TREISPREZECE
Ignatius deschise ochii și văzu ceva alb plutind deasupra sa. Îl durea capul și îi zvâcnea o ureche. Apoi ochii lui, și albaștri și galbeni, începură încet să se focalizeze și, cu toată durerea de cap, își dădu seama că privește spre un tavan.
― În sfârșit, te-ai trezit, băiete, spuse de lângă el vocea mamei sale. Ia te uită aici. Acum chiar că suntem ruinați.
― Unde mă aflu?
― Nu începe s-o faci pe șmecheru’. Cu mine nu-ți merge, Ignatius. Te previn. Mi-a fost destul. Vorbesc serios. Cum am să mai pot da ochii cu oamenii după toate astea?
Ignatius își întoarse capul și privi în jurul lui. Stătea culcat într-un mic separeu, închis în toate părțile de paravane. Văzu o infirmieră trecând pe la picioarele patului.
― Cerule! Sunt la spital. Cine e doctorul meu? Sper că ai fost destul de generoasă să-mi asiguri îngrijirile unui specialist. Și un preot. Trimite să vină unul. Hotărăsc eu apoi dacă este acceptabil. De enervare, lui Ignatius îi curse puțină salivă pe cearșaful care acoperea, ca un strat de zăpadă, stomacul său proeminent. Își pipăi capul și simți un bandaj aplicat deasupra durerii lui de cap. O, Doamne! Nu-ți fie teamă să-mi spui, mamă. Simt după cum mă doare că trebuie să fie ceva fatal.
― Taci din gură și uită-te la asta, spuse cu voce ridicată doamna Reilly, aruncând un ziar peste bandajul lui Ignatius.
― Soră! Doamna Reilly smulse ziarul de pe fața lui și-i dădu cu palma peste mustață.
― Taci din gură, nebunule, și uită-te la ziarul ăsta. Vocea ei era spartă. Suntem ruinați!
Sub titlul „INCIDENT SĂLBATIC PE BOURBON STREET”, Ignatius văzu aliniate trei fotografii. La dreapta, Darlene cu rochia ei de bal ținea papagalul, surâzând ca o actriță de film. La stânga, Lana Lee își acoperea fața cu mâinile, în timp ce se urca pe scaunul din spate al unei mașini de poliție, în care se aflau deja cele trei membre tunse scurt ale serviciului auxiliar din Partidul pentru Pace. Agentul de stradă Mancuso, purtând un costum rupt și o pălărie cu borul îndoit, ținea hotărât ușa mașinii deschisă. În centru, negrul cel aiurit rânjea, privind spre ceva care părea o vacă moartă întinsă jos pe stradă. Ignatius cercetă centrul fotografiei cu ochii mijiți.
― Ia privește, tună el. Ce fel de imbecil folosește ziarul acesta drept fotograf? Trăsăturile mele abia se pot desluși!
― Citește ce scrie sub fotografie, băiete. Doamna Reilly împinse un deget în ziar, de parcă ar fi vrut să înjunghie fotografia. Citește numa’, Ignatius. Ce crezi c-or să zică oamenii de pe strada Constantinopol? Dă-i drumu’, citește tare s-aud și eu, băiete. O încăierare crâncenă afară, pe stradă, fotografii porno, femei de noapte. E scris totu’ aici. Citește băiete!
― Mai bine nu citesc. E înțesat probabil cu calomnii și murdării. Mincinoșii aceia de jurnaliști au făcut, fără îndoială, tot felul de aluzii picante.
Totuși, Ignatius onoră articolul cu o lectură fragmentară.
― Cum adică? Ei pretind că autobuzul acela nu m-a lovit? Întrebă el furios. Chiar și prima lor afirmație e o minciună! Ia legătura cu Serviciul Public. Trebuie să-i dăm în judecată.
― Taci și citește totu’.
Pasărea unei stripteuze a atacat un vânzător ambulant de crenvurști costumat. A. Mancuso, îmbrăcat pentru a nu fi recunoscut, a arestat-o pe Lana Lee pentru acostare și pentru producere și deținere de material pornografic. Burma Jones, portarul, l-a condus pe Mancuso la un dulăpior de sub bar, unde s-a descoperit materialul pornografic. A. Mancuso a declarat reporterilor că lucrează la acest caz de mai mult timp și că l-a contactat deja pe unul dintre complicii femeii Lee. Poliția bănuiește că arestarea acestei femei Lee îi va pune pe urmele unui cartel care activează în tot orașul distribuind materiale pornografice în licee. În bar, poliția a descoperit o listă a diverselor școli. A. Mancuso spune că acel complice va fi căutat. În timp ce A. Mancuso efectua arestarea, trei femei, Club, Steele și Bumper, au ieșit din mulțimea oprită în dreptul barului și l-au atacat. Au fost și ele ridicate. Ignatius Jacques Reilly a fost transportat la un spital pentru a fi tratat în urma șocului.
