— Nu sunt genul de client interesat de raftul de sus.
Mâinile lui Julian au încremenit, căutându-mi privirea în oglinzile din fața lui.
Mi-am pus poșeta pe bar și am tras un scaun înalt.
— E prea târziu pentru o bere?
— Sticlă sau draft? a întrebat încet.
— Sticlă e bine.
S-a aplecat la frigiderul de sub bar. Din sticla pe care a desfăcut-o au început să iasă aburi reci. A pus-o pe un șervețel și a împins-o în fața mea. Și-a aruncat o cârpă peste umăr și s-a sprijinit de tejgheaua din spatele lui, cercetându-mă din priviri în timp ce sorbeam din sticlă. O șuviță îi venea în ochii neîndoielnic de culoarea chihlimbarului, cel puțin acum, în lumina aurie care bătea din spatele lui.
— Nu mă înțelege greșit, dar de obicei nu servim genul tău pe aici.
— Serios? Și care e genul meu?
A împins tejgheaua și a venit în fața mea, cu mâinile sprijinite pe bar.
— Autori faimoși modești. Genul care folosesc nume false și se deghizează
groaznic.
Am lăsat berea jos și am întins o mână peste bar.
— Bună. Nu cred că ne-am prezentat cum se cuvine. Numele meu este Finlay Donovan.
VP - 263
S-a uitat la mine cu un zâmbet obosit.
— Nu Fiona Donahue?
— Îți pot arăta actul de identitate, dacă vrei.
Părea că n-ar fi zis nu. În cele din urmă mi-a luat mâna, palma lui era plăcută, așa că am lăsat-o acolo puțin. Sau poate el mi-a ținut-o mai mult. Mă bucur să
te cunosc în sfârșit, Finlay Donovan.
Mi-am ascuns roșeața din obraji după bere, desfătându-mă cu sunetul numelui meu rostit de el.
— Ești bine? a întrebat.
— Da, am rostit, eu însămi surprinsă de răspuns. Pentru prima oară, după
foarte multă vreme, chiar credeam ceea ce spuneam. Cred că da, sunt bine.
— Vrei să povestim despre asta?
Am ciugulit vârful șervețelului.
— E o poveste lungă.
— Eu nu mă grăbesc. S-a aplecat spre frigider, a luat o bere, a deschis-o, a sorbit îndelung, neslăbindu-mă o clipă din priviri.
I-am susținut privirea de sub cozorocul șepcii de baschet.
— Conversația noastră va beneficia de privilegiul confidențialității avocat-client? Inflexiunea mea glumeață sugera un flirt, dar întrebarea era generată de o teamă reală. Numai Vero îmi cunoștea toată povestea.
S-a uitat la mine și a mai luat o înghițitură de bere.
— Nu sunt încă avocat. Și tu nu ești client. Dar orice barman care-și merită
numele respectă legământul nescris de a nu divulga ce vorbește cu clienții care frecventează localul. S-a aplecat spre mine, cu brațele sprijinite de bar, coborându-și vocea în timp ce se juca cu gâtul sticlei. Poți s-o numești obligație de confidențialitate.
Barul era gol. Luminile din separeurile din spate se stingeau pe rând, pe secțiuni, până ce nu au mai rămas decât lumina slabă din spatele capului lui Julian și lumina albă, strălucitoare, care venea dinspre ușa bucătăriei, de unde se auzea zăngănit de pahare și de farfurii. Zgomotele au încetat când s-a auzit fâșâitul unui jet sub presiune.
Mi-am scos șapca de pe cap, am pus-o lângă mine pe tejghea, dându-mi părul pe spate, în timp ce Julian îmi cerceta fața. Am respirat adânc, făcându-mi curaj, și apoi am început de acolo de unde începe orice poveste, nu de la prima pagină, ci de la începutul începutului. I-am povestit despre familia și copilăria mea, despre Georgia, despre părinții mei și căsnicia cu Steven. I-am povestit despre munca mea de scriitor și despre cărțile pe care le-am scris și pe care nu le citește nimeni. I-am spus despre Theresa și despre cum s-a încheiat căsnicia VP - 264
mea. Despre Vero și copiii mei și despre ziua în care compania de electricitate mi-a închis lumina. Despre întâlnirea cu Sylvia la Panera și despre cum viața mea a luat-o razna din ziua aceea. I-am spus totul, nu am ascuns nimic, pândindu-i reacția când am ajuns la noaptea în care mă furișasem pe ieșirea din spate din The Lush, târându-l pe Harris după mine. Julian asculta, luându-și privirea de la mine numai atunci când s-a aplecat să-mi înlocuiască berea cu o sticlă nouă.
Nicio urmă de dezaprobare pe fața lui, nicio intenție de a mă judeca în ochii lui.
Doar când i-am povestit cum am scăpat de Andrei la fermă, am văzut, sub pielea bronzată de la încheietură, cum îi pulsează vena; a fost singurul indiciu despre gândurile lui.
Când am terminat, sticlele noastre erau goale. Nu mi-a oferit încă una. A respirat adânc, prelung. Am deschis geanta și am pus o bancnotă de douăzeci pe tejghea.
— Mulțumesc pentru băuturi. Și pentru că ai ascultat. Acum ar trebui să
