– În legătură cu ce am avut dreptate?
– Era o bibliotecă publică.
Gibson medită asupra informaţiei; da, avea sens. O bibliotecă publică însemna mulţi oameni care intrau şi ieşeau. Era o alegere inteligentă, care adăuga încă o doză de anonimat şi îngreuna localizarea. Acum trebuiau să supravegheze biblioteca în speranţa de a-l identifica pe WR8TH, în cazul în care acesta accesa din nou serverele ACG.
La Washington Circle o luară spre New Hampshire pe autostrada 22, după care cotiră la stânga pe P Street, în direcţia Georgetown. Blocurile de apartamente făcură loc treptat şirurilor de case din cărămidă cu aspect similar şi mai apoi caselor individuale imense, ascunse în spatele unor ulmi şi stejari înalţi.
Duke Vaughn îi descrisese Georgetown drept ţinutul buzunarelor adânci şi al colţilor ascuţiţi. Tatăl lui participase acolo, într-un an, la patru sau cinci evenimente legate de munca sa, dar nu-şi luase fiul să îl însoţească. Nu sunt petreceri pentru copii, îi explicase Duke. E un teritoriu ostil.
Chiar dacă oamenii sunt de partea noastră? îşi întrebase Gibson tatăl.
Mai ales dacă sunt de partea ta, îi răspunsese Duke făcându-i cu ochiul.
– Asta înseamnă că n-o să fiu lăsat pe dinafară?
– Mi-ar plăcea să rămâi cu noi, spuse Abe. Până acum te-ai dovedit un membru valoros al echipei şi presupun că vom avea nevoie de aptitudinile tale şi de acum
încolo. În plus, e vorba şi de relaţia ta specială cu Suzanne.
– Să înţeleg atunci că eşti de acord?
– Depinde.
– De ce anume depinde?
– Domnişoara Dauplaise a cerut să te vadă.
Gibson încuviinţă din cap, cu ochii la Abe. Regina îl chemase în audienţă. Sau cel puţin aşa avea el senzaţia.
– Eu cred că ne poţi fi de ajutor, şi exact asta i-am spus şi ei. Dar domnişoara Dauplaise preferă să-şi facă singură o impresie.
George opri în faţa unei porţi din fier forjat. Un panou metalic negru anunţa cu litere aurii denumirea proprietăţii: „Colline“. Un mănunchi de baloane viu colorate se iţea din spatele uneia dintre fleşe şi mai multe familii aşteptau la rând, ca să fie controlate de agenţii de pază. Toţi bărbaţii purtau costum, iar femeile rochii. Până şi copiii erau îmbrăcaţi elegant şi cu toţii ţineau în mâini pachete cu cadouri. Dacă raiul era sponsorizat de Laura Ashley şi Ralph Lauren, probabil că aşa arăta.
Unul dintre oamenii de pază se îndepărtă de şirul de oameni care aşteptau la poartă şi se apropie de maşină.
– Va trebui să căutaţi loc de parcare pe stradă… dădu el să spună, dar se opri în momentul când îl recunoscu pe şofer. O, bună ziua, domnule Abe! Aţi venit la petrecere?
– Nu, Tony. Am întâlnire cu domnişoara Dauplaise.
– Sigur, sigur, intraţi. Dar o să vă rog să parcaţi în faţa garajului, nu pe locul obişnuit. O să transmit eu prin radio instrucţiunile. Astăzi e cam aglomeraţie.
– Mulţumesc.
Intrară pe aleea pietruită şi înaintară spre un conac impozant în stil federal, înconjurat de grădini bine îngrijite, care se întindeau în jos pe pante în ambele
direcţii. Dimensiunile domeniului îl impresionară pe Gibson. Numără cel puţin şapte coşuri de fum. Era o proprietate în genul celor rurale englezeşti, nu de genul întâlnit uzual în mijlocul unui oraş american. Un alt agent de pază îi îndrumă spre ieşirea de pe aleea principală, iar Abe parcă maşina lângă un garaj pe două niveluri, mai mare decât casa lui Nicole. Şapte arcade cu uşi pliante albe ocupau toată lungimea clădirii din cărămidă roşie. Uşa de la arcada centrală era deschisă, iar înăuntru se afla un frumos Bentley de epocă, verde.
Abe îl surprinse pe Gibson privind maşina cu admiraţie.
– E un model din ’52. I-a aparţinut bunicului domnişoarei Dauplaise. A fost ambasador în Franţa sub Roosevelt. Theodore, nu Franklin¹⁵.
– Şi el a locuit tot aici?
– Familia Dauplaise locuieşte aici din anii 1820. Puţine familii din oraş se pot lăuda cu o vechime mai mare. Casa principală a fost construită după Războiul din 1812¹ , după planurile lui Charles Bulfinch¹⁷ şi Alexandre Dauplaise.
– Ce înseamnă Colline? întrebă Gibson.
– Deal mic. Este numele pe care soţia lui Alexandre i l-a dat casei atunci când a sosit aici din Franţa. Desigur, domnişoara Dauplaise îţi poate spune mai multe. E
o adevărată enciclopedie în materie de istorie a familiei.
– Cine altcineva mai locuieşte aici?
– Doar ea şi nepoata. Petrecerea e dată în cinstea zilei de naştere a lui Catherine.
– Doi oameni? Doar atât?
– Domnişoara Dauplaise are un fiu dintr-o fostă căsătorie, care s-a stabilit în Florida. Şi nu o vizitează prea des. Dintre surori, două sunt în viaţă. Una locuieşte în San Francisco, iar cealaltă este decanul Facultăţii de Medicină de la Universitatea din Pittsburgh. Cea mai tânără dintre surori a murit la naşterea lui Catherine. Calista şi-a adoptat nepoata. Are şi vreo sută de veri, dar le-am cam pierdut şirul.
Se apropiară de casă. Abe se opri şi se întoarse spre Gibson. Încerca să găsească
cele mai potrivite cuvinte.
– Calista… Domnişoara Dauplaise este o femeie bună.
– Dar…?
– E dură. Nu-i place să fie contrazisă. E obişnuită să-şi asculte sunetul propriei voci, dacă înţelegi ce vreau să spun.
