– Au trecut zece ani de atunci! îşi auzi Gibson vocea ridicându-se, scăpată de sub control.
Probabil?!
Cuvântul îşi săpă drum în creierul său, şi o disperare fără margini luă locul furiei. Suzanne murise. Era sigur de asta. Trecuseră zece ani de atunci. Alter-nativa era cu mult mai rea; în astfel de circumstanţe, faptul de a fi în viaţă nu ar fi fost nici pe departe o binecuvântare. Nu…, dacă trăia însemna că stătea ascunsă. Şi dacă rămăsese ascunsă atâta amar de vreme, atunci cineva făcuse eforturi disperate pentru asta. Explicaţiile unui asemenea gest nu puteau fi optimiste.
În cap i se învârtejeau numai ipoteze de coşmar.
– De ce? Ce-ţi iese ţie la afacerea asta? Speri să reintri în graţiile lui Lombard?
– Nu. Am terminat-o cu el.
– Atunci ce e? Ai nostalgia vremurilor trecute?
– Nu te priveşte pe tine ce motive am eu.
– Răspuns greşit. Dacă nu vrei nimic de la Lombard, atunci de ce te-ai strădui să
îi găseşti fiica? Dacă ai prins o pistă, de ce nu-i contactezi pe federali ca să-i laşi pe ei să-şi facă treaba?
Acum era rândul lui George să se uite lung la el. Gibson nu avea încredere în
Abe, dar trebuia să recunoască: tipul ştia cum să te străpungă din priviri: dur ca un scut de maşină.
– O fac de dragul lui Suzanne. Zău aşa, Gibson, mă uimeşti.
– Cum adică?
– Suzanne ţinea la tine mai mult ca la oricine.
Brusc, Gibson simţi că-i dau lacrimile. Abe observă şi îi zâmbi cu blândeţe.
– Fata te adora. Se ţinea mereu după tine. Şi am văzut ce grijă îi purtai. Ca şi cum ar fi fost sora ta. Cu toţii am remarcat asta, adăugă Abe îndepărtând ceva de sub ochi. Duşmănia dintre tine şi Benjamin se extinde şi asupra lui Suzanne?
Gibson clătină din cap şi-şi acoperi gura cu mâna pentru a nu rosti ceva pe negândite. Bătălia de a-şi păstra cumpătul fu pierdută.
– Atunci ajută-mă. Nu ştiu ce părere ţi-ai făcut tu, dar eu vreau să ştiu adevărul.
Am văzut-o pe fata asta crescând sub ochii mei. Trebuie să aflu ce i s-a întâmplat. Trebuie să stau faţă în faţă cu omul care a ademenit-o pe fărâma aia frumoasă de om să fugă de acasă. Trebuie să port o discuţie serioasă cu el. Şi abia după aceea las FBI-ul să intervină. Abe făcu o pauză, conştient de ameninţarea prea puţin voalată din spusele lui. Şi, dacă între timp reuşesc să
lămuresc lucrurile şi cu tine, cu atât mai bine.
– Te învinovăţeşti.
– Da.
– De asta te-a concediat Lombard? Din cauza lui Suzanne?
– Da.
– A fost vina ta?
Abe oftă şi se uită pe fereastră. Gibson avu impresia că bărbatul din faţa lui se făcuse mai mic. Iar când se hotărî să vorbească, o făcu încet şi cu o voce încărcată de durere.
– Bună întrebare. Mi-am pus-o şi eu de nenumărate ori şi n-am ajuns până acum la un răspuns mulţumitor. Paza şi protecţia reprezintă o profesie în care totul se judecă prin prisma rezultatelor. Treaba mea era să asigur protecţia lui Benjamin Lombard, dar cea a familiei intra tot în obligaţiile mele. Suzanne a dispărut, şi sunt răspunzător pentru asta.
Lui Gibson aproape că i se făcu milă de el.
– Dar de ce acum? De ce te-a apucat tocmai acum dorinţa să faci săpături? Din cauză că se împlinesc zece ani?
– Vino cu mine la birou şi o să înţelegi.
– Ce să înţeleg? Ce ai să-mi arăţi?
Gibson îi scrută faţa în căutarea vreunui indiciu, dar singurul pe care îl depistă fu sentimentul de încredere în sine. Era oare posibil? Să fi dat Abe peste o pistă
nouă într-un caz care le dăduse de furcă oamenilor legii timp de un deceniu? Ce joc disperat juca omul? Dar chiar conta asta? Chiar dacă şansa de a o găsi pe Suzanne era de numai unu la sută, Gibson ştia că avea să se implice. Nici nu se punea problema să se eschiveze.
Abe împinse un plic gros către el pe masă. Gibson îl deschise şi-şi trecu degetul mare peste teancul de bancnote. Nu le numără, dar observă că erau numai de câte o sută de dolari.
– Ce-i cu asta?
– O scuză că ţi-am întrerupt micul dejun sau o primă de instalare, ia-o cum vrei.
– Primă de instalare?
– Dacă te decizi să ni te alături, îţi ofer dublu faţă de ultimul salariu, plus un bonus de zece mii de dolari, dacă munca ta dă roade. Ce zici, ţi se pare în regulă?
– Mai mult decât în regulă.