În momentul acela, Timmy, care se dusese din nou la locuințele sclavilor să caute brățara pierdută și, după cum spera, alte jocuri cu lanțurile, își făcu apariția în salon. Se duse la Ignatius și îl întrebă melancolic:
― Nu vrei să dansezi?
― Ei, ai văzut? îi spuse Frieda lui Ignatius.
― Nu vreau să pierd acest spectacol. Vreau să vă văd dansând. Dați-i drumul.
― O, Doamne! exclamă Ignatius. Lasă-mă, te rog. Nu știu să dansez.
― Hai, vino, spuse Timmy. Te învăț eu. Îmi place să dansez. Conduc eu.
― Dă-i drumu’, umflatule, spuse amenințător Betty.
― Nu. Nu-i cu putință. Sabia, halatul. S-ar putea să lovesc pe cineva. Am venit aici să vă vorbesc, nu să dansez. Nu știu să dansez. N-am dansat niciodată. N-am dansat în viața mea.
― Ei bine, o să dansezi acum, îi spuse Frieda. Doar nu vrei să rănești sentimentele acestui marinar!
― Nu dansez, lătră Ignatius. N-am dansat niciodată și nu am de gând să încep cu niște pederaști beți.
― O, nu fi atât de rigid, gemu Timmy.
― Am avut întotdeauna un simț al echilibrului sub normal, explică Ignatius. O să cădem grămadă pe podea. Marinarul acesta smintit va rămâne schilod sau și mai rău.
― Mi se pare că grăsanu-i cam scandalagiu, spuse Frieda prietenelor ei. Ce ziceți?
Făcându-i cu ochiul Friedei, celelalte două îl atacară pe Ignatius. Una își încolăci piciorul în jurul piciorului său. Cealaltă îl lovi în spatele genunchiului; a treia îl împinse peste cowboy-ul care făcea piruete în apropiere. Ca să nu cadă, Ignatius se agăță de cowboy. Acesta se desprinse din brațele lui Dorian și căzu la pământ. La aterizarea cowboyului, acul sări de pe disc și muzica se opri. În locul ei izbucni o serie țipete și strigăte.
― O, Dorian, dă-l afară, se ruga înspăimântat unul dintre oaspeți.
Dinspre un grup de invitați care se înghesuiau într-un colț se auzi un zăngănit metalic de inele, brățări și butoni de manșetă.
― Hei, ai dat peste cățeaua aia de cowboy de s-a rostogolit ca la popice, strigă Frieda, în extaz, în timp ce Ignatius dădea disperat din mâini încercând să-și recapete echilibrul.
― Bună treabă, grasule! îl felicită Liz.
― Hai să-l punem să mai aranjeze pe cineva, spuse Betty prietenelor ei.
― Ce-ai făcut, bestie nenorocită? strigă Dorian spre Ignatius.
― Mă simt ultragiat, strigă Ignatius. N-a fost destul că m-ați ignorat și înjosit, am fost și atacat în mod mârșav, în casa aceasta care nu-i decât o plasă de păianjen. Sper că ai asigurările necesare. În caz contrar, s-ar putea să pierzi proprietatea aceasta flamboaiantă când avocatul meu va sfârși cu tine.
Dorian se lăsase jos, în genunchi și îi făcea vânt cowboyului ale cărui pleoape începuseră să tremure.
― Convinge-l să plece, Dorian, suspină cowboy-ul. Aproape că m-a omorât.
― Mi-am închipuit că ești altfel. Amuzant, șuieră Dorian spre Ignatius. Dar în realitate s-a dovedit că ești lucrul cel mai îngrozitor care a intrat vreodată la mine în casă. Din momentul în care ai spart ușa, trebuia să-mi dau seama că se va sfârși astfel. Ce i-ai făcut acestui scump băiat?
― Mi s-au murdărit pantalonii, țipă cowboy-ul.
― Am fost atacat sălbatic și împins în măscăriciul ăsta de cowboy.
― Nu încerca să minți, grăsanule, spuse Frieda. Am văzut cum s-a întâmplat. Era gelos, Dorian. Voia să danseze cu tine.
„Îngrozitor!” „Fă-l să plece!” „Ne strică petrecerea.” „Monstruos! „Periculos!” „O catastrofă.”
― Pleacă de aici, strigă Dorian.
― Ne ocupăm noi de el, spuse Frieda.
― Foarte bine, spuse de sus Ignatius, în timp ce fetele îl apucaseră de halat cu mâinile lor butucănoase și îl împingeau spre ușă. Ți-ai ales singur destinul. N-ai decât să trăiești într-o lume măcinată de războaie și vărsări de sânge. Când va cădea bomba, să nu mă cauți. Voi fi la mine în adăpost.
― Mai ține-ți gura! spuse Betty. Cele trei fete îi făcură vânt spre ușă.
― Mulțumescu-ți ție, Fortuna, că m-ai scăpat de acțiunea asta, tună Ignatius. Din cauza fetelor eșarfa îi căzu peste un ochi și nu vedea bine pe unde merge. Niște oameni anormali ca voi nu pot să atragă alegătorii.
Îl împinseră afară pe poartă, până pe trotuar. Săbiile ascuțite ale frunzelor de yucca de sub felinare îi înțepară picioarele și se îndepărtă șchiopătând.
― Așa îți stă bine, scandalagiule, strigă Frieda pe când închidea poarta, îți dăm un avans de zece minute. Apoi începem să pieptănăm Cartierul în căutarea ta.
― Și-ar fi mai bine pentru tine să nu te găsim, măgar gras ce ești, spuse Liz.
― Șterge-o, umflatule! N-am avut parte de nu știu când de o bătaie bună, mai adăugă Betty. Suntem gata.
― Mișcarea voastră revoluționară e sortită pieirii, strigă Ignatius după fetele care se îmbrânceau pe aleea ce ducea spre casă. Mă auziți? E con-dam-na-tă! Nu știți nimic despre politică și despre cum să convingeți alegătorii. Nu veți avea niciun mandat național. Nu veți reprezenta nici măcar Cartierul.
Ușa se trânti și fetele se aflară din nou în mijlocul petrecerii, care părea că și-a recâștigat elanul. Muzica începuse din nou și Ignatius auzea țipete și chiote mai puternice decât înainte. Ciocăni cu sabia în obloanele negre, strigând:
― Veți pierde! Singurul răspuns pe care îl primi fu tropăitul unui număr mare de picioare care dansau.
