Darlene privea cercelul de aur pe care papagalul îl adusese acasă. Lana avusese dreptate afirmând că nebunul acela mătăhălos era ca sărutul morții. Ce rău se purta cu mama lui! Sărmana doamnă!
Darlene se așeză pe sofa ca să reflecteze la posibilitățile de a-și găsi altă slujbă. Papagalul cârâi și fâlfăi din aripi până când îi puse în cioc cercelul de aur, jucăria lui preferată. Apoi sună telefonul și când răspunse auzi glasul unui bărbat: „Ascultă, ți s-a făcut o reclamă grozavă. Eu am un club de noapte pe Bourbon, la numărul cinci sute, și dacă…”
***
În hanul lui Mattie Ramble, Jones întinse ziarul pe tejgheaua barului și aruncă un val de fum asupra lui.
― Ăăău! se plânse el domnului Watson. Grozavă idee mi-ai mai dat cu rahatu’ ăla de sabotaj! M-am sabotat pe mine-n așa hal, c-acu’ am ajuns iar vagabont.
― Mă tem că sabotaju’ ăsta se-mprăștie ca o bombă nucleară.
― Țicnitu’ ăla gras ne-a garantat o bombă nucleară sută-n sută. Arune-o asupra unuia, și-s prinși cu toții în raza ei de s-aleg cu fundu’ esplodat. Ăăău! Bucuria Nopții arăta curat a circ noaptea trecută. Întâi pasărea, p-orm-a venit și mutra aia grasă târșindu-și picioarele, p-ormă trei fufe de z’ceai că-s scăpate de la balamuc. Mama lor! S-au luat la bătaie și dă-i cu zgârieturi, dă-i cu țipete și țicnitu’ ăla mare și gras zăcea-n rigolă de z’ceai că-i mort, și toț’ se băteau și se ciorovăiau și se-nvârteau în juru’ mârtanului leșinat în stradă. Z’ceai că-i o bătaie într-un bar dintr-un film, sau o mardeală-ntre gangsteri. Era atâta lume pe strada Bourbon, ca la un meci de fotbal. Mașina puliției a luat-o pe sus pe javra de Lee. S-a văzut că mânca rahat cân’ spunea c-are preteni la secsie. Poate au înhățat și pe unii din ăi de z’cea ea că-s orfani și-i sponsorează. Ăăău! Au trimis de la jurnal o grăma’ de mutre să facă poze și să mă-ntrebe to’ ce s-a-ntâmplat. Cine z’ce c-un mârtan negru nu-ș poate avea poza pe pagina-ntâi? Aăău! Am să fiu cel mai vestit vagabont din oraș. I-am spus lu’ agentu’ Mancuso, i-am zis: „Hei, acu’ că s-a-nchis bordelu’ ăsta, ce-ar fi să spui pretenilor tăi pulițai că te-am ajutat, poate n-or începe să se țină după fundu’ meu că-s vagabont. Cine ar vra s-o sfârșască cu Lana Lee-n Angola? A fost destul de rea ș-acilea. Mama ei!”
― Ai vrun plan să-ți cați o slujbă, Jones?
Jones dădu drumul unui nor prevestitor de furtună și spuse:
― După slujba pe care tocma’ am avut-o, cu mai puțin de salaru’ minim, zic că merit și eu o vacanță. Aăău! Unde naiba să-mi cat eu slujbă? Ș-așa-s prea multe mutre negre care to’ bat străzile. Să faci rost d-o slujbă la care să și câștigi nu-i tocma’ lucru’ cel mai ușor din lume. Nu-s eu singuru’ cu probleme. Fata aia, Darlene, cu vulturu’ ăla a’ ei, n-o să-i fie ușor să câștige o pâne. Toț’ știu ce s-a-ntâmplat prima dată cân’ a pus picioru-n scenă. Dacă s-o duce să cate slujbă, o să-i arunce cu apă-n față. Vezi ce vrau să zic? Lași ’năuntru, pen’ sabotaj, p-unu’ ca mutra aia grasă, ș-o grăma’ de oameni ca Darlene se trezesc regulați. Cum z’cea to’ timpu’ don’șoara Lee, țicnitu’ ăla gras strică ’nvestițiile tuturor. Darlene și cu vulturu’ se uită acu pro’abil unu la altu’ și zic: „Ăău, ce mai spectacol trăsnet am avut la deschidere. Tii! Zău c-a fost o deschidere mare.” Îmi pare tare rău că sabotaju’ s-a spart în capu’ lu’ Darlene, da’ cân’ am văzut namila aia mare n-am putu’ să rezist! Știam eu c-o să facă vrun fel de esplozie la Bucuria Nopții. Tii! Chiar că ne-a terminat.
