– Te-ai lăsat dus de nas de versiunea oficială? Că tatăl tău a fost cel care a delapidat? O, Doamne, nu! Tatăl tău a făcut greşeala de a fi loial cui nu trebuie.
La fel şi George. Duke Vaughn n-a fost decât un ţap ispăşitor aflat convenabil la îndemână. Morţii n-au nici un fel de drepturi, aşa mi-au spus avocaţii, şi rareori se ridică pentru a se apăra. Şi chiar ai crezut în toţi anii aceştia că tatăl tău a fost hoţul?
Un vertij puse stăpânire pe Gibson, întunecându-i vederea, în timp ce un zumzet ascuţit în timpan îl asurzi pe moment, împiedicându-l să mai audă preţ de câteva clipe zgomotul petrecerii. Rezistă cu greu impulsului de a-şi aşeza capul între genunchi. În schimb, îşi încleştă degetele, într-un soi de rugăciune furioasă, şi îi susţinu privirea Calistei.
– De ce n-aţi ieşit public? întrebă el într-un târziu.
– Bună întrebare. Pe scurt, pentru că ar fi fost împotriva intereselor mele.
– Şi era în interesul dumneavoastră ca Lombard să fure?
– Da, pentru că în felul acesta mi-am recăpătat banii.
– Deci la asta se reduce totul?
– Politica e o pictură urâtă într-o ramă frumoasă. Oricât de mult l-am plăcut pe Duke Vaughn, nu mi-am implicat familia într-o confruntare cu Benjamin Lombard pentru a salva reputaţia tatălui tău. Ar fi fost o greşeală ireparabilă.
– Şi atunci aţi preferat să-l lăsaţi pe Lombard să câştige…
– Şi uite că am supravieţuit pentru a relua acum lupta. Am ales dintre două rele pe cea mai puţin rea.
– Deci, de asta m-aţi adus aici? Pentru a vă scăpa de mustrările de conştiinţă pe dumneavoastră şi pe George?
– O, Doamne, nu! Numai George s-ar fi putut gândi la aşa ceva. E un om foarte bun. Aş zice chiar că are un suflet nobil. Ăsta e marele lui defect, spuse Calista zâmbind.
– Deci, aranjamentul ăsta n-a fost ideea dumneavoastră.
– Care aranjament? Angajarea omului condamnat pentru încercarea de a-i înscena o fraudă lui Benjamin Lombard cu scopul de a o găsi pe Suzanne? Ce prostie! Alegerile pe care le-ai făcut îţi aparţin în totalitate şi n-au nimic de-a face cu mine. Dar George, Dumnezeu să îl binecuvânteze, crede în simetrie. Aşa că iată-ne.
– Deci, de ce ne aflăm aici?
– Presupun că pentru a echilibra balanţa karmică a lui George.
– Nu. De ce ne aflăm amândoi aici? reformulă Gibson întrebarea.
– A! Vrei să zici de ce te-am invitat la mine acasă? Pentru că, indiferent de sentimentele mele faţă de Benjamin, am ţinut enorm la Suzanne. Sunt naşa ei.
Am botezat-o. Am ajutat la creşterea ei. A fost un înger de copil. Nu exagerez.
Nu plângea niciodată. O comoară, o tânără minunată. Aşa după cum ştii. Avea pofta aceea de viaţă pe care familia mea a pierdut-o de mult. Era o minte strălucită sau, în orice caz, aşa promitea să devină. Ceea ce i s-a întâmplat este o tragedie.
Sorbi lung din paharul cu vin. Lăsă să treacă ceva vreme până când reîncepu să
vorbească.
– Scuze. Subiectul e încă viu pentru mine. Chiar şi după atâta timp.
– E de înţeles, spuse Gibson.
– Eşti foarte amabil. Domnule Vaughn, dacă există şi cea mai vagă posibilitate ca fotografia aceea să fie autentică – deşi, sinceră să fiu, eu una cred că e o fă-cătură menită să producă angoasă şi să redeschidă răni vechi, adică opera unui sadic –, deci, dacă fotografia nu este trucată şi persoana respectivă ştie ceva despre ceea ce i s-a întâmplat finei mele, ei bine, voi muta munţii din loc ca s-o găsesc. Şi persoana responsabilă… Făcu o pauză, alegându-şi cu grijă cuvintele.
Persoana va avea de suferit.
Vorbele căzură ca un trăsnet. Şi îi amintiră lui Gibson de cele spuse de George Abe, cum că-şi dorea să aibă o conversaţie serioasă cu omul care o răpise pe Suzanne.
– În fine, George crede că ai putea fi de folos cauzei. Aşa că am vrut să te întâlnesc personal pentru a mă convinge.
– Ăsta e prin urmare un interviu?
– Nu tocmai. Nu sunt decât un observator curios. Dacă George susţine că te califici, cine sunt eu să-l contrazic?
– Şi atunci?
– Nu am de spus decât atât: găseşte-l pe individ şi îţi voi fi recunoscătoare.
Familia mea nu mai e ce a fost. Totuşi, nu ne-am pierdut în întregime influenţa şi cred că numele nostru va străluci din nou. Vezi cupola aceea mică din spatele şirului de arbuşti?
Gesticulă spre peluză, şi Gibson studie clădirea cu acoperiş boltit aflată la marginea domeniului. Arbuştii aveau pe puţin opt metri înălţime, aşa că trase concluzia că domnişoara Dauplaise opera cu unităţi de măsură cel puţin ciudate, din moment ce descrisese cupola ca fiind mică.
– Clădirea a fost construită de stră-stră-străbunicul meu Alexandre Dauplaise
atunci când i-a murit soţia. Doisprezece ani mai târziu a fost şi el înmormântat acolo. Întreaga familie este înmormântată acolo, cu excepţia unchiului meu Daniel, îngropat sub o cruce albă în Normandia. Când va veni clipa, mă voi alătura lor şi, la acel moment, familia mea va fi fost legată de acest oraş de trei secole. Dar, înainte de a ajunge acolo, vreau să mă asigur că familia va începe să-şi refacă tradiţia de măreţie şi serviciu în slujba ţării.
– Fără apartamente în Florida?
– Da, fără. Nu-ţi spun toate astea ca să te plictisesc cu o lecţie de istorie, ci ca să
te asigur că recunoştinţa mea nu va fi deloc neînsemnată. Veţi beneficia de ea atât tu, cât şi familia ta. Dar, dacă îţi va veni vreo idee, adăugă Calista pe un ton mai sumbru, să exploatezi situaţia în scop propriu ori să ieşi în public, aşa cum ai încercat să faci în trecut… Te previn, voi lua asta drept o ofensă personală.
