***
Santa Battaglia, ținând ziarul sus, în dreptul fotografiei mamei ei. Spuse:
― Ei, cum îți place asta, fetițo? Cum îți place felu’ în care s-a descurcat nepotu’ tău, Angelo? Îți place, drăguțo? Arătă spre altă fotografie. Și cum îți place smintitu’ de băiat a bietei Irene, culcat jos în rigolă ca o balenă adusă de apă? Nu-i așa că-i trist? De data asta, Irene trebe să-l ia și să-l închidă undeva pe băiat. Crezi că se-nsoară vrun bărbat cu ea dacă trântoru’ ăla mare stă pe lângă casă? Firește că nu!
Santa smuci fotografia mamei sale și o pupă cu foc.
― Ia-o încet, fetițo. Eu mă rog pentru tine.
***
În drum spre spital, cu tramvaiul, Claude Robichaux citea ziarul cu inima grea. Cum putea băiatul ăla mare cât o ușă să dezonoreze o femeie atât de fină și dulce cum era Irene? Era și așa palidă și obosită de câte griji își făcea din cauza acestui fiu al ei. Santa avea dreptate. Băiatul Irenei trebuia tratat, înainte să facă și mai rău de rușine o mamă atât de minunată.
De data aceasta nu erau decât douăzeci de dolari. Data viitoare s-ar fi putut să fie mult mai mult. Chiar cu o pensie frumușică și câteva proprietăți, un om nu-și putea permite un astfel de fiu vitreg.
Dar mai rău decât orice era dezonoarea.
***
George lipea articolul în albumul cu tăieturi din ziare care era una dintre puținele lui amintiri din ultimul semestru de școală. Îl lipi pe o pagină goală, între un desen făcut pentru biologie, reprezentând aorta unei rațe, și o schemă civică pentru istoria Constituției. Trebuia să recunoască: tipul ăla, Mancuso, era într-adevăr un om și jumătate. George se întreba dacă numele lui se afla pe lista găsită de sticleți în dulăpior. Dacă era, poate n-ar fi fost o idee rea să plece și să-l viziteze pe unchiul său care locuia pe coastă. Dar chiar și așa, îi știau numele. Și de altfel nu avea destui bani ca să se ducă undeva. Cel mai bun lucru era să stea un timp pe acasă. Mancuso ăla l-ar fi putut dibui dacă se ducea în centru.
Mama lui George curăța cu aspiratorul cealaltă parte a salonului și îl privea cu oarecare speranță pe fiul ei care se îndeletnicea cu albumul. Poate că începuse să-l intereseze din nou școala. Nici ea și nici tatăl lui nu păreau să aibă vreo influență asupra băiatului. Ce perspective ar fi putut avea, în ziua de azi, un om care n-a absolvit nici măcar liceul? Cu ce s-ar fi putut ocupa?
Opri aspiratorul și se duse să răspundă la sonerie. George studia fotografiile și se întreba ce căutase vânzătorul ambulant la Bucuria Nopții. Nu-i venea să creadă că era și el vreun fel de agent de poliție.
În orice caz, George nu-i spusese de unde avea fotografiile. Toată afacerea era cam ciudată.
― Poliția? o auzi pe mama lui întrebând. Cred că ați greșit apartamentul.
George o porni spre bucătărie, înainte de a-și da seama că nu avea unde să se ducă. Apartamentele de tipul acela nu aveau decât o ieșire.
***
Lana Lee rupse ziarul în bucăți, apoi rupse bucățile în altele mai mici. Când gardiana se opri în dreptul celulei ca să le spună să adune hârtiile de pe jos, una dintre cele trei membre ale „personalului auxiliar feminin” cu care împărțea Lana celula, îi strigă:
― Cară-te și lasă-ne-n pace! Noi locuim aici, nu tu. Ne place să fie hârtie pe jos!
― Valea’ o îndemnă Liz.
― Mână măgaru’! o îmboldi și Betty.
― Las’ c-o să am eu grijă de celula asta! le amenință gardiana. Voi patru n-ați făcut decât tărăboi de când v-au adus aici az’-noapte.
― Scoate-mă din cloaca asta afurisită, strigă Lana Lee spre gardiană. Nu mai pot îndura să stau cu lepădăturile astea niciun minut.
― Hei, spuse Frieda celor doua colege de apartament. Păpușica nu ne are la mațe.
― Persoane ca voi terfelesc Cartierul, o acuză Lana pe Frieda.
― Ține-ți gura, îi spuse Liz.
― Tacă-ți fleanca, scumpo, spuse Betty.
― Scoate-mă de aici, strigă Lana printre zăbrele. Am petrecut o noapte ca-n iad cu târâturile astea trei. Am și eu drepturile mele! Nu mă poți ține aici!
Gardiana zâmbi spre ea și trecu mai departe.
― Hei! strigă după ea Lana. Întoarce-te!
― Las-o mai moale, drăguțo, o sfătui Frieda. Nu mai scutura barca. Vino mai bine și ne arată pozele alea ale tale pe care le ții ascunse-n sutien.
― Chiar așa, întări Liz.
― Scoate fotografiile, păpușico, porunci Betty. Ne-am săturat să ne tot uităm la pereții ăștia nenorociți.
Cele trei fete se aruncară asupra Lanei în același timp.
***
Dorian Green scoase una dintre cărțile lui sobre de vizită și scrise cu litere de tipar pe dosul ei: „Apartament excepțional de închiriat. Adresați-vă la parter.” Ieși apoi afară, pe trotuarul pavat cu dale, și prinse anunțul cu pioneze în partea de jos a oblonului negru lăcuit. De data aceasta fetele urmau să lipsească un timp mai îndelungat. Poliția era teribil de neînduplecată când era vorba de o a doua infracțiune. Mare păcat că fetele nu fuseseră niciodată prea prietenoase cu ceilalți locuitori din Cartier. Cineva le-ar fi atras cu siguranță atenția asupra acelui minunat agent de stradă și ele nu ar fi făcut greșeala fatală de a-l ataca. Un membru al poliției! Dar fetele erau atât de impulsive și agresive! Fără ele, Dorian simțea că atât el, cât și casa lui rămâneau complet nepăzite. Încuie cu deosebită atenție poarta de fier forjat. Apoi se reîntoarse în apartament ca să curețe mizeria rămasă în urma reuniunii de start. Fusese cea mai fabuloasă petrecere din cariera lui: în punctul culminant, Timmy căzuse de pe o lustră și își scrântise glezna.
Dorian ridică o cizmă de cowboy al cărei toc fusese rupt și o aruncă în coșul de gunoi, întrebându-se dacă acel insuportabil Ignatius J. Reilly n-o fi pățit nimic. Unii oameni erau pur și simplu insuportabili. Drăguța mamă a reginei țiganilor era probabil distrusă de îngrozitoarea publicitate pe care i-o făcuse ziarul.
***
Darlene își tăie fotografia din ziar și o puse pe masa din bucătărie. Ce mai premieră! Dar cel puțin avusese parte de un pic de publicitate.
Ridică costumul de Harlett O’Hara de pe sofa și îl atârnă în dulap, în timp ce papagalul o privea, cârâind încet, de pe tija lui. Când auzise că omul acela e polițist, Jones profitase probabil de ocazie și-l dusese la caseta de sub bar. Acum rămăseseră amândoi fără slujbă. Lana Lee ieșise în circulație. Să pozeze pentru ilustrate franțuzești! Orice, ca să câștige un gologan.