― Ai noroc că nu te-au ridicat și pe tine pen’că lucrai la bar.
― Agentu’ Mancuso a zis c-apreciază că i-am arătat dulapu’. A zis: „Noi ăștia, pulițaii, avem nevoie de oameni ca tine s-o scoatem la capăt.” A zis: „Oameni ca tine m-ajută să fac treabă.” Eu am zis: „Ăăău! Nu uita și spune și pretenilor de la secsie, ca să nu-nceapă să m-agațe pen’ că-s’ vagabont.” A zis: „Le spun. Toț’ de la secsie o s-apreceze ce-ai făcut, omule.” Acu’ poamele alea de pulițai m-aprecează! Tiii! Poate-m’ dă și vro reco’pensă. Jones îndreptă niște fum spre capul bronzat al domnului Watson. Javra aia de Lee avea niște poze d-alea la ea-n casetă. Cân’ le-a văzut, agentu’ Mancuso s-a zgâit la ele de era cât p-aci să-i cadă ochii jos pe podea. „Ăăău! Tiii! Maică!” z’cea el. „Acu’ să vez’ c-avansez.” Mi-am zis în mine că poate unii avansază, da’ alții ajung iar vagabonți. Alții n-o să mai câștige nici sub salaru’ minim d-azi ’nainte. O să-și târască iar picioarele-n juru’ orașului. Dracu-mi cumpără mie aer condițonat și televizor color. Am fost ’nainte expert în măturat, acu-s vagabont.
― Lucrurile pot fi-nto’deauna și mai rele.
― Tu poț’ zice-așa, omule. Ai o slujbuliță, ai un băiat de predă la școală, face pro’abil friptură la grătaru’ lui, are Buick, aer condițonat, televizor. Aăău! Eu n-am măcar un radio cu tra’zistor’. Salaru’ de la Bucuria Nopții ține omu’ sub nivelu’ d-aer condițonat. Jones aruncă în văzduh un nor filosofic de fum. Da-ntr-un fel ai și tu dreptate, Watson. Lucrurile po’ fi și mai rele. Dac-aș fi-n locu’ lu’ mutra aia grasă? Oare ce-o să se-ntâmple cu unu’ ca el?
***
Domnul Levy se așeză pe divanul galben și despături ziarul care era distribuit pe coastă, în fiecare dimineață, pentru cei care plăteau un abonament mai mare. Era minunat să aibă divanul numai pentru el, dar dispariția domnișoarei Trixie nu era de ajuns ca să-i însenineze spiritul. Nu închisese un ochi toată noaptea. Doamna Levy era pe planșeta ei de gimnastică, tratându-și grăsimea cu câteva salturi matinale. Era tăcută, ocupată cu niște planuri în legătură cu fundația, pe care le scria pe o foaie de hârtie pusă pe secțiunea din față a planșetei ce se ondula. Lăsându-și o clipă jos creionul, se întinse să aleagă o prăjitură din cutia pusă jos pe podea. Și din cauza acelor prăjituri petrecuse domnul Levy o noapte fără somn. El și cu doamna Levy merseseră cu mașina printre pini ca să-l întâlnească pe domnul Reilly la Mandeville și nu numai că nu-l găsiseră acolo, dar fuseseră tratați foarte grosolan de unul dintre directorii spitalului, care crezuse c-au venit să le joace o festă. Doamna Levy, cu părul ei alb-auriu, ochelarii de soare cu lentile albastre, fardul acvamarin care forma un cerc în jurul lentilelor, ca un nimb, putea fi luată drept cineva ce se ține de glume. Stând acolo, în fața clădirii principale a sanatoriului în mașina sport, cu cutia mare de prăjituri olandeze pe genunchi, îi trezise probabil omului bănuieli, se gândea domnul Levy. Dar ea acceptase totul cu mult calm. Doamna Levy părea să nu fie preocupată în mod special de găsirea domnului Reilly. Soțul ei începuse să aibă chiar senzația că nici nu dorea ca el să-l găsească, ba pe undeva, într-un colț al minții ei, spera chiar că Abelman îi va da în judecată, dându-i ei posibilitatea să poată face caz față de Susan și Sandra de sărăcirea care ar fi rezultat, considerând-o drept cel din urmă și cel mai formidabil eșec al tatălui lor. Femeia aceea avea o minte insidioasă, ale cărei reacții nu erau previzibile decât când se ivea ocazia să-l învingă pe soțul ei. Acesta începuse acum să se întrebe dacă era de partea lui, sau a lui Abelman.
