în mod sigur frații nu-și amintesc aceleași lucruri, și nici aceeași semnificație a acelorași lucruri, împărtășirea acestei istorii trăite este un punctaj suplimentar în favoarea sănătății.
Statisticile sunt clare și semnificative. Făcând o evaluare a patologiei nevrotice, în toate culturile, cercetările au același rezultat: indicii patologici
cei mai ridicați se întâlnesc la copiii unici. Pe locul al doilea se situează
primii născuți, adică aceia care la un moment dat au fost unici.
În mod evident, împărțirea unui spațiu cu altcineva mă pregătește pentru următoarele întâlniri mai complexe. Invidiile, geloziile, manipulările și chiar și certurile dintre frați funcționează ca activitate practică pentru pregătirea viitorului social.
Desigur, cu cât este mai stabilă relația dintre frați, cu atât avantajul de a avea frați va fi mai evident.
De multe ori, relația este impregnată de ceea ce părinții au semănat, în mod conștient sau fără să-și dea seama, între frați. De multe ori, părinții găsesc în copiii lor un scenariu ideal în care să deplaseze în mod diferit personajele propriei copilării, pentru a rezolva vechile conflicte familiale. Alteori, frații sunt luați ca aliați proprii sau ai celeilalte părți, în conflictele conjugale. În alte familii, copiii au întotdeauna alocat un rol specific în scenariile părinților lor. Vreau să spun că părinții își folosesc copiii ca scenariu, ca aliați sau ca actori în roluri secundare și că nimeni nu se poate elibera de vreunul dintre aceste trei lucruri.
Așa cum aș dori să reduc responsabilitatea părinților în cazul
comportamentelor nevrotice pe care le dezvoltă copiii, deoarece cred că
știința supraevaluează puterea părinților în acest sens, tot astfel aș dori să
cresc responsabilitatea lor în acest domeniu, care cred că este subapreciat.
Eu consider că, în majoritatea cazurilor, părinții sunt aproape singurii responsabili de relația defectuoasă dintre frați, pentru că acest lucru are legătură absolută cu modul în care i-am educat și, mai ales, și cu ceea ce le-am arătat în relația noastră cu propriii frați și surori. Din perspectiva afecțiunii fraterne, m-au surprins întotdeauna certurile dintre frați pentru moștenire, pentru bani, pentru afecțiunea părinților, pentru poveștile care încep cu… „Uită-te la fratele tău“ sau care se termină cu „De ce nu faci și tu ca fratele tău“…
Cel care are un frate cu care nu se înțelege bine, într-un anume mod, are un fel de breșă în structura sa: a pierdut o bucată din viață.
Cred că nu exagerez dacă susțin că, în conflictele dintre frați, 75% din problemă a fost predată de către educatori.
Istoria fraților este dezastruoasă atunci când unul dintre fii este exclus din iubirea părinților sau cel puțin din îngrijirea și atenția acestora.
Nu spun că-i iubim pe copii la fel, pentru că nu e adevărat. După un timp, încep afinitățile, iar părinții relaționează cu fiecare dintre copii în mod diferit, în momente diferite, și cu grade distincte de armonie.
Această excludere este întotdeauna dăunătoare, dar mai grav este atunci când aceste istorii ies la iveală după moartea părinților, când deja nu se mai poate face nimic pentru a îndrepta lucrurile.
Cu timpul, intră în joc unele relații de rudenie care de obicei complică
legăturile, cu rezultate nu prea fericite, ca de exemplu nora și ginerele…
Problemele cu ginerele și cu nora apar pentru că, într-un anumit fel, aceștia sunt acuzați de cei care le sunt acum socri de impostură, de uzurpare a legăturilor de rudenie, că sunt hoți de afecțiune și, bineînțeles, răspunzători exclusivi pentru tot ceea ce fac greșit copiii noștri.
Dacă copiii sunt percepuți ca o prelungire, familia prin alianță este de multe ori percepută ca fiind un grup de persoane străine, care ocupă
un loc la masă fără a fi de-ai noștri.
Întâmplător, acest cvasistrăin nu este nici mai mult, nici mai puțin decât persoana pe care a ales-o fiul sau fiica mea pentru a trăi alături de ea toată
viața. Mai mult, unele studii demonstrează că e posibil ca vechile și atât de tradi ționalele rivalități cu soacrele să nu fi fost generate de aceste percepții, ci mult mai simbolic, pentru că, în trei din patru cazuri, modul de a fi al soacrei este structural destul de asemănător cu al ginerelui.
Atunci când vorbesc despre iubire și rivalitate între frați, din fericire, nu pot să nu-mi amintesc povestea muncitorului și a testamentului său.
Se poveste ș te că bătrânul Nicasio s-a speriat atât de tare când a avut prima durere în piept, încât a trimis după notar ca să-i dicteze testamentul.
Bătrânul nu uitase niciodată gustul amar care i-a rămas după incidentulnefericit dintre fra ț ii săi, la moartea părin ț ilor. Ș i-a promis atunci că nu va permite să se întâmple a ș a ceva între Fermín ș i Santiago, cei doi fii ai săi.
A lăsat scris ca la moartea sa să vină un topograf pe câmp ș i să-l măsoare la milimetru.
După consemnarea în registru, câmpul trebuia să fie împăr ț it în două
parcele perfect egale, ș i jumătatea din partea de est să-i fie dată lui Fermín, care locuia deja într-o căsu ț ă acolo, împreună cu so ț ia ș i cu cei doi copii; cealaltă jumătate lui Santiago, care în ciuda faptului că era celibatar, î ș i petrecea unele nop ț i în casa cea veche, situată în jumătatea de vest a câmpului. Familia î ș i câ ș tigase toată via ț a existen ț a din munca acestui teren, a ș a că nu se îndoia că avea să le asigure suficient cât să aibă
întotdeauna ce mânca.
La câteva săptămâni de la semnarea acestui document ș i după ce le spusese fiilor săi ce hotărâre luase, într-o noapte, Nicasio a murit.
A ș a cum se stabilise, topograful a măsurat ș i a împăr ț it terenul în două
păr ț i egale, bătând doi ț ăru ș i într-o parte ș i în alta a terenului ș i întinzând o sfoară între ei.
Trecuseră ș apte zile când Fermín, cel mai mare dintre fiii răposatului, intră
în biserică ș i ceru să vorbească cu preotul, un bătrân în ț elept ș i cumsecade, care îl cuno ș tea de când îl botezase.
– Părinte, spuse cel mai mare dintre fra ț i, vin plin de mâhnire ș i de căin ț ă, cred că pentru a îndrepta o gre ș eală sunt pe cale de a săvâr ș i o alta.
– Despre ce e vorba?, întrebă preotul.
– Am să- ț i spun, părinte. Înainte de a muri bătrânul, a stabilit că terenul se va împăr ț i în păr ț i egale. Ș i adevărul, părinte, este că mi s-a părut nedrept.
Eu am so ț ie ș i doi copii, iar fratele meu trăie ș te singur în casa de pe deal.
