― Ce nostim!
Camera însăși era, cum ar fi definit-o un decorator de interior, sobră. Cu pereții și tavanele înalte albe, era puțin mobilată, cu doar câteva piese de mobilier antic. Singurul element voluptuos în spațiul acela mare erau draperiile de catifea de culoarea șampaniei, legate în părți cu panglici albe. Cele două sau trei scaune stil fuseseră probabil alese pentru forma lor bizară și nu ca să se așeze cineva pe ele, căci păreau o sugestie delicată de mobilier, cu pernele abia destul de mari ca să se poată așeza pe ele un copil. O asemenea cameră nu era concepută ca o ființă omenească să se odihnească, să șadă sau să se relaxeze, ci mai degrabă să pozeze, devenind un fel de mobilier uman, menit să întregească, cât mai bine, decorul.
După ce Ignatius studie încăperea, îi spuse lui Dorian:
― Unicul articol funcțional de aici este patefonul, care din păcate nu-i bine folosit. E o cameră fără suflet. Fornăi tare și disprețuitor, în parte din cauza camerei și în parte din cauză că nimeni dintre cei de acolo nu-i dădea atenție, deși întregea și el decorul la fel de bine cum ar fi făcut-o un bec de neon. Participanții la reuniunea de start din seara aceea păreau mai preocupați de propria lor soartă, decât de soarta lumii. Constat că niciunul dintre cei prezenți în cavoul acesta alb nu ne-a onorat cu o privire. N-au dat cel puțin din cap spre gazda a cărei băutură o consumă și al cărei aer condiționat îl viciază cu parfumurile lor pătrunzătoare. Mă simt ca un observator la o încăierare între pisici.
― Nu trebuie să-ți pese. De luni de zile mor toți de dorința unei petreceri reușite. Vino. Trebuie să vezi decorațiile pe care le-am făcut. Îl duse pe Ignatius în fața căminului și-i arătă un vas de flori care conținea un trandafir roșu, unul alb și unul albastru. Am cumpărat și niște hârtie creponată, dar nimic din ce am reușit să fac cu ea nu m-a satisfăcut.
― Aceasta este o monstruozitate florală, comentă Ignatius iritat, bătând în vas cu sabia lui de plastic. Florile artificiale sunt ceva nefiresc și totodată obscen. Îmi dau seama că voi avea mult de furcă cu voi ăștia.
― O, vorbește, vorbește, vorbește, gemu Dorian. Și acum hai să mergem la bucătărie. Vreau să întâlnești corpul auxiliar de fete.
― Vorbești serios? Un corp auxiliar de fete? Întrebă lacom Ignatius. Trebuie, zău, să te felicit pentru prevederea de care dai dovadă.
Intrară în bucătărie unde, în afară de doi bărbați tineri, care se certau într-un colț pe motive sentimentale, era liniște. La o masă stăteau trei femei care beau bere din cutii. Priviră fix spre Ignatius. Una dintre ele, care tocmai turtea o cutie de bere în mână, se opri și o aruncă lângă chiuvetă, într-un ghiveci cu o plantă.
― Fetelor, spuse Dorian. Cele trei fete scoaseră un chiot răgușit ca din Bronx. Acesta este Ignatius Reilly, nou-venit între noi.
― Dă laba aici, grasule, spuse fata care turtise cutia de bere. Apucă mâna lui Ignatius și începu să o strângă de parcă intenționa să o strivească și pe ea.
― O, Doamne! țipă Ignatius.
― Ea e Frieda, explică Dorian. Iar ele sunt Betty și Liz.
― Ce mai faceți? spuse Ignatius, strecurându-și mâinile în buzunar ca să prevină vreo altă strângere de mână. Sunt sigur că veți fi un ajutor de neprețuit pentru cauza noastră.
― De unde l-ai cules? îl întrebă Frieda pe Dorian, pe când celelalte două îl studiau pe Ignatius, dându-și coate.
― Domnul Greene și cu mine ne-am întâlnit datorită mamei mele.
― Serios? spuse Frieda. Mama ta trebuie să fie o persoană foarte interesantă.
― Nu tocmai, răspunse Ignatius.
― Ia o bere, borțosule, spuse Frieda. Aș fi preferat să fie bere la sticlă. Betty ar fi putut să-ți deschidă una cu dinții. Are dinți ca niște gheare de fier. Betty făcu un gest obscen spre Frieda. Și într-una din zile, să nu te miri dac-o să-i fie băgați pe gât.
Betty o lovi pe Frieda în cap cu o cutie goală de bere.
― O cauți cu lumânarea, spuse Frieda, ridicând unul dintre scaunele de bucătărie.
― Acum ajunge! se răsti Dorian. Dacă nu știți să vă purtați, plecați de aici imediat.
― Eu una, spuse Liz, m-am plictisit să stăm numai aici, în bucătărie.
― Da! strigă Betty. Apucă de un picior scaunul pe care Frieda îl ținea deasupra capului și începură să se lupte pentru el. De ce ne-ai pus să stăm aici?
― Lasă scaunul jos în clipa asta! porunci Dorian.
― Vă rog și eu, adăugă Ignatius, care se retrăsese într-un colț. Ați putea răni pe cineva.
― De pildă pe tine, spuse Liz. Aruncă o cutie nedeschisă spre Ignatius care se lăsă în jos.
― Maică Doamne! exclamă el. Cred că mă voi întoarce în cealaltă cameră.
― Șterge-o, umflatule! îl îndemnă Liz. Consumi tot aerul de-aici.
― Opriți-vă, fetelor, țipă Dorian la Frieda și Betty care se luptau și ale căror maiouri începuseră să se umezească de transpirație. Se înjurau și gâfâiau, trăgând de scaun în jurul camerei, trântindu-se una pe alta de pereți și de chiuvetă.
― Gata, potoliți-vă! țipă Liz la prietenele ei. Oamenii aceștia or să creadă că sunteți niște necioplite.
Luă și ea un scaun și se băgă între cele două combatante. Apoi izbi cu scaunul ei în cel pentru care se luptau Frieda și Betty și le împinse și pe ele ca să le despartă. Ambele scaune căzură cu zgomot pe podea.
― Cine ți-a spus să te amesteci? o întrebă Frieda pe Liz, apucând-o de părul tuns scurt.
Dorian, împiedicându-se de scaune, încerca să împingă fetele înapoi la masă, răstindu-se la ele:
― Astâmpărați-vă și stați acolo jos.
― Petrecerea asta pute, spuse Betty. Nu se întâmplă nimic.
― De ce naiba ne-ai invitat, dacă tot ce avem de făcut e să stăm în bucătăria asta afurisită? întreba Frieda.
― Ați fi început să vă încăierați și sus la etaj. Știți bine! Mi-am închipuit că este un act de curtoazie, ca între vecini, să vă invit și pe voi aici. Nu vreau niciun fel de neplăceri. Aceasta este cea mai reușită petrecere din ultimele luni de zile.
― E-n regulă, mârâi Frieda. O să stăm cuminți ca niște doamne. Fetele își dădură reciproc câte un pumn în semn că sunt de acord. De altfel, nu suntem decât chiriașe. Du-te înăuntru și poartă-te drăguț cu cowboy-ul ăla fals, care vorbește ca Jeanette Macdonald[30], cel care a încercat să ne înșele ieri, pe strada Chartres.
― E o persoană foarte fină și prietenoasă, spuse Dorian. Sunt sigur că n-a văzut că sunteți voi, fetelor.