Îi spusese lui Gonzalez să contramandeze rezervările lui de primăvară. Trebuia mai întâi clarificat cazul Abelman. Domnul Levy desfăcu ziarul, gândindu-se din nou că dacă sistemul său digestiv i-ar permite, și-ar dedica timpul conducerii fabricii Levy Pants. N-ar mai avea loc asemenea incidente. Viața ar fi mai liniștită. Dar chiar și numele, cele trei silabe din „Levy Pants”, era destul ca să-i producă o revărsare de acid în stomac. Poate că ar fi trebuit să-i schimbe numele. Poate că ar fi trebuit să-l schimbe pe Gonzalez. Și totuși, șeful de birou îi era atât de loial! Îşi iubea slujba prost plătită, care nu-i aducea nicio satisfacție. Cum puteai să-l dai afară? Unde ar mai fi găsit altă slujbă? Și ceea ce era și mai important, cine ar fi acceptat să-l înlocuiască? A-l păstra pe domnul Gonzalez în slujbă era unul dintre motivele viabile de a nu închide fabrica. Domnul Levy încercă să mai găsească și alte motive, dar nu reuși. Gonzalez ar fi putut să se sinucidă dacă întreprinderea se desființa. Trebuia luată în considerație viața unui om. Și apoi, nu părea să existe vreun doritor să cumpere Levy Pants.
Leon Levy ar fi putut să-și numească creația „Pantalonii Levy”. Nu suna prea rău. Pe la douăzeci de ani, discutase cu tatăl său spunându-i că, după părerea sa, schimbarea numelui ar putea fi în avantajul firmei, dar tatăl său ripostase cu glas tânguitor: „Așa, deodată, Levy Pants nu mai este destul de bun pentru tine? Mâncarea pe care o mănânci e Levy Pants. Mașina pe care o conduci e Levy Pants. Eu sunt Levy Pants. Aceasta ți-e recunoștința? Acesta-i devotamentul pe care îl aștepți de la un copil? În curând nici numele meu n-o să-ți mai placă. Taci din gură, derbedeule. Du-te și te joacă cu automobilele și cu codanele. Și-așa am de luptat cu o depresiune economică. N-am nevoie de sfaturi de la un deștept ca tine. Du-te mai bine și dă-i sfaturi lui Hoover. Spune-i să-și schimbe numele în Schlemiel. Afară din biroul meu! Ține-ți gura!”
Gus Levy privi fotografiile și articolul de pe prima pagină și fluieră printre dinți.
― Ce s-a întâmplat, Gus? O problemă? Ai vreo problemă? Ai stat toată noaptea treaz. Am auzit toată noaptea funcționând baia cu vârtejuri. Ai să dai într-o neurastenie. Te rog du-te la doctorul lui Lenny până nu devii violent.
― Tocmai l-am găsit pe domnul Reilly.
― Bănuiesc că ești mulțumit.
― Tu nu ești? Uite-l, e aici în ziar.
― Serios? Dă-ncoace ziarul. Totdeauna m-am întrebat ce-o mai fi cu tânărul acela idealist. Poate a căpătat vreun premiu civic.
― Acum câteva zile spuneai că e un psihopat.
― Dacă a fost destul de isteț încât să ne facă să mergem la Mandeville ca doi netoți, nu-i chiar așa de psihopat. Până și un individ ca idealistul ăsta poate să-și bată joc de tine.
Domnul Levy privi cele două femei, pasărea și portarul care rânjea.
― Unde este? Nu văd niciun idealist. Domnul Levy arătă vaca culcată jos în stradă. Ăsta-i el? În rigolă? Ce tragic! Amețit, beat, neajutorat, pus la index de pe acum. Notează-ți-l în carte, alături de domnișoara Trixie și de mine. O altă viață pe care ai distrus-o.
― O pasăre l-a ciupit de ureche, sau ceva la fel de smintit. Uite aici, privește la banda de suspecți pe care a prins-o poliția. Ți-am spus eu că are cazier. Uite cine sunt amicii lui! Codoși, stripteuze, pornografi.
― Cândva se dedicase unor idealuri sociale. Acum, privește-l! Într-o zi vei plăti pentru toate astea. În câteva luni, după ce Abelman va termina cu tine, o să ieși din nou cu căruciorul cu marfă pe stradă, ca tatăl tău. Așa ai să înveți ce se întâmplă când te joci cu unul ca Abelman, când o întreprindere cade pe mâinile unui băiat de bani gata. Susan și Sandra or să aibă un șoc când or să afle că nu le-a rămas niciun ban. Or să-ți zică adio și n-am cuvinte. Gus Levy, fost tată.
