Jenn fu tentată să insiste pentru a-i smulge detalii, dar până la urmă alese să
urmeze sfatul şefului şi să-l lase pe Gibson în pace. După ce termină de mâncat friptura, Hendricks se scuză şi plecă să cerceteze şi el amplasamentul bibliotecii.
Gibson comandă o felie de plăcintă cu mure şi o cupă de îngheţată de vanilie. Îi oferi şi lui Jenn o linguriţă, dar femeia îl refuză şi continuă să-l studieze pe deasupra ceştii de cafea.
– CIA, rosti ea dintr-odată.
Gibson o privi mirat.
– M-ai întrebat unde am făcut serviciul militar.
– Serios? După felul cum te-ai strecurat lângă mine la Nighthawk Diner, aş fi jurat că ai fost în armată.
Jenn îi simţi ochii sfredelind-o, ca şi cum Gibson analiza o ecuaţie ce produsese un rezultat greşit.
– Părinţii au fost militari. Tata, puşcaş marin, mama, în forţele navale.
– În ce divizie a fost tatăl tău?
– 18.
– Unde a fost staţionat?
– În Liban.
Gibson îşi puse linguriţa pe masă.
– A fost acolo când…?
– Da, a fost acolo.
Jenn avea doi ani în ziua în care camionul pătrunsese în baraca puşcaşilor marini din Beirut şi explodase în sala de intrare²². Singurele obstacole întâlnite în cale fuseseră sârma copertinei şi santinelele care purtau puşti neîncărcate. Condiţia acceptării prezenţei puşcaşilor în Beirut: fără magazii de muniţie, fără gloanţe.
Nu că ar fi contat. Forţa exploziei ridicase clădirea de pe fundaţii şi o izbise cu putere înapoi de pământ, zdrobindu-i pe toţi cei aflaţi înăuntru. Bila de foc îi ucisese pe ceilalţi. Aşa descoperise Jenn, în mod empiric, o regulă care îşi dovedise în timp valabilitatea: brutalitatea unui atac era direct proporţională cu frecvenţa utilizării termenului „instantaneu“. Tatăl ei nu suferise înaintea morţii – măcar cu asta se putea alina. Nu acelaşi lucru se putea spune şi despre mama ei.
Amintirile micuţei Jenn cu privire la mama sa erau dure. Beth Charles fusese o femeiuşcă pragmatică din fire. După înmormântarea soţului se repezise direct la magazinul de băuturi alcoolice. Până atunci nu fusese băutoare, şi alegerea sa se oprise asupra vodcăi, pentru că apa de gură îndepărta mirosul atunci când era de serviciu. Nu o bătuse pe Jenn prea des. Şi niciodată tare. Nu rămăsese decât cu o cicatrice în spatele urechii, însă fusese un accident. Jenn nu-şi amintea decât puţine dăţi când îi fusese realmente frică de mama ei. Mai ales atunci când scotea puşca noaptea. Mama ei obişnuia să o dezasambleze şi s-o cureţe cu televizorul dat atât de tare, încât ea era nevoită să doarmă cu perna pusă peste cap.
După accident, Jenn se mutase la bunica. Termină de povestit şi-şi trecu limba peste dinţi.
– Îmi pare rău, spuse Gibson.
– De ce ai poreclit-o Ursuleţul?
Gibson râse şi muşcă din plăcintă.
– Pentru că te îmbrăţişa cu toată forţa. Te prindea în braţe şi te strângea cât putea de tare. Ori de câte ori îl vedea pe tata, pornea în goană după el, şi tata striga:
„Păzea, urmează o îmbrăţişare de urs!“ Şi uite aşa i s-a tras porecla. I se potrivea.
În afară de asta, întotdeauna hiberna pe undeva prin casă, cu o carte în mână.
Totuşi, din câte îmi amintesc, cred că am fost singurul care o striga „Ursuleţ“.
– Cum era Suzanne?
– Ursuleţul? Era sora mea. Vreau să zic, nu soră-soră, dar am crescut împreună.
Nu aveam prea multe în comun, însă era o fetiţă bună. Foarte bună. Era genul de copil care îi face geloşi pe ceilalţi părinţi. Şi să se întrebe de ce copiii lor nu pot să-i semene. Era politicoasă, un copil cu care puteai sta de vorbă. Toată lumea o plăcea. Deloc răsfăţată. Deşi foarte încăpăţânată.
Gibson surâse la gândul unei amintiri.
– Atunci când îşi punea ea ceva în minte, nimeni nu o putea abate din drum.
Crede-mă.
– Când a început să se schimbe?
– Nu ştiu. Crescusem între timp şi stăteam mai mult pe acasă, în Charlottesville.
Eram ocupat cu şcoala şi cu alte lucruri. Nici nu cred că am observat la început, pentru că fusese dintotdeauna un copil tare liniştit. N-am ştiut că avea un prieten.
Şi pe urmă a intervenit chestia cu tata… şi nu m-am mai întâlnit niciodată cu familia Lombard. După trei luni am fost arestat.
Gibson lăsă linguriţa din mână şi rămase holbându-se la plăcintă.
– Am o întrebare pentru tine. Ce ştii despre şapca Phillies, aia care apare în filmul de la Breezewood?
– Ce aş putea să ştiu despre o şapcă? Nimic deosebit. Părinţii ei nu au recunoscut-o. Suzanne ura baseballul cu pasiune, aşa că s-a presupus că a
