirea de sine burgheză.
Vrea M. Minkoff să aibă sex în politică? Îi dau sex în politică, pe săturate. Firește va fi prea uluită ca să reacționeze la originalitatea proiectului meu. Dar știu că cel puțin va fierbe de invidie. (Fata asta ar trebui supravegheată. Asemenea afronturi nu pot fi lăsate la voia întâmplării.)
În mintea mea se duce o luptă între Pragmatism și Moralitate. Oare pentru țelul final, Pacea, te poți servi de mijlocul acesta îngrozitor, Degenerescența? Ca două personaje dintr-o piesă medievală moralizatoare, Pragmatismul și Moralitatea se bat în ringul de box al creierului meu. Nu pot să aștept rezultatul disputei lor înverșunate: sunt prea obsedat de Pace. (Dacă vreun eventual producător este interesat să cumpere drepturile de a face un film din acest Jurnal, aș putea adăuga câteva sugestii în legătură cu filmarea acestei dispute. Un ferăstrău muzical ar crea un fond muzical excelent, iar globul ocular al eroului ar putea fi suprapus pe scena disputei într-un fel foarte simbolic. Sunt sigur că în vreun magazin sau hotel sau alt loc în care se fac asemenea „descoperiri” se va găsi cineva care să-l joace pe Tânărul Muncitor. Filmul ar putea fi făcut în Spania, Italia sau altă țară interesantă pe care interpreții ar dori să o viziteze, cum ar fi și America de Nord.)
Regret, dar cel dintre voi interesat de știrile sumbre legate de crenvurști, nu va mai găsi niciuna. Mintea mea e prea ocupată cu măreția planului. Acum va trebui să comunic cu M. Minkoff și să scriu câteva notițe pentru discursul meu la întâlnirea ce va da startul.
Notă socială: chiulangioaica de mama a plecat din nou, ceea ce este de fapt un noroc. Asalturile ei violente și atacurile urzicătoare împotriva Ființei mele au un efect negativ asupra valvei. Mi-a spus că se duce să asiste la o încoronare a Reginei Lunii Mai la un știu care biserică, dar cum încă nu-i luna mai, tind să mă îndoiesc de veridicitatea spuselor ei.
„Comedia sofisticată” cu actrița mea favorită de film va rula în curând într-un cinematograf din centru. Trebuie să fac cumva să nu pierd ziua premierei. Pot să-mi imaginez ultimele orori ale acestui film, fâlfâielile ei vulgare împotriva teologiei și geometriei, împotriva bunului gust și decenței. (Nu înțeleg pornirea aceasta a mea de a vedea filme; îmi face aproape impresia că am filmele „în sânge”.)
Notă de sănătate: stomacul meu a întrecut măsura; cusăturile halatului meu de vânzător plesnesc amenințător.
Pe mai târziu,
Tab, Tânărul Vostru Muncitor Pacifist
***
Doamna Levy o ajută pe renovata domnișoară Trixie să urce scările și îi deschise ușa.
― Aici e Levy Pants! mârâi domnișoara Trixie.
― Te-ai reîntors acolo unde ești dorită și utilă, scumpo. Doamna Levy vorbea de parcă ar fi îmbunat un copil. Și ce mult le-ai lipsit! În fiecare zi ne suna la telefon domnul Gonzalez și ne ruga să i te aducem. Nu-i minunat să știi că ești de o importanță atât de vitală pentru o întreprindere?
― Credeam că sunt pensionată. Dinții masivi se închiseră ca o capcană pentru urși. Voi ăștia m-ați păcălit.
― Ei, ești fericită acum? își întrebă domnul Levy nevasta. Mergea în urma lor, purtând una dintre sacoșele cu petice ale domnișoarei Trixie. Dacă ar avea un cuțit asupra ei ar trebui să te duc imediat la spital.
― Ascultă cu cât foc vorbește, spuse doamna Levy. Atâta vigoare. E de necrezut.
Domnișoara Trixie încercă să scape din mâna doamnei Levy când intrară în birou, dar escarpenii ei nu-i dădeau același demaraj ca pantofii de gimnastică cu care era obișnuită și doar se clătină.
― S-a întors, strigă domnul Gonzalez cu inima frântă.
― Poți să-ți crezi ochilor? întrebă doamna Levy. Domnul Gonzalez fu silit să privească la domnișoara Trixie, ai cărei ochi erau două palide picături de apă înconjurate cu umbre albastre. Buzele îi erau mărite cu o linie portocalie care ajungea aproape până la nări. Pe lângă cercei, câteva șuvițe de păr cărunt scăpau de sub peruca neagră, care stătea puțin șuie. Fusta scurtă dădea la iveală picioare ofilite și strâmbe, iar escarpenii prea largi păreau niște galoși. Zile întregi de somnolență sub o lampă cu ultraviolete o copseseră pe domnișoara Trixie până la o nuanță cafeniu-aurie.
― Zău că arată bine, spuse domnul Gonzalez. Vocea îi suna fals și zâmbea strâmb. Ați făcut cu ea ceva minunat, doamnă Levy.
― Sunt o femeie foarte atrăgătoare, mormăi domnișoara Trixie. Domnul Gonzalez râse nervos.
― Ascultă, te rog, ce-ți spun, i se adresă doamna Levy. O parte a problemelor acestei femei vin din cauza unei asemenea atitudini. Nu are nevoie să fie ridiculizată.
Domnul Gonzalez încerca, fără să reușească, să sărute mâna doamnei Levy.
― Vreau să te străduiești să se simtă bine venită, Gonzalez. Femeia asta are încă mintea ageră. Dă-i să facă ceva care să-i exerseze facultățile pe care le are. Acordă-i mai multă autoritate. Are nevoie disperată de un rol activ în întreprinderea aceasta.
― Absolut. Asta am spus și eu întotdeauna. Nu-i așa, domnișoară Trixie?
― Cine? se răsti domnișoara Trixie.
― Întotdeauna am dorit să-ți asumi mai multă responsabilitate și autoritate. Nu-i adevărat, domnișoară Trixie?
― Ia mai taci din gură, Gomez. Dinții domnișoarei Trixie țăcăneau ca niște castaniete. Mi-ai adus sau nu șunca aia pentru Paște? Ia să-mi răspunzi.
― Și acum hai să mergem. Te-ai distrat destul, îi spuse domnul Levy soției sale. Vino! Începe să mă deprime.
― O clipă, interveni domnul Gonzalez. Am corespondență pentru dumneavoastră.
Pe când șeful de birou se îndrepta spre masă ca să aducă corespondența, se auzi o izbitură în partea din fund a încăperii. Toți, cu excepția domnișoarei Trixie care ațipise cu capul pe masa ei de lucru, se întoarseră să privească spre partea unde se țineau registrele. Acolo, un bărbat extrem de înalt, cu păr lung, negru, ridica un sertar cu fișe care căzuse. Băgă fișele înapoi, la întâmplare, în sertar și îl împinse la locul de unde căzuse.
― El e domnul Zalatimo, șopti domnul Gonzalez. Nu e la noi decât de câteva zile, dar nu cred că va face față. Probabil nu-l vom putea include în schema de personal a firmei.
Domnul Zalatimo privea zăpăcit la fișiere, scărpinându-se. Deschise apoi alt sertar și scotoci prin conținutul lui cu o mână, în timp ce cu cealaltă se scărpina la subțioară prin cămașa jerpelită.