― Mă duc chiar acum în oraș să stau de vorbă cu domnul Reilly. Am să clarific chestia cu scrisoarea aceea de om nebun.
― Ha, ha! Gus Levy, detectiv. Nu mă face să râd! Probabil că ai scris tu singur scrisoarea, într-o zi când ai câștigat la curse și erai bine dispus. Știam eu că astfel se va sfârși.
― Știi ce? Am impresia că aștepți cu nerăbdare să ne intenteze Abelman proces de calomnie. Vrei într-adevăr să mă vezi ruinat, chiar dacă o să cazi și tu odată cu mine?
Doamna Levy căscă și spuse:
― Pot eu să mă împotrivesc unui lucru spre care ai mers toată viața? Aceasta va dovedi fetelor că tot ce le-am spus eu de ani de zile despre tine este adevărat. Cu cât mă gândesc mai mult la faptul că Abelman ne dă în judecată, cu atât mai mult îmi dau seama că toată chestia este inevitabilă, Gus. Mulțumesc Cerului că are mama ceva bani. Am știut întotdeauna că va veni ziua când mă voi întoarce la ea. Va trebui probabil să renunțe totuși la San Juan. Nu le putem ține în viață pe Susan și Sandra cu alune.
― O, mai taci din gură.
― Tu îmi spui mie să tac din gură? Doamna Levy sălta în sus și în jos. Te așteptai să privesc falimentul tău în tăcere? Nu-i normal să fac planuri pentru mine și pentru fiicele mele? Viața merge înainte, Gus. Nu o pot sfârși în noroi, împreună cu tine. Nu putem decât să ne bucurăm că tatăl tău nu mai este. Dacă ar fi trăit să vadă cum se pierde Levy Pants din cauza unei glume tâmpite, ar trebui într-adevăr să plătești. Crede-mă. Leon Levy ar fi fugit din țară. Omul acela avea curaj și o atitudine hotărâtă, şi orice ar fi să se întâmple, Fundația Leon Levy va exista. Chiar dacă mama și cu mine o să trăim în lipsuri, eu tot voi înmâna aceste premii. Vreau să-i cinstesc și să-i recompensez pe acei oameni care dau dovadă de curajul și hotărârea pe care le-au văzut la tatăl tău. N-am să te las să-i târăști și lui numele în mocirlă. După ce termină Abelman cu tine, să fii mulțumit dacă una dintre echipele la care ții așa de mult te angajează să cari apă. Ai să vezi atunci ce înseamnă munca. Ai să alergi de la unul la altul cu găleata și buretele, ca o haimana. Nu-ți plânge de milă. Știai ce o să urmeze.
Domnul Levy înțelese acum că soția lui, cu logica ei bizară, credea că este necesar ca el să fie ruinat. Dorea să-l vadă pe Abelman victorios; ar fi văzut în acea victorie o anumită justificare. De când citise scrisoarea de la Abelman, mintea ei trebuie să fi analizat situația din toate unghiurile. În fiecare minut în care pedala pe bicicleta de interior sau sălta pe planșetă, sistemul ei logic îi spunea probabil tot mai convingător că Abelman trebuie să câștige procesul. Nu ar fi fost doar victoria lui Abelman, ci și a ei. Toate indicațiile și avertizările cu care prin conversații și epistole își îndrumase și călăuzise fetele prevesteau un eșec final și teribil al tatălui lor. Doamna Levy nu-și putea permite să fie dezmințită. Avea pur și simplu nevoie să piardă acea jumătate de milion de dolari cât urma să-i coste procesul de calomnie. N-o interesa dacă el vorbea sau nu cu Reilly. Cazul Abelman trecuse de pe un plan pur material și fizic pe un plan ideologic și spiritual, în care forțele universale și cosmice decretau că Gus Levy trebuia să piardă, că un Gus Levy fără copii și înfrânt trebuia să rătăcească la infinit cu o găleată cu apă și un burete.
― Bun, mă duc să-l caut pe Reilly, spuse în cele din urmă domnul Levy.
― Câtă hotărâre! Nici nu-mi vine să cred. N-ai grijă! Nu vei fi în stare să obții nimic de la tânărul idealist. E prea deștept. O să-ți joace încă o festă. Fii atent! Te va trimite din nou după cai verzi pe pereți. Îndărăt la Mandeville! De data aceasta or să te oprească acolo. Om între două vârste, la volanul unei mașinuțe sport, bună să se joace cu ea un student!
