— Sigur, bineînțeles, înțeleg, a spus, încercând să nu pară prea surprins și făcând un pas în spate, spre ușă. Sună-mă. Oricând. Dacă te răzgândești.
VP - 260
— Mulțumesc pentru șampanie. Și multă baftă cu procesul. Speram să îl poată pune după gratii pe Feliks pentru multă vreme. Pentru binele amândurora.
Ne-am spus un la revedere stingher la ușă, am oftat și am închis-o în urma lui, sperând că nu voi regreta asta peste câteva ceasuri, când voi sta în pat singură, uitându-mă în tavan.
Vero a băgat capul după colț. Am fluturat sticla de șampanie.
— Gata? a întrebat cu un zâmbet empatic. Nu mi-am dat seama dacă se referă la anchetă sau la relația mea cu Nick.
— Deocamdată.
A strâmbat din nas. A făcut un semn cu capul spre bucătărie.
— Lasagna!
Am alergat amândouă la cuptor. Pe la îmbinările ușii ieșeau vălătuci de fum.
Am deschis-o larg și mi-am pus mănușile de bucătărie, scoțând caserola fumegândă și aruncând-o în chiuvetă. Vero a deschis fereastra, făcându-i cu mâna doamnei Haggerty în timp ce aerul rece invada bucătăria.
— Oricum, pizza merge mai bine cu șampania scumpă, a zis tare, încercând să acopere piuitul detectorului de fum.
M-am sprijinit de bufet, fluturând din mână ca să alung fumul care invadase bucătăria.
— Pizza să fie, de acord.
Conform înțelegerii, Vero avea dreptul la patruzeci la sută din pizza extralarge cu multă brânză pe care am împărțit-o în noaptea aceea, dar niciuna dintre noi nu și-a bătut capul cu număratul feliilor.
VP - 261
Capitolul 43
Câteva ore mai târziu, după ce împreună cu Vero am dat gata toată pizza, o comandă de aripioare picante și ultimii Oreo din casă, mi-am luat berea și am urcat în dormitor. Șampania mi-a dat dureri de cap de la primul pahar, așa că
am vărsat-o în chiuvetă, peste ultimele resturi încăpățânate din biletul Patriciei.
M-am trântit pe pat, lingându-mi sosul de la pizza de pe degete. Tavanul îmi părea prea jos, casa era prea liniștită după ce copiii se duseseră la culcare. Mi-am șters de pe tricou o pată de ketchup. Materialul elastic era rărit, culoarea pălise după ani de spălare. Imprimeul se jupuise în atâtea locuri, încât acum era imposibil de citit. Nu mă simțeam deloc ca un viitor autor de bestseller. Dar nici ca un asasin plătit nu mă simțeam. M-am uitat în sus, la tavan, întrebându-mă
cine mai eram acum, că tot acest coșmar se sfârșise, cu copiii dormind liniștiți în camerele de alături și cu Vero instalată vizavi. Cu Steven locuind singur în rulota de la ferma lui și cu amenințarea luptei pentru custodie în sfârșit terminată.
M-am sprijinit de tăblia patului cu berea în poală, trăgând de colțurile etichetei, gândindu-mă la Julian și la remarca lui în seara în care ne-am cunoscut, la The Lush. Cum a știut să vadă dincolo deghizarea mea.
Și care-i genul meu?
Bere rece și pizza la comandă. Picioare goale, blugi și un tricou larg,decolorat.
Am pus berea pe noptieră și mi-am luat telefonul. Degetul mi-a zăbovit peste numărul lui. Era nouă și jumătate, într-o seară de marți.
Știi unde mă găsești.
I-am trimis un mesaj lui Vero, în camera de vizavi.
Finn: Ai tu grijă de copii dacă ies puțin?
Vero: Credeam că nu mai întrebi.
M-am dat jos din pat, mi-am pus tenișii și un hanorac. Tocmai îmi puneam o șapcă în cap când s-a deschis ușa dormitorului. Vero și-a băgat nasul în cameră.
Mi-a dat blugii și un tricou cu imprimeul intact. Clătinând resemnată din cap, mi-a aruncat o cutie micuță.
— Măcar machiază-te puțin dacă te întâlnești cu avocatul tău. Vreau să știu totul dimineață, când te întorci. Pregătesc cafeaua. Nu te aștept în seara asta, a zis făcându-mi cu ochiul.
A închis ușa. Am deschis cutia. Mă așteptam să dau peste o explozie de culori, dar am găsit cu surprindere doar un gloss de buze incolor și un rimel VP - 262
maro. M-am aplecat spre oglindă, m-am machiat, timidă, dar mulțumită că
femeia care se zgâia la mine din oglindă era o persoană pe care o puteam recunoaște.
Din instinct, m-am întins după rucsac. Apoi l-am lăsat jos, nu aveam nevoie de el. Cel puțin nu în noaptea asta. În schimb, am luat câteva bancnote din sertarul biroului și le-am îndesat în poșetă. Când am vârât mâna înăuntru, ceva moale m-a gâdilat. Am scos peruca. Era ciufulită și vai de capu’ ei, șuvițele blonde erau numai noduri și pline de praf. Am trecut degetele prin ea, netezind mătasea șifonată. Oftând, am pus-o pe birou.
•
Era exact zece fără trei minute când am parcat lângă jeepul lui Julian în parcarea aproape goală. Ferestrele barului The Lush erau slab luminate; în lucirile aurii ale spoturilor din spatele barului, am zărit picioarele scaunelor ridicate pe mese. Am apăsat pe clanță și am intrat, surprinsă că ușa s-a deschis.
Julian stătea cu spatele la mine, aranjând sticlele de băutură pe raftul de deasupra capului. Mânecile cămășii apretate erau ridicate până la cot și nasturii de la gât descheiați, ca și cum și-ar fi terminat deja tura.
— Îmi pare rău, barul e închis, a zis el peste umăr.
