Ne-am născut, am ieșit din „casa“ noastră și am primit un cadou: corpul nostru. O trăsură proiectată pentru fiecare dintre noi. Un vehicul capabil să
se adapteze la schimbări odată cu trecerea timpului, dar care va fi același pe parcursul întregii călătorii.
La puțin timp de la naștere, corpul nostru a înregistrat o dorință, o necesitate, o cerință instinctivă și s-a mișcat. Această trăsură – corpul – nu ne-ar fi de nici un folos dacă nu ar avea cai; aceștia sunt dorințele, necesitățile, impulsurile și afectele.
Totul merge bine un timp, dar la un moment dat începem să ne dăm seama că aceste dorințe ne duc pe drumuri puțin riscante și uneori periculoase, și atunci trebuie să le frânăm. Este momentul în care apare figura vizitiului: mintea noastră, intelectul, capacitatea noastră de a gândi rațional. Acest vizitiu va avea grijă să avem parte de cea mai bună călătorie.
Trebuie să știm că fiecare dintre noi este măcar cele trei personaje din alegorie.
Ești trăsura, ești caii și ești vizitiul pe parcursul întregului drum care este propria ta viață.
Va trebui să construiești armonia cu toate aceste părți, având grijă să te ocupi de fiecare dintre cei trei protagoniști.
Să-ți lași corpul să fie condus numai de impulsurile, afectele sau pasiunile tale poate fi și este cât se poate de periculos. Altfel spus, ai nevoie de minte pentru a exercita o anumită ordine în viața ta.
Vizitiul are rolul de a evalua drumul, traseul. Dar caii sunt cei care trag cu adevărat trăsura. Nu-l lăsa pe vizitiu să-i neglijeze. Trebuie să fie hrăniți și protejați pentru că… ce te-ai face fără cai? Ce s-ar alege de tine dacă ai fi numai corp și creier? Dacă nu ai avea nici o dorință, cum ar fi viața? Ar semăna cu cea a oamenilor care trec prin lume fără contact cu emoțiile lor, lăsând numai creierul să împingă trăsura.
Evident, nu poți neglija nici trăsura, pentru că trebuie să reziste tot drumul.
Iar asta va implica repararea, îngrijirea, reglarea a ceea ce este necesar pentru întreținerea acesteia. Dacă nimeni nu o îngrijește, trăsura se rupe, și dacă se rupe, călătoria s-a terminat.
Abia când pot asimila acest lucru, când știu că sunt corpul meu, durerea mea de cap și senzația că mi-e foame, că sunt poftele, dorințele și instinctele mele; că sunt de asemenea reflecțiile și mintea mea gânditoare și experiențele mele… abia atunci sunt în măsură să încep, pregătit, această
cale, pentru că este cea pe care, astăzi, o decid pentru mine.
1
Situare
Spune Hamlet Lima Quintana¹:
Totul depinde de lumină,
de modul cum sunt luminate lucrurile…
Totul depinde de formă,
de contururi,
de interpolări ș i
de îndoieli.
Dar totul depinde ș i
de faptul că timpul ne marchează,
că spa ț iile ne dau titulari.
Adevărata problemă este să alegi între
a urmări umbrele
ș i a te resemna să fii cel urmărit.
Un straniu „To be or not to be“
în acest aproape a fi
în acest aproape a nu fi.
A ie ș i dintre umbre
sau a face umbrele să dăinuie.
Ș i în ultima etapă a abisului,
după eliberarea celorlal ț i,
a tuturor celor care sunt ceilal ț i,
să- ț i aminte ș ti,
fără grabă,
că tu e ș ti prizonierul.
Ș i pornind de aici…