― Ghinionul nostru să fie un fotograf prin preajmă, care stătea ș-ardea gazu’ de pomană, așa că l-au trimis să te pozeze stând culcat în drum ca un vagabond beat. Doamna Reilly începu să se smiorcăie. Trebuia să-mi închipui eu c-așa ceva avea să se-ntâmple cu pozele alea scârnave și tu umblând aiurea pe străzi îmbrăcat ca de bal mascat.
― A fost cea mai lugubră noapte din viața mea, suspină Ignatius. Fortuna se vede că era beată în timp ce țesea noaptea trecută. Mă îndoiesc că aș putea cădea și mai jos. Râgâi. Pot să te întreb ce făcea cretinul acela de polițist la fața locului?
― Noaptea trecută, după ce ai fugit de acasă, am sunat-o pe Santa și i-am spus să-l caute pe Angelo la secție și să-i spună să se ducă să vadă ce învârtești tu pe strada Sfântul Petru. Te-am auzit când i-ai dat adresa taximetristului.
― Ce isteață!
― Mă gândeam că mergi să te-ntâlnești cu o șleahtă de comuniști. N-am avut dreptate. Angelo a spus că te-a văzut cu niște tipi deocheați.
― Cu alte cuvinte, l-ai pus să mă urmărească, țipă Ignatius. Tu, propria mea mamă!
― Atacat de o pasăre! exclamă plângând doamna Reilly. Asta numa’ ție ți se poate-ntâmpla, Ignatius. Nimeni altu’ n-ar fi atacat de o pasăre.
― Unde e șoferul de autobuz? Trebuie reclamat imediat.
― Ai leșinat doar, prostule.
― Și atunci de ce am bandajul ăsta? Nu mă simt bine deloc. Când am căzut pe stradă mi-am vătămat probabil o parte vitală a trupului.
― Te-ai zgâriat doar puțin la cap. N-ai nimic. Ți-au făcut raze X.
― Oamenii ăștia s-au distrat cu trupul meu cât timp am fost inconștient! Ai fi putut avea atâta bun-simț să-i oprești. Dumnezeu știe pe unde m-au pipăit libidinoșii de medici. Ignatius constată că, de când se trezise, în afară de cap și ureche, îl deranja și o erecție. Îi solicita atenția. Nu te superi dacă te rog să pleci o clipă din cabina mea cât îmi cercetez trupul ca să văd dacă nu a fost maltratat? Cinci minute sunt suficiente.
― Uite ce, Ignatius. Doamna Reilly se ridică de pe scaun și îl prinse pe Ignatius de gulerul pijamalei cu picățele, cu care fusese îmbrăcat. Nu face pe deșteptu’ cu mine, că-ți dau o palmă de-ți mut falca din loc. Angelo mi-a povestit totul. Un băiat cu educația ta să se înhăiteze cu niște oameni deocheați din Cartieru’ Francez! Să intri într-un bar, în căutarea unei dame! Doamna Reilly începu din nou să plângă. Avem noroc că n-au apărut și toate astea la ziar. Ar fi trebuit să ne mutăm din oraș.
― Tu ești cea care ai dus ființa mea inocentă în spelunca aceea de bar. De fapt, totul este din vina acelei oribile Myrna. Va trebui pedepsită pentru faptele ei rele.
― Myrna, suspină doamna Reilly. Nici măcar nu-i în oraș! Am ascultat destule scorneli nebunești de-ale tale despre cum a făcut să fii dat afară de la Levy Pants. Nu se mai prinde acu’. Ești nebun, Ignatius! Chiar și eu trebe să recunosc asta: copilu’ meu și-a pierdut mințile!
― Pari cam trasă la față. De ce nu împingi pe careva într-o parte și nu te sui într-unul dintre paturile de aici să tragi un pui de somn? Vino înapoi peste o oră.
― N-am închis un ochi toată noaptea. Când m-a sunat Angelo și mi-a spus că ești la spital, era gata să m-apuce damblaua. Să cad jos, în bucătărie. Mi-aș fi crăpat capu’. Pe urmă am fugit la mine-n cameră să mă-mbrac și mi-am scrântit glezna. Era cât pe ce să fac un accident conducând mașina-ncoa’.
― Încă un accident! se sperie Ignatius. De data aceasta va trebui să mă duc să muncesc în minele de sare ca să fac rost de bani.
― Ține, prostule. Angelo mi-a spus să-ți dau asta.
Doamna Reilly se aplecă și ridică de jos, de lângă scaun, volumul mare cu Mângâierile Filosofiei. Lovi cu unul din colțurile cărții în burta lui Ignatius.
― Aau! se văită Ignatius.
― Angelo a găsit-o acolo în bar noaptea trecută, spuse cu curaj doamna Reilly. Cineva i-o furase la toaletă.
