ajung acolo instantaneu, făcându-mi apariția și întreținând astfel legenda despre asiduitatea mea la cursuri. Apoi, acest bar rău famat avea un aspect exterior care nu inspira deloc încredere și asta ni se potrivea: râdeam că suntem în pas cu lumea, la modă. Avea o latură
slinoasă, nearanjată, cu taburete de bar șchioape și un televizor deasupra tejghelei. Doar consola cu muzică de top asigura ambianța. Ne simțeam bine acolo. Patronul și barmanul ne îndrăgiseră; poveștile noastre, portofelele pline cu mărunțiș, fuga noastră ca să prindem ultimul autobuz îi făceau să râdă. Barul acesta era o extensie a propriilor noastre apartamente și gașca noastră făcea parte din mobilier. M-am lipit de geam și m-am strâmbat la toată lumea înainte să împing ușa, entuziasmată.
― Fiesta tot weekendul! am răcnit cu mâinile în aer.
― De parcă ar fi vreo noutate, mi-a răspuns Alice de la înălțimea taburetului ei.
Râzând ca o nebună, am sărit de gâtul surorii mele și am strânso la piept. Ea s-a prins de tejgheaua barului, ca să nu cădem amândouă pe pardoseală.
― Mi-am găsit o slujbă! i-am urlat în ureche.
Ea m-a împins și s-a uitat la mine, cu ochii ieșiți din orbite, ca lupul din desenele animate ale lui Tex Avery.
― Dar ce, îți căutai o slujbă?
― Nu! Totuși am găsit-o!
― Promițător!
Toată lumea s-a năpustit spre mine. Mica noastră gașcă se formase în acei ultimi ani. Mai întâi datorită lui Alice, de când se îndrăgostise de Cédric: ea era la istorie, el la filologie, le era dat să se întâlnească, la fel de calmi, de timizi și de echilibrați amândoi. În
ceea ce mă privește, după ce am luat bacul, la un an după sora mea, am optat pentru confortul unei școli de comerț ale cărei cursuri se țineau trei sferturi în engleză. În primul an, l-am cunoscut pe Adrien, aterizat acolo după câțiva ani de facultate eșuați. Nici vorbă
de vreo poveste de dragoste între noi, ci mai degrabă de chefuri, râsete, nopți albe și cursuri ratate. De pe o zi pe alta, el se aranjase; la colțul unei străzi, își găsise iubirea, în persoana lui Jeanne, vânzătoare și mamă singură. Preluase totul de la ea: piercingul din limbă, firea energică și pe Emma, fiica ei în vârstă de un an, fără să-și piardă niciun pic din umorul (grosolan) și pasiunea nemăsurată
pentru petreceri. Nici apariția lui Marc nu scăzuse numărul chefurilor noastre. Alice și Cédric îl întâlniseră la facultate. Studia istoria artei, sau mai precis acolo era înscris. În general, se ducea când avea chef, întotdeauna cu mâinile în buzunare și fără să-și ia notițe. În orice caz, dacă avea nevoie de ajutor, exista, după spusele surorii mele, o armată de admiratoare înfocate gata să-i ofere cursuri particulare. Aerul lui de pierde-vară visător, întârziat, un pic misterios le făcea să cadă ca muștele. Era foarte secretos în privința cuceririlor lui, dar părea destul de indiferent la efectul pe care îl producea asupra fetelor, din câte observasem, pentru că eram întotdeauna împreună amândoi. Doar în seara aceasta lipsea la apel.
― Unde-i Marc? am întrebat după ce m-am eliberat din strânsoarea celorlalți.
― Nu știu pe unde umblă! mi-a răspuns Adrien. De obicei, e primul care ajunge.
Mi-am scos din buzunar telefonul, de care eram foarte mândră, era primul meu mobil!
― Am să-l sun.
Marc locuia la bunicul lui de când era student la Paris, părăsind orașul de provincie al părinților săi, din Touraine. Evident, nu a răspuns nimeni. Bunicul lui era un adevărat hoinar. În puținele dăți când trecuserăm pe la el, nu-l văzuserăm decât foarte puțin. Era un original, gata oricând să plece în căutarea pepitei de aur, spunea el cu o privire șmecheră. Când îl întrebam pe Marc cu ce se ocupa,
ridica din umeri, răspunzându-ne că Abuelo, cum îi zicea el, era căutător de comori. Ceea ce stârnea invariabil râsete și glume, apoi treceam la altceva. În cele câteva minute în care-l vedeam, avea mereu o vorbă bună pentru noi, în vreme ce ne studia din priviri.
Aveam uneori impresia că mă cunoaște pe de rost, deși nu schimbaserăm niciodată mai mult de zece vorbe.
― O să vină el până la urmă, mi-a zis sora mea, făcându-mă să
revin la realitate. Spune-ne despre slujba ta! Ce-i cu povestea asta?
Cu un ochi la ușa barului, le-am povestit în linii mari cum m-a convocat marele boss în biroul lui.
― Yaël, ai o mare problemă! a spus Jeanne.
M-am întors spre ea surprinsă, cu paharul în mână. Avea un zâmbet răutăcios.
― Poftim?
Am luat o înghițitură; nu știam unde voia să ajungă.
― Trebuie să te înțolești! Nu mai ai încotro! Gata cu Puma și cu jeanșii! Treaba devine serioasă!
Am scuipat berea, stropind tejgheaua barului. Alice a aplaudat și a râs zgomotos împreună cu Jeanne, care a percutat imediat.
― Genial, mâine o să ne jucăm de-a păpușile cu tine!
Ce oroare!
― Nu! am țipat. Nu vreau să mă deghizez!
― Cine a zis asta? mi-a răspuns Jeanne. Am să-ți găsesc eu la magazin niște taioare și pantofi cu toc. Și se rezolvă problema!
M-am bosumflat.
― Niciodată, în vecii vecilor, n-am să-mi pun pantofi cu toc.
Toată lumea a izbucnit în râs văzându-mi figura, cu sprâncenele încruntate și buzele țuguiate.
― Ce se-ntâmplă aici?
În clipa în care am auzit vocea gravă a lui Marc care părea mereu să anunțe o catastrofă, am uitat de problema mea vestimentară și m-am întors spre el, din nou destinsă și zâmbitoare.
El s-a apropiat cu un aer nonșalant, a strâns mâna barmanului și și-a pus pe tejghea tutunul de rulat. Apoi a venit în spatele meu, mi-a
